Era în primăvara anului 2000, când am realizat prima rubrică de radio. Și am comis și prima greșeală.
Proaspăt jurnalist de radio, inițiat de regretatul profesor Vasile Traciuc, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, intru pe mâna fermă a Vioricăi Dragoș, șefa Redacției Radio a MI. Din start mi-a spus că nu am „voce de radio” și că am mult de lucru până să pot ieși pe post. Și nu orice post, ci Radio România Actualități. Așa că m-am apucat să exersez pentru dicție cu un creion ținut în gură, citind după comperaje la microfonul unui magnetofon, încercând să vorbesc cu o voce gravă. Într-adevăr, nu-mi plăcea ce se auzea la redare. Iar ziua realizării primei ediții a rubricii „Exclusiv” se apropia rapid.
Tot Viorica îmi prezintă sediul „colosului” de pe Berthelot. Intrăm într-un studio imens, în dreptul căruia scria 31. Acum, acel studio se numește „Paul Grigoriu”. Acolo l-am cunoscut și pe marele om de radio. A stat de vorbă câteva minute cu mine, apoi i-a spus Vioricăi: „Băiatul e în regulă, poate ieși pe post!”.
A urmat etapa învățării tehnicii de fonotecare. Colegul Silviu Podea mi-a arătat cum se lipește banda profesională, cu un scotch albastru, special. Platanele magnetofonului le roteai manual, până prindeai pauza dintre cuvinte, loc în care crestai sau tăiai, apoi lipeai.
Vine și ziua cu cele mai mari emoții. Intru în cabina de înregistrare, realizez un interviu, apoi lipesc celelalte materiale. Cronometrez și constat că am depășit cele 5 minute alocate. Ascult și notez ce mai merge tăiat. Reușesc. Scriu pe cutie, banda e gata, merg cu ea la radio, intru la emisie și i-o înmânez lui Sorin Caracseghi, care mi-a și urat succes.
Mă întorc într-un suflet la redacție și pornesc radioul. Nu-mi venea să cred că mă ascultă o țară întreagă! Totul pare în regulă, când… la ultimul material… constat că am greșit. Am spus „polițiștii au întocmit douăzeci și doi de dosare penale”. Înlemnesc. M-am făcut de râs la prima mea rubrică. Doar ascultasem și reascultasem banda înainte! Mă concentrasem doar pe partea tehnică. Viorica încerca să mă calmeze, spunându-mi că a fost doar în eter, nu rămâne scris. Iar eu aveam impresia că mă dojenește, atât de rușinat eram!
Nu întâmplător mi-am amintit de prima mea rubrică radio. Acesta este și primul meu articol pentru revista etalon a jurnaliștilor, în care aduc în atenție un subiect sensibil, care influențează enorm felul în care este percepută o știre: starea limbii române în presă.
M-am întrebat, de multe ori de ce greșesc, în prezent, atât de mulți jurnaliști, comparativ cu primii ani ai libertății presei de după ’89? Un răspuns scurt ar fi acela că atunci se făcea „carte” mult mai serios, iar pentru a ajunge jurnalist aveai nevoie de studii în domeniu.
Să fie de vină graba, neatenția sau neștiința? Să fi scăzut nivelul de pregătire atât de mult? Am devenit prea superficiali?
Sunt mici secrete ale limbii române pe care nu le învățăm în școală, ci abia atunci când profesăm și ne lovim de ele. Până la răspândirea pe scară largă a internetului, când nu erai sigur de ce scriai, îți lua mult timp să te lămurești, consultând DEX-ul, DOOM-ul și manuale de gramatică. Acum avem instrumente de control facile, cum ar fi motoarele de căutare. Mai există programe de autocorectare, însă acestea ne pot păcăli dacă nu suntem atenți. Spre exemplu, omofonele „ați” și „a-ți”, la o tastare rapidă, pot da un rezultat nedorit. Sunt și site-uri care explică cum se scrie corect.
Mai ales în presa on-line regăsim articole scrise în grabă, cu greșeli, care prezintă riscul de a fi adoptate de cititori. Cuvinte sau asocieri de cuvinte considerate greșite, folosite timp îndelungat în vorbirea curentă, dar mai ales în presă, au fost acceptate în cele din urmă de lingviști și introduse în DOOM, fapt ce accentuează că presa este a patra putere în stat, având influență chiar și asupra limbii române.
Destul de des întâlnim alăturarea pleonastică „imperios necesar”, apărută din dorința de a folosi cuvinte elevate. La fel și „a aduce aportul”. A devenit larg răspândit și acel „se merită”. Oare cine „i-a conferit” pentru prima dată verbului „a merita” „calitatea” de reflexiv? Cineva care a avut mare influență, altfel nu se explică.
Gramatica este o materie dificilă. Uităm cum se face o analiză gramaticală a textului, spre exemplu. Însă rămân întipărite regulile de bază, completate cu experiența adunată în timp.
Se întâmplă să nu fim siguri pe anumite reguli de scriere, iar atunci când nu avem timp să ne documentăm, putem întrebuința tehnica ocolirii acestora. O vreme am evitat să folosesc la sfârșitul unei propoziții abrevierea „etc.” atunci când urma o altă propoziție, deoarece un amic jurnalist spunea că, dacă după punct se poate pune virgulă, pe acest principiu ar fi trebuit ca, după punctul abrevierii să urmeze punctul de încheiere a propoziției. Acest lucru nu părea în regulă. În cele din urmă, am descoperit pe internet o explicație, cum că un punct este suficient pentru a servi două scopuri.
Pentru publicul educat, orice greșeală de exprimare a unui jurnalist înseamnă distragerea atenției. Mesajul transmis nu își mai atinge scopul, deoarece radioascultătorul sau telespectatorul, chiar și cititorul, nu mai este atent la ceea ce vrea să transmită jurnalistul.
Supărătoare și de natură să distragă atenția sunt și ticurile verbale. Să ne amintim de acel „efectiv” folosit în exces de foarte mulți jurnaliști de televiziune. Însă acest cuvânt de întărire nu înseamnă nimic față de termenul „spulberat”, folosit de câțiva ani în cazul accidentelor rutiere, chiar și în presa scrisă („Un pieton a fost spulberat de o mașină în această seară, la ieșire din Cristian”). Nici măcar la sensul figurat nu este potrivit acest cuvânt! În ceea ce mă privește, îmi distrage atenția de la știre, amintindu-mi de un biet câine pe care l-am văzut întrând sub roțile unui autotren, rămânând din el ceva ce s-ar apropia de termenul „spulberat”.
Aha, tocmai era să folosesc un „emoticon”. Un „simbol” am vrut să scriu, ca să sune românește, dar am dat repede căutare în dexonline.ro, unde găsesc „+emoticon s. n., pl. emoticoane”, fără definiție, dar cuprins în DOOM 3, marcat cu +, ceea ce înseamnă că este nou introdus.
Oare, cu timpul, limba română va permite folosirea acestor simboluri? Ele sunt utile în comunicarea dintre persoane pe rețelele de socializare, transmițând, de regulă, o stare, însă cum ar arăta într-un ziar? Am găsit și un mic exemplu în Libertatea, chiar într-un articol despre cum se scrie corect („ONLINE sau ON-LINE? Știi cum se scrie corect?”). Autoarea transmite, astfel, un zâmbet, exprimându-și starea din momentul scrierii articolului.
Greșeli de scriere sunt întâlnite, de multe ori, în articole preluate de pe site-uri străine, apoi trecute prin programe de traducere sau prin aplicații de adăugare în text a diacriticelor.
Pentru a ne corecta, de un real folos sunt monitorizările privind calitatea limbii române, făcute de Consiliul Național al Audiovizualului. Acestea sunt adevărate lecții pentru jurnaliști, pentru că specialiștii CNA exemplifică greșeala, alătură forma corectă, dar vin și cu explicații. În plus, rapoartele sunt alcătuite pe capitole: I. ORTOGRAFIE, PUNCTUAȚIE, PRONUNȚARE, II. GRAMATICĂ și III. LEXIC, SEMANTICĂ ȘI STILISTICĂ.
Din păcate, tumultul vieții ne determină să sărim de la un material la altul și să întrerupem ceea ce am început, pentru că apar mereu subiecte de actualitate. Aceste salturi grăbite, împrăștiate, sunt principalele cauze care dau naștere greșelilor.
Paul Ulieru
(Revista UZP, nr. 29/2023)