◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro03.05.2024

„Efectul Picasso”, expoziție-eveniment la Muzeul de Artă Recentă Bucureşti

Expoziţia „Efectul Picasso” se va deschide pe 27 septembrie, la Muzeul de Artă Recentă Bucureşti (MARe). Evenimentul include 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate de Pablo Picasso, faţă în faţă cu 65 de lucrări (picturi, sculpturi, fotografie, ceramică, graffiti) semnate de 37 de artişti români contemporani, influenţaţi de opera celei mai importante figuri a artei moderne. „Efectul Picasso prezintă ecoul operei şi personalităţii lui Picasso asupra artei româneşti din anii 1960 până în prezent, prin lucrări realizate de 37 de artişti contemporani, evenimentul de la MARe celebrând 50 de ani de la dispariţia lui Pablo Picasso, printr-un program din care fac parte alte 42 de muzee din lume”, transmite instituţia organizatoare, într-un comunicat citat deAGERPRES.

România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est cuprinsă în amplul proiect lansat de Franţa şi Spania. Printre artiştii români expuşi se numără Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Ştefan Bertalan, Alma Redlinger, Neculai Păduraru, Vasile Gorduz, Florin Mitroi, Victor Man, Silvia Radu, Dumitru Gorzo.

Alături de o serie de lucrări care figurau în expoziţia de la MNAR din 1968, MARe aduce o selecţie reprezentativă de picturi de la Musee naţional Picasso-Paris, acoperind creaţia picassiană de la 1908 până la 1972.

Pe durata expoziţiei, MARe va susţine o serie de cursuri pentru copii, în cadrul programului său consacrat, MARe de Mic, calibrate la temele, subiectele, tehnicile, imaginile şi experienţele provocate de expoziţia Efectul Picasso.

De asemenea, în cursul lunii ianuarie, Muzeul de Artă recentă va organiza un simpozion internaţional de două zile, dedicat lui Picasso şi influenţei sale asupra artei (est) europene după cel de-al doilea război mondial, la care vor participa istorici de artă din România, Franţa, Germania şi Cehia.

Expoziţia va fi însoţită de un amplu catalog bilingv, în care vor fi reproduse (full color) lucrările expuse (peste 100 de ilustraţii de mari dimensiuni), analizate în două texte introductive, semnate de istorici de artă români şi francezi.

Biletele sunt puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de pe site-ul mare.ro.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, expoziţia „Efectul Picasso” este organizată în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Musee naţional Picasso-Paris, Ambasada Franţei, Institutul Francez din România.

Expoziţia va fi deschisă până pe 8 ianuarie 2024.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *