În miezul întunericului, când umbrele disperării își întind mâinile lungi și reci spre sufletele noastre, se ivește o străfulgerare de lumină, o răzbunare a speranței ce părea pierdută. Este momentul în care poveștile noastre personale și experiențele trăite în momente de cumpănă se întrepătrund cu povestea Învierii Domnului, aducând cu ele promisiunea unei minuni ce se ivește din adâncurile uitării, și care se va ivi numai atunci când încrederea în propria persoană și propriile forțe ne va fi călăuză.
În această lume tulbure, există acea clipă magică când speranța ne izbăvește din întuneric
Ca și în povestea Învierii, unde lumina biruiește întunericul, fiecare dintre noi are parte de propriul său miracol; sste ca și cum fiecare răsărit de soare ar fi: o mică înviere, o mărturie a faptului că nimic nu este imposibil, un nou început și, totodată, o nouă dovadă că lumea și viața…continuă.
În mijlocul acestui labirint al vieții, liniștea și speranța devin faruri ce ne îndrumă către adevărul nostru interior. Fiecare floare ce răsare din pământul aspru este o mărturie a răzbunării speranței și a minunii ce se ivește din adâncurile inimilor noastre, fiecare răsărit de soare este o reamintire a faptului că întunericul nu poate dăinui în fața puterii luminii, fiecare cântec al păsărilor este o simfonie a salvării, amintindu-ne că viața bate filmul, fiecare necaz trecut cu demnitate și umilință este un pas înainte pe scara valorilor, un cumul și mai bogat de experiențe si o mărturie care să ne amintească de ce suntem capabili. În căutarea salvării, călătorim pe cărările vieții, cu inimile încercate de greutăți și cu sufletele rănite de durere, dar în adâncul fiecărei suferințe zace o promisiune ascunsă, o putere fără limite și o credință sinceră, așteptând să fie descoperite și folosite drept principii de viață.
Așa cum speranța a răsărit în ziua Învierii, fiecare dintre noi este chemat să descopere lumina ce zace înăuntrul nostru și să găsească salvarea în propria noastră credință, atunci când nimeni și nimic nu ne poate alunga necazul și alina durerea.
Credința este fundamentul pe care ne clădim viața. Pentru că ne naștem, creștem și începem să visăm, iar credința în propria valoare și propriile capacități ne asigură succesul.
Pe de altă parte, tot ea ne oferă stabilitate și speranță în mijlocul furtunilor, fiind farul ce ne călăuzește către adevărul și sensul existenței noastre
Fie că este vorba despre credința în divinitate, în forța interioară sau în puterea umană de a depăși obstacolele, aceasta ne oferă energia de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare o ruină. Credința este o oglindă care reflectă încrederea noastră în viitor și în capacitățile noastre de a face față provocărilor și de a reclădi mâine tot ce s-a distrus azi.
Iubirea este motorul care ne împinge să trăim cu pasiune și să ne conectăm cu ceilalți într-un mod profund și autentic … este acea forță misterioasă care ne leagă unii de alții și ne umple inimile cu căldură și lumină.
În cele mai dificile momente, iubirea ne oferă puterea de a ne ridica și de a merge mai departe. Tot din iubire pot să izvorască atât sacrificiul, cât și credința.
„Viața este un ocean, iar iubirea este o barcă. În mijlocul furtunii, ea ne ghidează către malul speranței” sună peste vremuri cuvintele pline de încredere ale lui Victor Hugo. În mijlocul furtunii vieții, în mijlocul întunericului disperării, să nu uităm că sufletele noastre pot genera mereu o rază de lumină, o promisiune de minune și o răzbunare a speranței.
În concluzie, viața este un dans în care credința, iubirea și speranța rezolvării problemelor sunt pașii ce ne ghidează prin acest labirint al experiențelor umane; iar fiecare zi ne oferă oportunitatea de a ne conecta mai profund cu aceste aspecte esențiale ale existenței noastre și de a ne îmbogăți înțelegerea asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat să trăim o viață plină de semnificație și autenticitate.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Vlad Mulcuțan – Chiș (gazetanord-vest.ro)