◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

Dialog neconvențional
cu Florica R. Cândea, între un Prier și un Florar

Carina A. Baba – În trecerea timpului, suntem supuși unor schimbări, unor absolute și tacite tăceri sau unor vremelnicii pe care alegem (ori nu) a le spune. Eficiența acestor dialoguri neconvenționale a cunoscut o expansiune de necrezut. Despre Florica R. Cândea se știu și nu se știu multe. Probabil, una din formele ei de exprimare a rămas cuvântul ascuns foarte bine în metafore. Se mai știe că a inițiat un Salon mozaic Gutenberg (unic în Arad, poate și în țară), dar și un soi de conversații „unde te prinde”, denumit Dialoguri neconvenționale (la fel, probabil, unic). Mai puțin, sau chiar deloc, vorbește despre viața ei de familie (pe care a ascuns-o foarte bine în pagini de proză scurtă, scrisori imaginare, eseuri prozo-poematice și, mai nou, în surprinzătoare jurnale de călătorie la persoana întâi ori eseuri camuflate, de factură imaginar confesivă).

Din păcate, nu sunt mulți care, însoțind-o în aceste proze-jurnal-scrisori imaginare, să se fi  regăsit cu nume bine păzite, chiar abil, în descrieri ori comportamente, deși e plăcut să îi fim/fie compagnoni (știu că acum pregătește un jurnal (mai) altfel și am întrebat-o dacă eu mă regăsesc și ce indicii îmi oferă (a răspuns afirmativ, deci vom vedea).

În cele ce urmează mă pregătesc să o prezint cu totul altfel, într o perioadă a vieții sale tot altfel. Cu Florica R. Cândea am mai avut „schimburi de vorbe” în urma cu vreo trei-patru ani, acum vom vorbi deschis despre plecări, veniri, nume și sensuri, în contexte de vreme.

Facem precizarea că acest dialog neconvențional urmează șirul celorlalte (cu deosebire că are inserate povești în alte povești cu și despre oameni, care  o vor însoți câteva momente declarative).

Carina A. Baba: Stimată doamnă Florica R. Cândea, să începem cu numele, agreat ori controversat. De ce Florica R. Cândea și nu Floare Cândea?

Florica R. Cândea: Da! E o alegere care îmi aparține sau nu (Florica e un derivat diminutival iar R. înseamnă Rodica-numele ce s-a fost dorit de mama mea, Livia. Nu a fost să fie pentru că Floarea era numele surorii tatălui meu și la sat cam așa era moda să te cheme după un membru de familie. R. mai înseamnă numele de familie (Ranta) care a fost adăugat după primele mele scrieri de regretatul meu dascăl Carol Feher spre a se evita cacofonia Florica  Cândea. Ca să fiu sinceră, prefer să mi se spună Florica (sunt alte derivate care îmi plac, de exemplu cele din franceză ori engleză precum și Flora, ca nume de zeiță a florilor).

Carina A. Baba: Interesante mărturisiri. Prea puțină lume (în recentul prezent, vorbim cam de ultimii zece, poate douăzeci de ani) v-a văzut însoțită ori  v-a ascultat vorbind despre fiul dvs. Cum ați creiona o poveste de viață?

Florica R. Cândea: Povestea începe la 13 aprilie 1974. Fiul meu este născut la Arad, într-o zi de Vinerea Mare.

Carina A. Baba: De unde și cum ați ales numele?

Florica R. Cândea: Primul nume, Cristian, este ales ținând seama de conotația  Paștilor, a Învierii care se apropia. Al doilea are, să zicem, o semnificație personală, ca onomastică, care este în preajma Crăciunului, deci, o altă naștere (ar fi trebuit și Sergiu, dar… ) Dacă ar fi fost fetiță, era Emanuela. Acum îl poartă, totuși, o nepoată din Atlanta, America, fiica verișoarei mele primare care e stea acum, Manuela.

Carina A. Baba: Frumoasă înțelegere semantică a numelor. Acum, să vorbim despre parcursul educațional al fiului dvs.

