Am poposit pe pământ într-un târziu de toamnă, la 3 noiembrie 1951, în localitatea Galaţi, lângă malul fluviului, în mahalaua de pescari devenită mai târziu, Cartierul Mazepa; dar mă nasc încă odată… și încă odată… de fiecare dată când mă întâlnesc cu TINE, iubitul meu cititor… fapt care m-a determinat să scriu și cartea „Mă nasc a doua oară”, volum apărut la Editura Pax Aura Mundi, Galaţi.
Activitatea literară i-a fost împletită cu cea artistică într-o veritabilă boemie poetică, presărată cu mici jertfe, ore nedormite, neglijarea vieţii personale în favoarea celei artistice… întotdeauna punând un accent deosebit pe spiritualitate, fiind condusă de simţul artistic, căruia i s-a dăruit total.
Cum am început să scriu? Firesc, dintr-o stare de necesitate şi de „urgenţă lirică”, ca şi când m-aș fi aflat în legitimă apărare. Primele poezii mi-au apărut la o vârstă fragedă, dar neavând curajul să le arăt nimănui, le-am strâns într-un caiet, de nimeni ştiut, ca fiind „averile mele” spirituale. Abia la 16 ani am avut curajul să-mi arăt prima poezie cuiva. La cenaclul de pe platforma siderurgică, deşi secretară de mai mulţi ani, Cezarina nu-şi dezvăluie aspiraţiile poetice decât în 1982. Atmosfera cenaclului îi este foarte dragă şi familiară tinerei și neliniștitei poetese din mine… nu numai la cenaclurile de poezie şi proză, dar şi la cele umoristice: „Păstorel Teodoreanu” – condus de umoristul Paul Dumitrescu, dar şi la cenaclul „Verva” – al umoriştilor gălăţeni, condus pe atunci de reputatul epigramist Florin Cristea, actualmente de umoristul Ion Moraru.
Aici i-am cunoscut pe umoriştii gălăţeni: Dan Căpruciu, Constantin Cristian, Iulian Bostan, Nicolae Precupeţu, Gheorghe Enăchescu, Vasile Bârzu şi mulţi alţii, care sunt şi astăzi premianţi ai concursurilor şi Festivalurilor de Umor.
În cadrul cenaclului „Verva”, Cezarina devine cunoscută prin publicarea în diverse reviste umoristice: „Urzica”, „Epigrama”, „AG pe rime” şi a Antologiilor de epigramă naţionale de epigramă, publicate în ţară…
Frecventam şi chiar conduceam Cenaclul „Ştefan Petică” din cadrul Casei de Cultură, cenaclu care devine Noua Şcoală de Frumos unde am desfăşurat o activitate prodigioasă, cu emisiuni la radiodifuziunea şi televiziunea locală, cu spectacole de muzică şi poezie în diferite locaţii, dar în chip deosebit la căminele de bătrâni, orfelinate, aziluri, spitale, împletind activitatea caritativă cu cea artistică. Paralel cu acestea, am îndrumat mulţi tineri debutanţi, scriind cronici, prefeţe, alcătuind antologii sau promovându-i, în diferite publicaţii la care am acces.
Cezarina Adamescu este deţinătoarea a numeroase premii literare şi artistice, pentru: proză scurtă, scenariu film, poezie, eseu, recitativ, poeme scenice, montaje literar-artistice şi muzicale.
Din anul 2003 sunt membră a Cenaclului literar „Arionda”, din cadrul Şcolii nr. 33, cenaclu condus de bibliotecara şi scriitoarea pentru copii, Olimpia Sava, iar în perioada 1991-2004 am participat regulat la şedinţele Cenaclului „Anton Holban”, din cadrul Casei Corpului Didactic din Galaţi, condus de prof. Constantin S. Dimofte. Aici mi-am lansat cele mai multe volume de poezie şi de proză apărute… în anul 1987 debutând editorial cu volumul de versuri „Arhipelagul visării”, carte apărută la Editura Litera, Bucureşti, volum ilustrat de artistul Done Stan.
Mici picături de iubire mariană
Deoarece ne aflăm în prima lună a anului bisericesc oriental, lună care a debutat în a opta zi cu Sărbătoarea Nașterii Fecioare Maria, permiteți-mi de a transpune de pe albul hârtiei de scris pe albul – cenușiu al hârtiei de ziar câteva reflexii dedicate Preasfintei Fecioare Maria, un florilegiu îmbrăcat în litere oferit măicuței noastre dragi.
Cine este Maica Domnului pentru noi? Dar cine este pentru mine personal?
„Tu eşti Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea şi bucuria mea.”
Ne adresăm ei, personal şi singular în rugăciune, ca unui izvor de nădejde, ca în faţa unei persoane care ne dă siguranţă în faţa primejdiilor. Tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului în rugăciune. „Ea este pentru noi, spunea părintele arhimandrit Teofil Pârâianu de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, un exemplu de smerenie. Nu s-a afirmat niciodată şi n-a căutat afirmare. N-a vrut decât ca Fiul său să ne conducă.
„Faceţi tot ceea ce vă va spune El”, a rostit ea la Nunta din Cana …
Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, Curată, binecuvântată, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară, Cea după naştere Fecioară şi după moarte –vie. Mai frumoasă ca raiurile, mai înaltă decât cerurile, mai curată decât strălucirea soarelui, Cea mai presus de minte şi de cuvânt … Împărăteasă Maică, cea care nu poţi fi cuprinsă de înțelegerea omenească … mai cinstită decât heruvimii care fără de stricăciune sunt. Rai cuvântător eşti, Maică”, – spune același părinte Teofil, monahul orb de la Sâmbăta de Sus, cel care o contemplă cu ochiul cel neadormit al minţii.
Prezenţa Maicii Domnului ne aduce bucurii din Rai … Ea este Maica Bucuriei.
Ea a aflat Mărire la Dumnezeu, care a ales-o. Maica Domnului este lăcaş al Prea Sfintei Treimi, pentru că Sfânta Treime s-a pogorât în ea … este în veşnicie lăcaş al Sfintei Treimi pentru că L-a purtat şi-L poartă în Inima Ei.
Este lăcaş înfrumuseţat al SfinteiTreimi./ Este Preacuratul palat al Împăratului ceresc./ S-au uimit toate de dumnezeiasca mărirea Ta/ pentru că Tu Fecioară ai avut în pântece pe Dumnezeu./ Cel care s-a născut din Ea este/ Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
A născut un om unit cu Dumnezeu din veşnicie…
Unirea s-a produs de la concepere, de la Buna Vestirea Îngerului. Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit în Sânul Său/ cel pururea feciorelnic./ Care L-a odrăslit nelucrat pe Cristos./ Creştinii aduc mărire lui Dumnezeu şi/ Preacinstire Maicii Domnului şi cinstire Sfintei Cruci./
Crucea lui Cristos este pusă dinaintea noastră ca altar de jertfă, pomul vieţii./ Este o legătură între Maica Domnului care L-a născut pe Cristos … și Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Cristos./ Crucea are loc de cinste. Reprezintă jertfa din iubire,/ dovadă a jertfei şi iubirii./ Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către om./ Altar de jertfă. În cinste la cei credincioşi./ Iată, a venit prin Cruce – bucurie la toată lumea./
Învierea este o realitate ca şi când am văzut-o noi înşine./ „ÎnviereaDomnului Isus văzând, să ne închinăm”./ Noi cinstim tot ce ţine de Domnul nostru Isus Cristos: pe Maica Domnului, Crucea, icoana, chipul./ Pe Domnul nostru Isus Cristos nu-L putem gândi/ decât împreună cu Sfânta Sa Maică./ MaicaDomnului, aşa cum a arătat de foarte multe ori,/ iubeşte crucea. Faptul că s-a arătat de atâtea ori lângă cruce este o dovadă evidentă, / Crucea înseamnă osteneală, suferinţă dar şi biruinţă./ Biruinţa prin cruce./ Prin crucea noastră, a fiecăruia./ Vom birui cu Cristos, prin crucea noastră./ Partea de osteneală – este depăşirea de tine însuţi./ Un lucru care se realizează din vremelnicie pentru veşnicie.
Cezarina Adamescu