O nouă rEvoluţie

Oricine mai citeşte astăzi constată cu uşurinţă transformarea semnificativă prin care trece presa actuală, odată cu lumea contemporană.

Deşi în multe limbi este încă denumită cu termenul tradiţional de presă, după numele vechiului tipar pentru hârtie creat de inovatorul Guttenberg, mass-media işi mută treptat suportul de exprimare din formatul tipărit, de pe hârtie, pe ecranele televizoarelor sau ale laptopului, telefonului ori tabletei.

Astfel suportul informaţiei a evoluat de la primele scrieri descoperite – tăbliţele de lut sumeriene, la pietrele anticelor inscripţii greceşti şi latine, ori papirusurile egiptene, sau mai apoi la hârtia inventată de chinezi.

Tiparul a revoluţionat – pentru europeni şi apoi întreaga lume – suportul clasicelor scrieri retranscrise de generaţii de copişti, la hârtia multiplicată rapid şi facil, care a permis răspândirea informaţiei scrise cu o rapiditate neaşteptată. A fost noutatea care a marcat decisiv câteva secole de dezvoltare omenească şi a permis şi apariţia presei în accepţia ei clasică, de ziar tipărit şi distribuit comunităţilor omeneşti.

Astăzi asistăm la o nouă asemenea revoluţie, prin schimbarea suportului de comunicare al informaţiei de pe hârtia de ziar pe ecranul electronic. Informaţia devine mult mai accesibilă, câtă vreme miliarde de oameni au mereu la îndemână un telefon, laptop sau tabletă, iar televizoarele mobilează aproape toate locuinţele moderne.

Dar această informaţie devine şi mai volatilă, mai instabilă, câtă vreme suportul care o conţine este şi mai fluctuant, cititorul nemaifiind reţinut de paginile tipărite ale ziarului. Căci pagina deschisă online rareori rămâne pe loc mai mult de câteva secunde, cel mult câteva minute, după care privitorul grăbit mută spre multe alte căutări.

Acelaşi lucru se petrece şi cu preferata publicului de azi, mass media televizată, care îşi schimbă continuu informaţiile şi conţinutul, tot mai succint şi rapid, urmând grabei agitate a spectatorului din faţa ecranului.

Toate acestea schimbă şi caracteristicile clasice ale informaţiei de presă, care propun consumatorului de azi aproape exclusiv ştiri şi informaţii succinte, în detrimentul comentariilor şi analizelor de presă care erau coloana vertebrală a vechilor ziare şi reviste.

Este desigur o evoluţie firească, determinată de evoluţia tehnologică contemporană, care modifică atâtea elemente din viaţa noastră cotidiană. Iar presa evoluează odată cu ea, nu doar în formă, ci şi în conţinutul influenţat atât de felul în care este transmisă, dar şi de cerinţele şi aşteptările cititorului de azi.

Chiar şi cititor este mult spus, căci receptorul este mai mult un spectator al videoclipurilor şi imaginilor care aglomerează ecranele de ştiri tv şi online, greu de asimilat şi de analizat.

Astfel mass-media se transformă de la vechea sa calitate de comunicator şi comentator de informaţii şi evenimente, la o sursă de ştiri şi imagini cât mai puţin verificate, elaborate şi prezentate, dar cât mai rapid, succint şi captivant derulate.

Probabil că, alături de vechile scrieri în piatră, papirusurile ori celelalte suporturi de scriere care au devenit relicve şi tezaure istorice, şi presa şi în general tipăriturile pe hârtie vor deveni piese de colecţie în bibliotecile viitorului.

Şi odată cu această schimbare de formă, vine şi semnificativa modificare de conţinut şi organizare, în care clasicul parcurs redacţional al articolelor. Fluxul materialelor de presă pornea de la reporterul de teren la redactorul de ştire, urmat de secretarul de redacţie care verifică şi alcătuieşte rubricile, la echipa de redacţie şi redactorul şef care decid sumarul articolelor publicate.

Mass-media de astăzi funcţionează mai direct, dar mai personalizat, reducând toate aceste etape la cameramanul sau fotoreporterul de teren care transmite imaginile într-ul studio care le transmite pentru difuzare sau le postează online. Mai puţină elaborare, dar mai multă viteză, un traseu mai scurt şi mai rapid al ştirii de la eveniment la consumatorul de presă. Care, iată, nici măcar nu mai poate fi numit cititor, căci nu mai citeşte aproape nimic, ci doar urmăreşte imagini dublate sau nu de vreun comentariu.

Rămâne de văzut dacă această formulă tot mai rapidă şi simplificată va aduce, pe lângă viteză şi cantitate, şi o calitate a informaţiei, o corectă evaluare a acesteia şi o prezentare echilibrată a evenimentelor.

Din câte vedem, nu prea pare că se întâmplă astfel, căci în preocuparea de a prezenta cât mai rapid şi variat evenimentele, redacţiile televiziunilor de tot felul şi variatele pagini de ştiri online se grăbesc să ofere publicului multe informaţii neevaluate. Adică preiau şi retransmit ştiri şi informaţii aşa cum apar ele în spaţiul public: unele adevărate, dar incomplete sau deformate, altele confuze sau chiar neadevărate, dar interesante prin surpriză şi noutate. 

Desigur că rareori cineva mai revine cu necesarele completări şi corectări, scuza fiind informaţia pe surse sau neconfirmată, ori tumultul evenimentelor mai mult sau mai puţin fabricate sau manipulate.

Asta face ca odată cu scăderea nivelului de calitate al informaţiei din mass-media să scadă şi nivelul de informare al publicului de presă, care se obişnuieşte să asimileze asemenea ştiri nesigure şi să le considere acceptabile. Lucru care creşte semnificativ şi cantitatea de informaţie falsă, dezinformare sau chiar manipulare a publicului, fapt constatat tot mai frecvent în întreaga lume modernă.

Ce se poate face pentru a evita o asemenea evoluţie negativă, şi ce se va întâmpla cu presa propriu-zisă, denumită astăzi mai adecvat şi cuprinzător mass-media? Greu de estimat, câtă vreme ea este concurată la fel de impetuos de covârşitorul flux de informaţii online, pe care fiecare şi-l poate alege după bunul plac. Şi de unde, în acelaşi mod, consumatorul de informaţie poate fi influenţat prin informaţii incomplete, deformate sau neadevărate, aşa cum am constatat deja.

Poate că soluţia ar fi un public educat, avizat şi informat, cu discernământ şi capacitate de a sesiza şi selecta informaţiile care-i sunt oferite. Ceea ce, din păcate, se pare că este doar o speranţă optimistă, câtă vreme nici măcar educaţia clasică, cea din şcoală, nu mai oferă noilor generaţii de elevi reperele necesare unei astfel de atitudini.

Cum va fi presa de mâine? Cel mai probabil asemenea publicului de mâine, pe care il formăm astăzi, oferindu-i această presă produsă de mass-media contemporană, cu bunele şi relele ei.

Iar omul de mâine? Aș prefera să rămân optimist și, uitându-ne la evoluția milenară a umanității, să sper că va fi mai bun.

Valentin UBAN, UZPR