Florica R. Cândea: Să începem cu grădinița. A început primii pași la Macea, la secția germană cu doamna Rozalia Otlăcan. A urmat apoi Grădinița de la Confecții. Aici a frecventat din motiv că mama mea lucra acolo și mai fugea să îl vadă (nu ascund faptul că și el „fugea”, când scăpa de sub ochii educatoarelor). Totuși, de aici vine povestea „Copacului  autumnal”, cu o frunză pe ram și una pe jos, pe o farfurie albă de ceramică, temă dată de doamna Valeria Truță, directorul de atunci. Farfuria a rămas în arhiva grădiniței. Aș afirma, ca părinte, că acesta ar fi primul „debut”, de care m-a înștiințat directorul. Pregătirea pentru școală a făcut-o la o grădiniță din Micălaca (Grădinița nr. 7 de pe Calea Radnei), pentru că, între timp, am schimbat locuința.

Carina A.Baba: Să continuăm cu școala.

Florica R. Cândea: Clasele primare le-a urmat la Liceul  „Miron Constantinescu” (actual Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, învățător Ana Militariu). Clasele de gimnaziu tot la acest liceu, doar că aici a studiat clasele  a V-a și a VI-a (diriginte, prof. Livia Ciupav).

Un mic, dar mare „amănunt”: la împlinirea a 75 de ani de existență, Colegiul „Elena Ghiba Birta” a expus pe holuri o seamă de lucrări (în prezența regretatului critic de artă, Deliu Petroiu). Din clasa a VII-a fost mutat la Timișoara la Liceul de Artă (pe baza unui concurs de mapă cu desene). La Arad, în acea perioadă, era desființat Liceul de Artă.

Carina A. Baba: Acum, încerc să întreb dacă nu a fost greu și cum a/ați primit/privit această „mutare” de /din viață atât dvs., dar și Cristian.

Florica R. Cândea: Acum o să vedeți o întreagă „odisee”, cu plecări, veniri, sosiri în gări și peroane, mai mult anoste decât oneste. Decizia mutării, desigur, îmi aparține, el fiind prea mic pentru a lua astfel de decizii. Și totuși… a primit cu satisfacție (pentru a-l pregăti sufletește, am fost la mare, am luat mapa cu desene cu noi și am făcut, la întoarcere, o escală la Timișoara, unde ne aștepta, directoarea de pe atunci, doamna Plavoșin). De ce a primit cu bucurie? Doar pentru că scăpa de matematică! În rest, ca orice copil, avea dorurile lui.

Carina A. Baba: Oare numai doruri avea sau nu putea exprima mai mult?

Florica R. Cândea: Punct ochit. Punct lovit. Cristian a fost copilul „generației” cu cheia la gât.  Când a împlinit zece ani a venit singur la Curtici să îl serbez. Acolo erau  cei mai buni prieteni (și încă sunt, familia Georgeta și Ladislau Szanda și fetele, Andreea și Gabriela, el fiind la mijloc ca varstă). Eu aveam pe atunci serviciul acolo, iar el, în multe seri, știa să mă aștepte la tramvai cu lanterna (de noapte). În alte dăți se juca în spatele blocului cu Olivian ori Dinuț și trecea vremea. Dar ceea ce e mai frumos de povestit este că a plecat la Timișoara, oarecum îndemnat și asigurat de lecțiile căpătate cu migală de primul dascăl în tainele desenului, profesorul Corneliu Artimon, pe care l-a urmat atât la Palatul Copiilor ori Școala Populară de Artă, ba, mai mult, domnul profesor stătea peste program cu Cristian, când timpul meu de serviciu se prelungea mult prea mult. Sau, când am plecat (1982) în Franța, domnul profesor, la 1 Mai, l-a luat la „Desene pe nisip”. Aceste desene au fost păstrate cu sfințenie de dumnealui într-o mapă, până recent. Mapa mai conținea și alte desene (trebuie să spun, cum că fiul meu desena din mers cai, câini, rațe, avioane cu motor, portrete, case în soare, șantiere în construcții etc. pe orice, acasă, chiar și pe planurile mele de lecție la limba franceză ori pe rețetele bunicii, Mama Liviuța, astfel că domnul profesor i le-a păstrat cu grijă).

Carina A. Baba: Totuși, la treisprezece ani a trecut la o altă școală și la alt regim. Întreb, ca o mamă, cum a fost?

