◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro

Pledoarie pentru ca „Luceafărul” să fie inclus în Patrimoniul UNESCO

Suflet al poporului român, Eminescu a ridicat spiritualitatea românească pe culmile perfecţiunii, opera sa fiind esenţa acestei spiritualităţi.

Poetul şi-a propus în tinereţe să ridice un „palat poeziei şi altul dramei” ce avea ca scenă istoria poporului nostru.

Eminescu a ridicat un templu în literatura română, opera sa fiind Ave Maria în literatura universală.

Geniu românesc, Eminescu a pătruns pe cale universală în sufletele iubitorilor de poezie, graţie profunzimii şi armoniei versurilor sale.

Opera sa poartă pecetea eternităţii, prin strălucirea imaginilor artistice şi profunzimea cugetării.

Mesajul său liric se materializează în esenţe umane de încântare şi înfiorare în faţa frumuseţii, sensibilităţii şi armoniei poeziei sale, căci adâncurile sufleteşti ale poetului uimesc mereu, prin acel inefabil şi mister care învăluie fiinţa care a creat o operă nemuritoare.

Eminescu a armonizat ritmurile naturii cu ritmurile inimii sale care a încetat să bată prea devreme. Cuvântul în poezia sa are o magie unică, irepetabilă. Starea de vibraţie ce ne-o dă trăirea estetică, citindu-i versurile, face să ne transpunem în universul mirific al poeziei sale.

Poetul a trăit într-un timp şi un spaţiu doar al său, cel poetic, cunoscând starea de poezie, stare ce ni se transmite şi nouă, prin trăirea estetică.

Eminescu va rămâne în conştiinţa poporului nostru ca un suflu viu, căci spiritul eminescian este veşnic, veghind asupra noastră din spaţii astrale.

Adesea, ne întrebăm: De ce ne este aşa de dor de Eminescu?

Simţim, noi, adevăraţii Români, un „dor dureros de dulce” de Eminescu? Dorul de acest genial poet este ca dorul de un frate mai mare, plecat prea devreme dintre pă-mânteni, este un dor de un prieten drag care ne ştie suferinţele şi toate durerile, visele şi speranţele.

Multora le este foarte dor de chipul lui visător de student, transfigurat de puritatea gândirii şi simţirii sale, de chipul unui tânăr înflăcărat de mari idei şi sentimente.

Am vrea să ştim, să simţim tot far-mecul ce-l răspândea fiinţa lui reală, tona-litatea şi inflexiunile vocii sale, mersul lui avântat sau doar de om ce meditează, pierdut în sine sau vibraţia sufletului său plin de iubire, gesturile sale şi mai ales toate acele porniri pline de entuziasm și toate acţiunile puse-n slujba poporului care a dat acest geniu inegalabil.

Ne este dor de cel ce a scris poezia cutremurătoare „Ce suflet trist…”, definindu-se pe sine, dar şi pe noi, căci ne regăsim în acele versuri, poetul purtând povara unui destin nefericit, al său şi al neamului său, pentru care a luptat cu condeiul, el fiind promotorul unor idei progresiste.

Ne este dor de cel care ar fi putut face mai mult pentru ţara sa, dacă nu pleca prea devreme la îngeri. În imaginaţia noastră, îl vedem pe Mihai Eminescu cu zâmbetul lui dulce, pe buzele-i atât de frumoase, cu privirea tandră, arzătoare sau îndurerată, cu lumina chipului său, unică, irepetabilă. Cum să nu ne fie dor de cineva pentru care avem o iubire aparte?

Dacă nu vine la chemarea dorului nostru, înseamnă că undeva, acolo sus, este iubit.

Noi rămânem să dorim ca şi el României „la trecutul mare, mare viitor”, să vedem cum „izvorăsc din veacuri stele una câte una” şi să admirăm luna ieşind „din codrii” sau „a lacului văpaie”, să simţim „flori de tei înmiresmate”, să ascultăm şi pentru el „aspru cânt al mării” şi chiar să ne dorim ceea ce spune poetul:

 „Mai am un singur dor:

În liniştea serii,

Să mă lăsaţi să mor

La marginea mării;

(Mai am un singur dor)

Poate că, pe nevăzute căi, putem comunica toţi cu marele poet şi-l putem implora, prin rugăminţi fierbinţi, să revină printre noi, să aducă în inimile noastre speranţa unei lumi mai bune, armonia şi pacea şi toată frumuseţea sufletului său încărcat de iubire.

Eminescu era conştient de valoarea universală a operei sale, aşa cum se reflectă în poezia „Numai poetul”. Iată versurile:

„Numai poetul,

Ca păsări ce zboară

Deasupra valurilor

Trece peste nemărginirea timpului:

În ramurile gândului,

În sfintele lunci

Unde păsări ca el

Se-ntrec în cântări.”

Am tradus în franceză poezii de dragoste eminesciene și le-am publicat la editura Amanda edit, în 2022 și acum am tradus „Luceafărul”, la împlinirea a 140 de ani de la publicarea lui, în anul 1883, în revista „Familia” condusă de Iosif Vulcan. Pentru că era inadecvat să traduc „Luceafărul” cu sintagma „Étoile du berger”, am lăsat și în varianta franceză numele de „Luceafărul”. (Mihai Eminescu „Luceafărul”, ediție bilingvă, română-franceză, Editura UZP, 2023, traducere: Ecaterina Chifu).

Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a anunțat, în ianuarie 2009, că „Luceafărul” este cel mai lung poem de dragoste și el a intrat în Guiness Book. Eminescu redă drama unei iubiri imposibile, neîmpărtășite, fiind un poem romantic. „Luceafărul” este un poem filosofic care redă soarta omului de geniu neînțeles de societate și se constituie din antinomii:viață/moarte, nemuritor/muritor, terestru/astral, clipă/eternitate, întuneric/lumină, vis/realitate etc. Cartea „Luceafărul” ediție bilingvă română-franceză, publicată de editura UZP, este o pledoarie pentru ca poemul scris de Mihai Eminescu să intre în patrimoniul UNESCO. Eminescu are meritul de a reda în acest poem ca și în poeziile „Scrisoarea III” și „La steaua” relațiile spațio-temporale din cosmos, înaintea lui Einstein care avea 4 ani când a fost publicat „Luceafărul” în 1883.

Eminescu este dorul nostru de absolut, de adevăruri eterne, de idealuri înalte, de vise mărețe, opera sa fiind o culme a spiritualității românești și universale. Acest poet de geniu rămâne alături de marii poeţi ai lumii, prin opera ale cărei rezonanţe străbat meridianele, fiind îndrăgită şi apreciată de atâţia iubitori de frumos. Avându-l pe Eminescu în suflet, nu mai suntem nicicând singuri, căci purtăm cu noi o bogăţie rară, cea mai de preţ comoară a limbii române, opera unui astru nemuritor, ce va străluci pe firmament, cu o blândă lumină, iradiind prin veacuri frumuseţe şi armonie.

Ecaterina Chifu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *