◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro03.05.2024

Ajutoare de 335 miliarde de euro au ținut firmele europene pe linia de plutire în 2021

Comisia Europeană a publicat tabloul de bord din 2022 privind ajutoarele de stat, care se referă la cheltuielile aferente ajutoarelor de stat în 2021, document care arată contribuţia importantă a politicii privind ajutoarele de stat, care le-a permis statelor membre să sprijine în continuare întreprinderile în contextul economic dificil generat de pandemia de COVID-19, menţinând, în acelaşi timp, condiţii de concurenţă echitabile pe piaţa unică.

Potrivit Executivului comunitar, în 2021, statele membre au cheltuit aproximativ 335 de miliarde de euro în cadrul măsurilor de ajutor de stat pentru toate obiectivele, cu excepţia celor pentru căile ferate şi serviciile de interes economic general. Rezultatele arată că aproximativ 57% din acest sprijin (aproximativ 191 de miliarde euro) a ajutat întreprinderile grav afectate de pandemia de COVID-19 să rămână viabile. „Tabloul de bord privind ajutoarele de stat publicat astăzi arată că, şi în 2021, statele membre au continuat să mobilizeze un volum masiv de sprijin pentru a menţine pe linia de plutire întreprinderile puternic afectate de criza provocată de pandemie. Din aceste date reiese că măsurile temporare adoptate au fost proporţionale şi necesare, în concordanţă cu prejudiciul economic suferit în timpul crizei”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu ajutoarele de stat în contextul pandemiei de COVID-19, Malta şi Grecia sunt statele membre cu cea mai mare pondere a cheltuielilor aferente ajutoarelor de stat în contextul pandemiei de COVID-19 în raport cu PIB-ul lor naţional din 2021 (2,48% şi, respectiv, 2,46%), urmate de Austria (2,1%), Slovenia (2%), Letonia şi Slovacia (ambele au acordat 1,9 % din PIB-ul lor) şi Germania (1,8%). Suedia (0,21%) şi Belgia (0,22%) sunt statele membre care au cheltuit cel mai puţin în termeni relativi, urmate de Estonia şi Irlanda (0,4% fiecare), potrivit AGERPRES.

La fel ca şi în anii precedenţi, în 2021 protecţia mediului şi economiile de energie sunt obiectivele de politică (nelegate de criză) pentru care statele membre au cheltuit cel mai mult (69 de miliarde euro). Cercetarea şi dezvoltarea, inclusiv inovarea, au devenit al doilea obiectiv pentru care statele membre au cheltuit cel mai mult (18,77 miliarde euro, o creştere cu 6,48 miliarde euro faţă de 2020), urmate de dezvoltarea regională (14,21 miliarde euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *