În spațiul cultural arădean, revista Hotarul a fost izvor nesecat de bogății scrise, îndreptate înspre această parte de țară. O istorie locală, regăsită în pagini de revistă, pe tărâm social, cultural, național, nu poate decât să fie consemnată în slujba unei moșteniri culturale. Ca o expresie de înnoire, progres cultural, noi tendințe și evoluție, revista se înscrie în presa arădeană ca una de referință. În pagini își găsesc înscrise numele personalități de renume din acea vreme.
„Dreptul la fermitate și adevăr”
A apărut la 1 mai 1933 sub egida Ateneului Popular Român, având o sferă de preocupări din domeniul culturii literare și istorice. Redacția era formată din Al. Negura, publicist, și Al. Constantinescu, administrație.
A apărut în Tipografia Știrea, în două formate, cu o grafică de o aranjată ținută, pe hârtie velină, cu reproduceri din pictorul Marcel Olinescu ori Catul Bogdan, Romul Ladea, Ștefan Gombosiu. Cu un caracter ce excludea spiritul polemic, revista își rezerva dreptul la fermitate și adevăr. Astfel au fost cooptați și alți membri, precum Ștefan Popovici, Petru Bogdan, I. Filipaș și I. Pogana.
Mânați de plăcerea scrisului, dar nefiind un cenaclu, gruparea de la Hotarul era pusă în slujba adevărului de orice fel, mai întâi cu o orientare arădeană care putea, în timp, servi Vestul țării.
Cu toate succesele pe tărâm tipografic, revista a cunoscut urcușuri și coborâșuri, fiind înglobată în Federația Societății Culturale Arad la 1 ianuarie 1937, fapt ce va conduce la apariții modeste până în perioada ianuarie – martie 1940, când în ultimul număr va apărea și redacția lui I. Negura și D. Danciu.
Considerată a fi cea mai bună revistă din acea vreme, în paginile ei se regăsesc nume importante, dar și versuri însemnări, note, cronici, istorie literară recenzii, proză etc. (Marcel Olinescu, Aron Cotruș, Ioan Th. Ilea, Vasile Goldiș, Gh. Ciuhandu, Petre Pascu, Traian Mager, Eduard Gavanescu, Eleonora Slavici, Al. Negura, ș.a).
În perioada 1933-1940 revista Hotarul a confirmat o deschidere înspre valorificarea trecutului istoric social, cultural, național, dar a încurajat înspre un bun condei talente din aria de răspândire.
Marcel Olinescu
Fiu al Moldovei, Marcel Olinescu (1896-1992) poate fi considerat, din anul 1927, și fiu al Aradului.
Absolvent a Școlii de Arte Frumoase, a devenit profesor de caligrafie și desen la Brad, vreme de trei ani, fascinat fiind de peisajul mirific al Țării Moților.
În Ardeal vor prinde contur și portretele lui Iancu, Buteanu, Balint, astfel că în anul 1925 deschide la Ateneul Român o primă expoziție de pictură sub genericul Din Țara Moților, însoțit de un album cu același titlu (tot aici realizând zece gravuri cu titlul Suita aurului).
În anul 1927 se stabilește la Arad ca profesor de desen la Liceul Comercial de Băieți (Școala Superioară Comercială de Băieți).
O bogată activitate didactică și artistică va desfășura în orașul de pe Mureș. (de altfel, o stradă din Arad îi poartă numele). Astfel, în perioada 1933-1937, va fi redactor la Știrea, alături de Alecu Constantinescu, tatăl dramaturgului Paul Everac, alături de care va pune bazele Societății Artistice Ateneul Popular Arădean (care ia ființă în anul 1931).
În anul 1933, luna mai, alături de membri ai Ateneului Popular Arădean, va face parte din Colectivul de redacție al revistei Hotarul, 24 de pagini (Tiberiu Vuia, Alexandru Negură, Mihai Păun, Isaia Tolan, Pompiliu Barbu, Eduard Găvănescu, Alecu Constantinescu, Dr. Gheorghe Ciuhandu, Octavian Lupaș).
În Articolul de fond al revistei, Alexandru Negură propune un program bazat pe rodnicia unei semințe într-un sol bun.
La scurt timp, Marcel Olinescu va edita revista Duh (octombrie 1934), revistă de artă, critică liteară și filosofie.
Nu încetează să sculpteze în atelierul improvizat din curtea liceului, astfel că realizează busturile pedagogului Petru Pipoș și al ziaristului de la Știrea, D. Mărculescu, urmate de bustul lui Crișan, turnat la Arad, în atelierul lui Matuz (care a fost amplasat în satul lui Crișan, Vaca, azi Crișan, în 1874).
Preocupări frumoase îl animă, astfel că va face parte din echipele de cercetare sociologică, coordonate de D. Gusti, la Sâmbăteni și Cuvejdia.
Prima și durabila îndeletnicire, gravura, a început-o la Arad, în anul 1928. Cu toate acestea, Marcel Olinescu a fost și poet. A pus bazele (1936) Societății Pro Arte, astfel că poezia îi va fi soră bună cu pictura. Sunt notabile prieteniile literare cu Lucian Emandi, Petre Pascu, Gheorghe Moțiu, Eduard Găvănescu, Alexandru Negură, V. Poiană (pseudonim al col. Cnstantin Năsturaș). De Arad îl va lega ideea alcătuirii unui Manual de Mitologie românească, editat de Casa Școalelor (1944).
Revista Hotarul, an IV, iunie, 1937, va consemna, la zece ani de ședere la Arad, despre plecarea la București unde va înnoda alte trainice prietenii cu Nae Antonescu, Marin Preda, Răzvan Theodorescu, Vlaicu Bârna, Valentin Streinu ș.a.
Spațiul artistic românesc a iluminat cu expoziții personale pentru care a semnat și în pseudonim (Bătrânul Stradivarius, Ion Păgânu, M. Moldoveanu). Își găsește sfârșitul la București (la 95 de ani). Capodopera Miorița va rămâne un punct de referință al operei sale, tiraj 100 de exemplare, care a fost publicată în 1940 (iar un roman la care a lucrat alături de Al. Mitru, Marele Meșter, va rămâne nepublicat.
Un călător, veșnic contemplativ, călătorea și deslușea portrete lângă care asculta șuier de tren și alunga singurătăți. Meditativ, arpegiind autumnal, Marcel Olinescu admira frunzele toamnei ca oile în țarc și pomii îi par sfinți cu nimb de aur. A debutat cu poezie la revista Hyperion din Cluj, în 1930, a colaborat la Știrea, Hotarul, Înnoirea, Viața literară, Fruncea, Pământul, Decalogul, Zărand ș.a. Indiferent de volumele scrise, Marcel Olinescu a adunat laolaltă legende, magii, credințe, superstiții, personaje de basm, mituri vag creștinate, cu o evlavie care îl va îndrepta spre poporul însuși din care a avut rădăcini adânci.
Setea de frumos îi mângâie scrisul, Marcel Olinescu netezând astfel cărările unor amăgiri sau stări sufletești pe care, oarecum, le-ar evita ca pe niște amintiri: „În noaptea cu legende strecoară amintirea / Prin focul șovăielnic de torță isprăvită” (Amintirea).
Din copacul scrisului olinescian, am spicuit câteva mostre de poezie, dar ca un chivot alb pe Golgota scrisului îi este proza. Ne rezervăm câteva titluri, Pascală, Strângătorul de zdrențe, Un caz de conștiință (în care schițează petece de portrete, călători în cârje metaforice, guri știrbite, teancuri de scrisori în trepți de cârje, de altfel și grafica, un soi de destindere prin schițare de crochiuri foarte bine criptate).
„Hotarul” la final
Se impun câteva observații pe linia conduitei culturale abordate de revista Hotarul. Apariția acesteia în perioada Aradului interbelic (alături de Înnoirea) ar putea fi considerată drept o reacție la revistele anilor `20, Fekete, Periszkop, Macsa, Genius, Salonul literar ș.a., atât pentru conținut, cât și pentru orientări.
În acest sens, vom lua în considerare un nou suflu, promovarea creațiilor folclorice, insistența privind moștenirea culturală zonală, colinde, prelucrări poetice, tradiționalism, cercetarea prozodiei în conținut, valorificarea pe teren a zăcămintelor culturale din Ținutul Crișurilor, Șiriei, Cetatea Dezna, Hălmagiu, precum și intenția scrierii unei monografii. Talente scriitoricești care însuflețesc revista sunt înrădăcinate, au avut avantajul unui apanaj de a afirma aceste intenții.
Desigur, subiectul nu este epuizat, va constitui, în intenția noastră, a deveni un Serial, iar alegerea ca ilustrare a gravorului poet Marcel Olinescu este o consfințire a legăturii sale prin statui cu Aradul. De altfel, Lucian Emandi, Aron Cotruș, Eduard Găvănescu, Petre Pascu, Gh. Moțiu, Al. Negura sunt câteva nume din care, în revistă, se vor dezlipi crâmpeie de mișcare românească la Arad.
Scotocirile din trecut sunt tot atâtea raportări umane la un efort depus pe hârtie.
Florica R. Cândea
UZPR Arad
(Revista UZP, nr. 29/2023)