Galeriile „Reperaj” din Cetatea Oradea găzduiesc în această perioadă o Expoziție Națională De Artă Contemporană. Un eveniment artistic pe cât de interesant, pe atât de definitoriu pentru tema și concepția plastică asumate. E vorba de lumea fascinantă a naturii umane, de regulă statornică și statornicită în matricea proprie, atașată de valori și principii morale în care spiritul s-a împletit cu realul și cu natura, vizavi de fragilitatea ființei, atrasă mereu de necunoscut. O tematică amară ce a mobilizat creativ artiști vizuali din toată țara. Sunt lucrări de pictură, sculptură, fotografii directe cu asamblaj digital, grafică digitală, video art, instalație grafică, serigrafie, structural compatibile cu tema, care nu fac concesie diversității, nici dramatismului presupus de aceasta. Iată câteva titluri: Nomad – Andrea Kosma, o lucrare în care cal și călăreț se contopesc într-un efort copleșitor al drumului spre necunoscut ori spre Nimic; Așteptare de nomad, Uitare de nomad – Monica Nechita; Nomadul nimănui, Casa nimănui, Țara nimănui – Isabela Osana Popescu; Către Nicăieri – Ioana Klein; În drum spre Nicăieri – Andrea Kovacs, un spațiu distorsionat, cu indicatoare aleatorii, ce sporește dezorientarea și neputința. Ori seria de sculpturi: Călărețul fără cap – Rudolf Constantin Bone; Nomadă – Doina Tătar; Căutare – Marcel Slezinger; Ascetul – Ovidiu Pascu; Flux și Reflux – Eugen-Ionel Petri; Lumi Paralele – Daniel Dan. Călătoria spre Țara Nimănui poate fi o capcană precum Apocalipsa nomadului – Daniel Vlad. După cum poate fi o treaptă a infernului, Tăcere în Purgatoriu – Gheorghe Tirla; Un spațiu al derizoriului și al gunoaielor, Nomad printre ruine – Adrian Androne; Last Stand – Teofil Știop. O experiență terifiană-Singur pe lume – Liana Corb ori o aventură dramatică pe drumuri care nu duc nicăieri: Drumuri verticale – Imre Juhasz, My Space -Terez Matza. Ori secvențe descumpănitoare de aventuri reale asumate, IN DEPT – Roxana Netea.
Nomad, hoinar, rătăcitor sunt noțiuni ce implică aventura, dar și o aură de romantism, predominant fiind sentimentul libertății depline, al unei experiențe de cunoaștere, de regăsire de sine. În acest caz, drumul spre Nicăieri este vesel, însoțit de muzică și de voie bună. Un cuplu, în spinarea unui cal, străbate acel drum la galop, în ritmul muzicii: În sunetul muzicii – Adi Judea. Aici, expresivitatea și fizionomiile, dar și recuzita par a sugera o victorie. Egyed Judit crează un Hoinar în timp și spațiu – un soi de robot universal, neîngrădit de canoane ori de cutume. După cum Eva Dolha întrezărește speranța într-o ramură înflorită, ivită într-o mlaștină: Prima bucurie după ultima tristețe. Andreea Anamaria Meza sugerează prin – Silence- încremenirea naturii liniștea totală pe care o pot da doi copaci albi, pe fundalul gri-alburiu, a cărui luminozitate e amplificată de un punct roșu, care poate fi o oază de liniște, departe de lumea dezlănțuită. În timp ce pictura lui Ovidiu Sălăgean- Luminozități și reflexe- te duce cu gândul către o soluție de ieșire din impas.
În lumea contemporană modernă, când omul pare o victimă a întâmplării ori a destinului, natura umană se relevă sub alt chip și are ca formă concretă de manifestare migrația individuală sau colectivă. Din cu totul alte rațiuni însă. Fenomenul globalizării a schimbat conținutul și paradigma noțiunii de nomad. Iar migrația propriu-zisă e doar un exod prozaic, grosier, lipsit de fiorul mistic al cunoașterii și al descoperirii de sine. Un exod pe criterii intelectuale ori economice. Excepțiile presupun adaptabilitate și capacitatea de a întrezări un nou început. Cum între gândurile, acțiunile și emoțiile legate de migrație există o legătură puternică, reacțiile, atitudinea și comportamentul celor implicați pot oscila de la seninătate, bucurie, acceptare, la neputință, dezorientare, disperare. În demersul lor, artiștii ce expun pe simezele galeriei orădene, au imaginat drumul spre o destinație necunoscută ca exerciții plastice originale, al căror mesaj corespunde gradului și capacității de percepție a fenomenului, văzut din perspectiva cotidianului, în dimensiunea sa dramatică. Realizând compoziții ample, impresionante ce creează spații imaginare care ți se întipăresc în memorie. Precum și unghiuri diferite de abordare: De la minus la plus infinit- Dan Mircea; Nomazii-Simona Derecichei; Nomad printre ruine-Adrian Androne; Exodus- My Nigredo-Vasilica Roman.