Florica R. Cândea: Perioada Liceului „Ion Vidu” din Timișoara a fost piatra de încercare greu de dus! La care, dacă adaug perioada de internat, este și mai și! A trecut prin toate etapele, serviciu pe școală, curățat cartofi la bucătărie, urcat pe acoperiș la pictat, bilete de voie în oraș etc. Iar eu? La fel! Naveta Curtici, Arad, Timișoara… cu pachete, bisăptamânal, cu stop sau cu cineva care se oferea să mă ducă (măcar pentru o oră sau o pauză). Sâmbăta venea cu trenul accelerat de Baia Mare și luni pleca tot cu acest tren. La o oră foarte de devreme, în gară, mama mea îl aștepta și îi strecura în gentuță doi lei de drum! Sigur că nu a fost ușor! Din contră! Ba… a prins vremea crizelor de tot felul, picta pe orice, mai ales pe cearceafuri și pânzeturi găsite peste tot. A cunoscut olimpiade și concursuri, a legat amiciții și și-a format, în timp, caracterul. Oricum, atunci școala era școală, iar pictura era artă! Nici examenul de maturitate nu a fost ușor pentru un viitor absolvent (la examen a fost de comentat ultima strofă din „Floare albastră” și, cum și diriginta și mama, erau profe’ de română, inevitabilul    s-a produs, iar Eminescu făcut „nebun” de elevi!).

Carina A. Baba: Despre cursurile la Facultatea de Artă aveți amintiri?

Florica R. Cândea: Cu siguranță, ele fac parte tot din poveste. Admiterea a fost facilă (atât la Liceul vocațional, cât și la facultate, pe bază de aptitudini). La fel, a cunoscut viața boemă de student în cămine, abia în anul ultim de studii am reușit să luăm un apartament în Cetății (o moștenire de la bunicii materni). Desigur, au urmat tabere de profil și noi oportunități, care, unele, se mențin și astăzi.

Atunci a fost ultima promoție la facultate cu șase ani (din anul al cincilea, Cristian a fost propus preparator neremunerat, ca un fel de acomodare). Au urmat, peste ani, trepte graduale, expoziții și contracte ș.a. A primit chiar și un Atelier și a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Carina A. Baba: Așadar, să înțeleg că încetul cu încetul casa de acasă, a devenit Timișoara. Cum au decurs vremurile, mai apoi?

Florica R. Cândea: Într-un fel, bine, până să aibă o mașină, mergeam aproape săptămânal, să fim împreună. Când avea alte preocupări, fiecare înțelegea situația. Îmi amintesc iarăși de o întâmplare inspirată, i-aș zice acum, atunci, probabil, îndrăzneață. Să tot fie douăzeci de ani (ziua a doua de Paști) de când am călătorit împreună cu Florica și Augustin Mureșan la Giroc la un eveniment. Ne-a întâmpinat în drum iar eu i-am dat niște manuscrise și l-am  rugat, conform mesajului din textele lirice, să schițeze niște crochiuri în tuș, cu minciuna că are nevoie doamna Florica Mureșan, care este educatoare. A primit/privit și noi am plecat în drumul nostru. Destul de târziu în noapte, ne-a fost așteptat tot în drum, de luare de rămas bun și mi-a adus desene în tuș, pentru toate poezioarele, zicând: „Tu mă crezi prost! Tu le- ai scris! Poți să îți publici primul volum.” (n.n.:Pagini trăite, 2004). Așadar, o comuniune care a continuat și cu alte prilejuri. În sensul că m-a urmat (și nu) la unele evenimente de la Arad.

Carina A. Baba: Să vorbim puțin și de casa din Franța!

Florica R. Cândea: Cu mare plăcere! Casa este situată în centrul Franței, în departamentul

Creuse, localitatea rurală se numește Gentioux-Pigerolles și este străbătută de Route de Milles Sources. Dimineața, cerul scaldă trupuri de oi, vite, păsări de curte, cerul fiind al nouăsprezecelea din lume, dată fiindu-i claritatea și limpezimea. O zonă asemeni Țării de Piatră descrisă de Geo Bogza. Casa are un specific aparte, situată la 900 m altitudine și este folosită pentru destinația de vacanță (în plus, fostul grajd a devenit atelier de creație. O zonă campestră, unde ozonul conferă o aparte serenitate. Timpul acolo capătă altă dimensiune, iar pădurea dimprejur, deși nu este o zonă muntoasă, conferă peisajului o imagine de tablou natural.

