Într-o recentă conversație cu un distins prieten având elevate aplecări pentru pictură, poezie și muzică, am fost puternic contrat la afirmația că AI („inteligența artificială”) nu va fi vreodată un concurent serios pentru ceea ce poeții și artiștii plastici sunt capabili să creeze. Activitatea efectivă de crearea a textelor cu mesaj liric ori a picturilor cu metafore coloristice rămâne o preocupare specific umană. Programele AI prelucrează modelele existente ale artiștilor confirmați de instanțe valorice. Până la urmă, am fost nevoit să fac concesii în fața argumentului că selecția calității operelor de artă (cel puțin cele plastice) este dată de cel care cumpără, fiind o sursă de finanțare pentru alcătuirea unor tablouri. Cine are bani de investit în opere de artă devine un promotor al promovării.
Robotul humanoid primește un program și execută fără cusur linii și curbe, pune culorile solicitate și le combină măiestrit, până la a fi perfect. Deja arta robotică aparține viitorului, mi se argumentează.
Un robot, zic eu – ins mai conservator și un admirator al picturilor din muzeele clasice – nu va putea genera vreodată picturile admirabile și comparabile cu valoarea celor semnate de Degas, Leonardo da Vinci, Van Gogh, Rembrandt, Botticelli, Salvador Dali, Picasso și nici poezia lui Eminescu ori Arghezi, Esenin ori Prevert. Apropo, îți amintesc, drag prieten, de poezia Lecția despre cub a lui Nichita Stănescu, cel care șlefuiește o piatră până la a fi perfect, ca apoi îi știrbește un colț:
„Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”
Există, insistă prietenul, câteva muzee ale viitorului (Berlin, Dubai, Washington, Paris etc. ) care cuprind opere de artă creată de roboți humanoizi, înzestrați cu programe AI, ca aplicații tehnologice ale acestora. Un muzeu din Rio de Janeiro promovează un sistem de educație a tinerilor de a crea și de a fi pregătiți (educați) spre a alcătui viitorul relației dintre „artiștii artificiali” și picturile acestora. Gustul publicului are nevoie nu doar de o nouă paradigmă de înțelegere și de reconfigurare a sa, ci și de o empatie pentru a-și construi o altă grilă de apreciere valorică. Acest fapt ar însemna o minte deschisă și o cultură a unei emoționalități modulare.
Arta plastică a avansat foarte mult în relația sa cu inteligența artificială ca și „artist”. Da, AI creează artă (prin compilație). Și nu doar de câțiva ani, ci de multă vreme. În ultimul timp, implicarea programelor AI în creație a devenit nu doar o modă, ci o metodă. Softurile de inteligență artificială devin concurenți serioși pentru artiștii plastici.
Tablouri realizate prin „arta digitală” – cum i se mai spune – au fost recompensată cu premiu la expoziții comune cu artiștii contemporani. Jason Allen a conceput, pentru o competiție, o grafică premiată (deși nu avea nici talent artistic și nici vocație estetică), el fiind doar managerul unei companii de jocuri. („Arta este moartă, frate. S-a terminat. AI a câștigat. Oamenii au pierdut”, declara Jason Allen pentru New York Times în septembrie 2022, după ce a trimis o imagine generată cu ajutorul Midjourney la un concurs, pe care chiar l-a câștigat.). AI creează muzică pentru fundal, pentru videoclipuri, completează simfonii (Beethowen, Mahler). Alături, puteți privi un tablou, efectuat cu soft de inteligență artificială. Nu pot spune că nu este interesant și că nu stârnește emoționalitatea[1]. De altfel, softurile înmagazinează peste 350 de emoții, ce pot fi înserate în operele de artă. Dar … Softurile preiau din operele artiștilor „umani” milioane de imagini, pe care mașina robotică le prelucrează conform unui program comandat. Se angajează, în procedură, o chestiune de etică, un fel de plagiere secvențială.
Poate că m-ai convins, prietene. Dar în poezie? Cine poate înlocui metaforele, alegoriile, figurile de stil complexe, ecoul semantic al cuvintelor. Dacă „e posibil să se alcătuiască poezie prin soft” cu cine concurează valoarea acesteia? Oricum nu cu emoțiile cuvintelor din limbajul unui poet autentic. Inteligența artificială nu este în stare să producă emoții umane cinstite. Eventual să inducă!
Finlandezul Jukka Aalho a scris cartea de poezii Aum Golly, cu sprijinul AI, iar faptul că a avut un mare succes economic constituie un argument pentru viitorul literaturii. O altă știre din anul 2017: „Cartea este intitulată Sunshine Misses Windows, iar autorul ei este Xiaoice (Microsoft Little Ice), care, cu ajutorul softului artistic, a scris peste 10.000 de poeme în 2.760 de ore. Dintre acestea au fost selectate 139 pentru volumul care a fost publicat la Editura Cheers Publishing din Beijing”. A avut mare succes financiar.
Iată, la noi, o versificare efectuată de un robot: Mulţumesc omului din cer, de D. Petruț Cămui:
„… mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,
vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui „nu face asta” când îmi tai venele
şi pun îndoială la „favorite”… (ilustrarea artistică a poetului (vezi imaginea robotică!) care scrie seamănă cu imaginea luciferică a astrului eminescian: ”un mor frumos cu ochii vii/ ce scânteie-n afară”). E adevărat că textul e mai reușit decât al unora pe care criticul Manolescu îi numește „veleitari”. Iar dintre aceștia sunt mulți, prea mulți pentru a consuma din sensibilitatea și gusturile restrânse ale cititorilor.
Îți propun, distins prieten, să concluzionăm:
Tu: „creația artistică robotizată va fi un concurent temeinic pentru artiști, iar viitorul va fi al artei computerizate”;
Eu: „picturile, poeziile, armoniile muzicale includ scrisul cu sânge, gânduri tulburate, sentimente umane controversate; concurența este benefică excluzând din clasamente amatorismele artistice, generate de absența valorii și a autocenzurii.”
Nu ne îndoim că AI poate genera conținut creativ. Profunzimea sufletului uman rămâne însă un mister ce poate fi relevat (și revelat) numai de o autentică și măreață conștiință artistică. AI constituie un auxiliu pentru artiști și un îndemn pentru stimularea motivantă a imaginației și… concurenței.
Anton Ilica
[1] https://www.victorkapra.ro/2022/09/arta-creata-inteligenta-artificiala