- MASA TĂCERII
Masa mică, țărănească,
arhetipală,
Masa tăcerii, a reculegerii,
a meditației,
masa dacică, scundă, simplă,
solară,
masa familiei, a comuniunii,
a echilibrului și unității lumii,
a armoniei,
masa iubirii și înțelegerii,
masa și scaunele,
douăsprezece scaune,
identice, rotunde,
tăcute, calme,
clepsidre de piatră,
înconjurând masa,
douăsprezece scaune,
repere ale unui orologiu
în care timpul s-a oprit
pentru veșnicie
în aceste forme
simbolice, sacre,
cina cea de taină,
cei doisprezece sfinți
veghind la unitatea lumii,
la armonia ei.
- POARTA SĂRUTULUI
Poarta- o deschidere spre lume,
o copertă, o invitație,
un arc de triumf,
triumf al iubirii, al vieții.
Să nu treci pe sub ea
decât purificat
de zgura cotidiană,
decât îmbrățișându-ți cu patimă
iubita, contopindu-te cu ea,
asemeni celor două trupuri
simbolice,
eternizate în piatră,
două trupuri, două semicercuri,
unite într-un cerc mai mare, imens,
ca un ochi,
un singur ochi,
ce veghează neabătut
frumusețile lumii,
miracolul ei,
poarta țărănească, simplă,
cu stâlpi vânjoși,
ce susțin arcul porții,
cu liniile rotunde
ce unduiesc sub tavan,
capitel puternic și grațios,
sărutul, esența iubirii,
a continuității,
a sensului de a exista.
- Coloana fără sfârșit
Stâlpii de poartă, oltenești,
motive simple, geometrice,
echilibru între pământ și cer,
trepte ale unei scări
ce suie continuu,
aspirație spre absolut,
siluetă luminoasă, feminină,
pasăre-n zbor,
monument al eroilor,
recunoștință fără de sfârșit,
sămânță mirabilă
sădită-n noi, spre infinit,
izvorul veșnic viu din care
venim să ne-adăpăm mereu,
murind, renaștem în copii,
rămân semințele să crească
și să dea roade în copii,
rămân copacii în păduri,
căci idealul nu dispare,
rămâne ca un curcubeu,
reper înalt, chemare sfântă
și sacrificiu asumat.
Ion HAINEȘ / UZPR