Carina A. Baba: Desigur, familia, casa, unii prieteni și apanajul florilor vă stau mereu în scena vieții. Aș dori să întreb dacă fiul dvs. vă seamănă, dacă aveți preocupări comune și dacă aveți unele drumuri care vi se intersectează.

Florica R. Cândea: Și nu și da! Eu, mult mai extrovertită, mult mai prietenă cu vorbele și mult mai neatentă cu ceea ce e în jur. Probabil, ne asemănăm prin arta creației și nu a conversației, dar puțin liber schimbiști fataliști, suntem… Unele drumuri ni le prefacem în taine și le implorăm să ne ocrotească.

Carina A. Baba: Recent, social media de peste tot a dat de veste un  eveniment într-altul. Am citit mult dar nu am fost prezentă: vernisajul expoziției personale a lui Cristian Sida, „Sparring Partners”. Pe pagina de Facebook Jecza Gallery din Timișoara se putea citi: „Inspirat de piesa lui Paolo Conte din 1984, cu același titlu, Cristian Sida își afirmă locul și existența prin artă, tratând subconștientul ca pe un partener de trântă și folosind creația ca un leac universal, o terapie. Cu această ocazie va fi prezentat și ultimul catalog al artistului, 16 19. Expoziția este realizată în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara și cu susținerea partenerilor de la Banca Transilvania.” Într-un alt loc (Gabriela Petcana): „Expoziția  reunește aproximativ 40 de lucrări recente, amestecând lucrări pe hârtie și intervenții pe fotografii, alături de lucrări de dimensiuni mari și medii din seriile 𝑃𝑜𝑢𝑟 𝑙𝑒𝑠 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑒́𝑠 𝑑𝑎𝑚𝑜𝑢𝑟 𝑒𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑖𝑛𝑎𝑟𝑑, Pigerolles, Corsica – Biguglia (2016 – 2024)”. De asemenea, Ioana Palicica mărturisește: „ Fascinată de densitatea și intensitatea detaliilor din lucrările lui Cristian Sida, declar public că m-aș muta, o vreme, într-una din pânzele lui. Cu siguranță nu m-aș plictisi, vreodată.” Impact Press ne oferă informații importante cu privire la arta lui Cristian: „Pornind de la legendara piesă din 1984 a lui Paolo Conte cu același titlu – Sparring Partners, Cristian Sida se afirmă pe sine.” Cristian Sida este citat în articolul celor de la Impact Press: „Prin desen, îmi marchez locul, existența. Traiectoria mea plastică este dată în mod firesc de relația complementară între ceea ce trăiesc și ceea ce visez. Obsesia pentru detalii anatomice nu este întâmplătoare, însă nici premeditată. Subconștientul (meu) este un sparring partner. Desenezi zona care te doare, iar creația devine un panaceu universal, o terapie.” Oare o mamă a putut distinge intersectarea dintre cele două lumi și cum?

Florica R. Cândea: E o întrebare la care aș vrea să primeze neutralitatea. E adevărat că am fost la expoziția cu titlul de mai sus, dar în calitate de vizitator. Acasă, l-am sărbătorit, iar la vernisaj am privit, ca oricare alt venit. De fapt, această expoziție a fost ca o aureolă a unei previzualizări din luna iunie a anului trecut. Atunci a fost expus un număr de treisprezece lucrări ale artistului (și publicul doritor de artă a trecut de două sute).

Carina A. Baba: Absolut de acord cu dvs. în privința stării și a calității. Întreb, totuși, cum s-a văzut/perceput acest eveniment, având în vedere că s-a petrecut într o Capitală culturală.

Florica R. Cândea: Având în vedere faptul că „la UVT Cultura este Capitală”, acesta ar fi contextul la care am să mă refer. Vernisajul Expoziției Sparring Partners a coincis cu ziua de naștere a fiului meu (jumătate de veac în Prier, 13). O lume bună a privit simezele care cuprindeau un număr de 53 de lucrări, dispuse proporțional, iar din punct de vedere al dimensionalului, varietatea a oscilat. Fiind un tip care își asumă riscuri, picturile au avut atât dimensiuni mici, cât și murale. Cred că una din formele de a-și exprima identitatea a fost și această gândire în formatul expoziției. E, dacă vreți, un delir provocat într-o utopie indusă.