Când te îndrepți încrezător spre necunoscut, mai poți avea o undă de speranță în reușită. Dar când, din start știi că totul e la voia hazardului, iar Nimicul, Țara Nimănui nu pot fi destinații plauzibile, concrete, decât repere ale imaginarului colectiv, devii vulnerabil, dezorientat, înfricoșat. Intri într-o luptă pe viață și pe moarte pentru supraviețuire, al cărei final trebuie să fie -Totul sau nimic, după cum și-a denumit lucrarea Tudor Frâcu. Portretul rinocerizat al unei creaturi hidoase. Un cap imens, cu nări dilatate și ochii supradimensionați, ivită parcă din neantul nomadismului modern, în care citești spaimă, dar și amenințare. După cum, pierdut într-un oraș de zgârâie nori – Rătăcit – Vasile Kin, poți ajunge la limita disperării. Amenințarea poate veni chiar și în natură, într-o astfel de Țara Nimănui-Un Abis- Vioara Bara. Colțul acela de rai, luat în stăpânire de un Monstru devine întruparea însăși a Amenințării din care, vietățile pământului: iepuri, păsări, pești fug înspăimântate înspre cele patru zări. După cum, o Coloană-simbolică, vericală, de un roșu aprins-Ioan Augustin Pop, poate crea un nou hiatus în istorie. Te poți trezi într-un labirint, alcătuit dintr-o multitudine de unghiuri și linii frânte, lipsit de Orizont- Gabrielei Diana Bohnstedt Gavrilaș, sau în infernul cenușiu, frgmentat de un segment roșu, după o experiență dramatică: Pe aici am trecut și restul e tăcere – Dorel Găină. După cum există pericolul ca ființa ta să se evapore în concret, lăsând niște urme simbolice, în locurile de popas.
Lumea modernă, dominată de tehnică, cunoaște și un alt tip de migrație. Cel în interiorul ființei, în virtual ori în ficțiune: Nazca-Amintiri despre viitor-Mariana Achim, The Mechanical Dog-Radu Târnovean; Alte dimensiuni virtuale- Petru Bara. Extrapolând, tot migrație par a fi Conexiunile (tulburi)-Dana Martinov; Rătăciri prin nisipurile uitării-Thomas Becket; În sinea mea – Marius Vesa.
Pentru acei nomazi pe care dorința, voința ori eșecul îi va îndemna să se întoarcă în spațiul ființării inițiale, ca să nu se mai simtă pierduți într-un univers străin, distorsionat și neprimitor, dezrădăcinați: Solitar-Claudia Peter, există și un Drum care te aduce- Fany Singer. La capătul căruia, o poartă de sorginte maramureșeană, chiar dacă e făcută din sticlă, se va deschide ca să-i primească: Poartă- Adrian Peter.
Nu e un demers plastic comod, nici ușor dar, ca-n orice astfel de confruntare, talentul, percepția, atitudinea și mijloacele specifice joacă un rol important. Artiștii au apelat la tehnicile tradiționale: pictură pe pânză (acryl sau ulei), sculptură (fontă, lemn, piatră, marmură, alamă, meta, sticlă, bronz, aluminiu și travertin) la tehnici mixte și la grafică. Dar și la cele moderne: serigrafie, print, digital print, fotografie etc., pentru a crea acest univers imaginativ.
Expoziția NOMAD ÎN ȚARA NIMĂNUI îndeamnă la meditație, la luciditate și este, în esență, o proiecție plastică a dezagregării și a nebuniei lumii în care trăim. Aceea de nomazi moderni.
Maria Vesa Aursulesei
