Recent, publicul bucureștean a putut admira prima expoziție românească de stilouri și instrumente de scris, aparținând oamenilor de stat, scriitorilor și jurnaliștilor din țara noastră, găzduită de Muzeul Național Cotroceni, Salonul Cerchez (Sală istorică în care s-a semnat, la 14 august 1916, intrarea României în Războiul de Reîntregire). Cu acest prilej, scriitorul și jurnalistul Petre Crăciun, curatorul expoziției și deținătorul exclusiv al manuscriselor, fotografiilor originale, al stilourilor și al tuturor obiectelor din expoziție – colecția sa personală – a publicat un album bogat ilustrat, intitulat „Istoria și catalogul stilourilor românești” ( Editura Zorio, 2022), prima lucrare completă și exclusivă de acest gen dedicată instrumentelor de scris fabricate în România din 1932 încoace, anul oficial când s-a deschis, la Sibiu, primul Atelier artizanal de fabricat „tocuri rezervoare, creioane chimice și alte articole de bachelită”, pe scurt Artalit, precursorul Fabricii Flamura Roșie, după numele comercial Flaro, cel mai mare producător de pe piața românească de stilouri din perioada postbelică.
Despre jurnaliști, un cunoscut poet și gazetar contemporan, „veteran” al presei actuale, maestrul Ion Andreiță, spunea cu admirație că sunt niște „pălmași/truditori ai condeiului”, expresie ce vine, desigur, din vremea când presa „se făcea” cu stiloul pe hârtie, sau în cel mai bun caz cu pixul, o îndeletnicire care, susțin psihologii, prezintă avantaje nu doar pentru exersarea creierului, cât și pentru dezvoltarea limbajului, în general. Scrisul de mână, spre deosebire de scrisul la tastatură, te ajută să ai o memorie mai bună, să reții informațiile curente și să-ți îmbunătățești gândirea analitică. În plus, combate sedentarismul și are, paradoxal, un efect de calmare. Concentrându-te asupra scrisului, capeți controlul frazei și-ți poți stăpâni mai bine emoțiile. În plus, nu trebuie uitate nici beneficiile scrisului caligrafic, o îndeletnicire rezervată azi mai degrabă cancelariilor oficiale, diplomației și Bisericii. Pentru exercitarea acestor abilități, stiloul (cu toate variantele lui moderne) rămâne principalul instrument de scris. Acesta este și motivul pentru care confratele nostru, Petre Crăciun, a inițiat acest proiect, deopotrivă muzeistic și de restituire literară, deosebit de bine primit atât în mediile academice cât și în cele literare și jurnalistice, mulți scriitori de frunte ai țării exersând și azi abilitățile scrisului manual.
În plus, România este și țara inventatorului stiloului modern, inginerul, pedagogul și jurnalistul Petrache Poenaru (1799-1875), fost secretar personal al lui Tudor Vladimirescu, fondatorul Colegiului Național Carol I, din Craiova, și co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (1876), inițiatorul priemei gazete de campanie din Țările Române „Foia de propagandă”(1821), și, ca o curiozitate, primul român care a mers cu trenul, în 1830 la inaugarerea primei linii ferate comerciale, Liverpool-Mancester. În 1927, Petrache Poenaru a brevetat, mai întâi la Paris, apoi la Viena „Condeiul portăreț, fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, sătul probabil să poarte mereu la brâu călimara și pana, cum făcea în tinerețe, ca secretar de cancelarie, în oastea lui Tudor („calemgiu”, după denumirea vremii).
Noutatea cărții lui Petre Crăciun vine în primul rând din faptul că se referă strict la istoria instrumentelor de scris de fabricație românească, în acest sens fiind nu doar un album ilustrat, ci un veritabil document istoric, o reconstituire minuțioasă performanțelor unei industrii în care România are o tradiție atestată de aproape 90 de ani. Desigur, în lume există monografii similare ale principalelor mărci de stilouri și instrumente de scris, unele comercializate și la noi, precum Parker, stiloul produs de americanul G.S. Parker încă din anul 1888, și despre care se spune că „a pus capăt” Războiului Mondial pentru că Armistițiul cu Japonia, din 1945, a fost parafat cu un stilou purtând numele de cod Parker 51(Doulfold), apoi Pelikan , marca germană celebră din 1929 și cu care, se mai spune, Einstein și-a conceput Teoria relativității, dar și alte mărci de renume precum Montblanc, Carad` Ache, Dupont, inclusiv marca românească de stilouri de lux Poenari, toate aceste fiind însă inițiative private, nu mărci de stat, cu producție de masă.
Cartea cuprinde, pe lângă descrierea principalelor mărci de stilouri românești, și schițe tehnice, brevete, inclusiv interviuri cu ingineri și inventatori, creatorii de obiecte de scris, cu toții implicați activ în promovarea unor braduri autohtone de succes: Flaro ( în anii săi de glorie principalul concurent al mărcilor chinezești, de import), dar și Carpați, Favorit (produs la Cooperativa Drum Nou, din București), Dacia (principalul instrument oficial de scris din România socialistă, folosit înclusiv de Ceaușescu la parafarea unor documente de stat), apoi mărcile Someș, Albatros, ș.a. În paralel, semnalează Petre Crăciun , în țară au continuat să construiască stilouri, la comandă, și câțiva meșteri tradiționali, între care bucureșteanul Ferdinand Treves (activ până după 1990), sau timișoreanul A.J.Braun, fugit din țară în 1977, și despre care fiul său spunea: „Tata știa să facă de toate, cam ce fac chinezii azi, de la stilouri, la papuci pe plajă” (p.21).
Revenind la cartea lui Petre Crăciun constatăm, nu fără surprindere, amploarea producției românești de instrumente de scris, dar de consumabile, penițe, cerneluri, etc. De pildă, numai Fabrica Flaro avea, în 1989, 3000 de angajați (în 2005 firma s-a integrat în Grupul RTC, cea mai mare firmă de birotică de la noi, cuprinzînd 65 de Companii, grupate pe 13 Divizii – n.n.)
De la stilourile folosite de șefi de stat, la cele ale scriitorilor și gazetarilor (cu mostre de scris literar), mașini de scris, birotică și ambalaje , inclusiv reclame pentru stilouri și pixuri, cu totul, expoziția și Albumul realizate de Petre Crăciun reprezintă o filă importantă din istoria culturală a anilor recenți, o invitație de a exersa scrisul de mână, eventual cu un stilou de calitate, și a păstra aceste instrumente de scris dacă nu spre a fi expuse la Cotroceni, cel puțin pentru a le demonstra confraților mai tineri că literatura și gazetăria se mai fac și cu stiloul/cu pixul, nu doar virtual, direct pe telefonul mobil.
Marian Nencescu