Carina A. Baba: Impresionant! Ochiului cum i s-au arătat acestea toate?

Florica R. Cândea: Acum, desigur, am să las subiectivitatea, să nu domine obiectivitatea. Privirea ochilor a fost inundată de explozia de culori din cele două săli de expoziție, dar și din spațiul exterior, unde a avut loc un Garden Party (iar în fundal un Cafè Concert instrumental). Și, deodată, o lumină, la propriu și la figurat, a scăldat Amfiteatrul în aer liber, a inundat sufletele cu armonia culorilor unei primăveri (de vară). Nu a fost niciun speech oficial, lumea a fost destinsă, dar și distinsă.

Carina A. Baba: Care ar fi fost un punct forte la care ați meditat sau meditați încă?

Florica R. Cândea: În primul rând, afluxul de vizitatori, care, probabil a depășit cu mult pe cel din vară. Nu aș dori să estimez, nici să dau cifre (exacte). Apoi, acea emulație ori bucurie sau chiar extaz. Am văzut  privitori care „își luau” notițe pe bilețele, alții nu numai că se fotografiau cu picturile, ci își schimbau ad-hoc fotografia de profil, am auzit vorbindu-se (chiar) metaforic, oarecum, cum ar fi posibil, pentru o clipă, o persoană să se mute într-o pânză, spre a-i desluși sensul. Observ, din ceea ce ai citit chiar tu pe paginile de facebook, că acea persoană a și scris acest lucru pe care eu l-am auzit… E ca și cum ar înveșnici această emoție… să o aibă la îndemână, să nu uite… Desigur, a impresionat mulțimea! De la colegi de școală generală, liceu ori facultate și până la colegii de serviciu.

Apoi, aceeași mulțime de artiști și buni cunoscători ai artei. Nu aș vrea să omit prezența oficialilor de la Universitatea de Vest Timișoara (universitarii, Marlen Gabriel Pirtea, rector și  Mădălin Bunoiu prorector), a  altor cadre didactice de la Facultatea de Artă, artiști, pictori, sculptori, graficieni, studenți, masteranzi, doctoranzi,  oameni de litere și de condei, a presei și a colecționarilor (veniți din zone diferite), simpli trecători, prieteni timișoreni ori arădeni ș.a. Mă refer la artiști sau colecționari din Corsica, Germania, București și din alte locuri. O parte din lucrări a fost plămădită în Corsica, alta se află în colecții particulare.

Carina A. Baba: Bănuiesc că expoziția va rămâne deschisă publicului pentru a putea fi vizionată de cei doritori. Oare ați vorbit cu fiul dvs. măcar o secundă în ziua aceea, de 13?

Florica R. Cândea: Expoziția va fi deschisă până în 19 mai la Galeria Jecza din Timișoara. Nu prea  am vorbit în mod expres! Nu aveam nicio calitate! Totuși, în acel spirit de sărbătoare, înconjurat fiind de finanțatorul unor albume și ultimul catalog „16 19” (lansat chiar odată cu vernisajul), l-am auzit peste unul din gardurile de flori exclamând: „Datorită vouă, celor prezenți, sunt obosit, dar fericit. Pace și bucurie!” I-au fost chiar foarte aproape domnul George Lecca (de la München, care a explicat cum decurge prietenia și cum, din motive de pandemie, s-a așteptat acest eveniment, dumnealui fiind colecționar și finanțator), doamna Sorina Jecza (doctor în Arte vizuale și președinte al Fundației Triade Timișoara) și primul profesor de desen, Corneliu Artimon (Om de Artă și cultură, Arad).

Carina A. Baba: Vă mulțumesc, dar nu încheiem definitiv acest dialog… Încă mai sunt multe de spus, atât despre arta dv. și despre arta lui Cristian.

 

Florica R. Cândea, UZPR Arad

Carina A. Baba, Salon Gutenberg Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *