Elena Mitru s-a născut la 18 octombrie 1943, în București. A absolvit Liceul și Școala Tehnică Financiară, după care a urmat cursuri de desen tehnic și proiectare. Iubește literatura, scrisul fiind pasiunea pe care o poartă de o viață în inima și sufletul ei. În anul 1980 a devenit membră a Asociației Artiștilor Plastici Amatori (AAPA) din București, Secțiunea Artă Decorativă. Și-a exprimat dragostea pentru cele două domenii prin expoziții personale de artă vestimentară tricotată și croșetată, însoțite de versuri ale poeților clasici români. În prezent locuiește cu familia în SUA.
Are peste 35 de cărți publicate, și cam tot atâtea expoziții de artă decorativă, organizate în România și în țara de adopție, SUA. Ultimele două cărți, publicate în 2023, sunt „Ore și Hore românești”, Editura Pim, Iași și „Arta în conversație, II”, Editura RawexComs, București.
Se remarcă prin bogată activitate literară la Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York, SUA; Cenaclul literar „Catacomba”, București, Organizația „Românul”, Connecticut, SUA. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Diaspora; membru ASRAN- Asociația Scriitorilor Români din America de Nord.
Din activitatea publicistică amintim colaborările cu: revista Lumină Lină (New York, SUA); Romanian Journal – Romanian American Community Newspaper (New York, USA); New York Magazin – Publicație Independentă Româno-Americană (New York, SUA); Revista Bucureștiul Literar și Artistic (București); Cotidianul Răsunetul (Bistrița); revista Conexiuni Literare -Palatul Culturii (Bistrița); revista Destine Literare (Canada); revista Comunităților Românești – Ministerul Românilor de pretutindeni-(București); Amaravati Poetic Prism 2019 Internațional – Multilingual Poetry Anthology (India); revista Convorbiri literar artistice, Editura Amanda Edit (București); Revista International Writers`(Ohio, Canada).
Tanța Tănăsescu: Impresionanta dumneavoastră biografie îmi trezește admirație și respect, fiind un model demn de urmat pentru cei ce doresc să aibă în viață repere morale, etice și profesionale exemplare. În acest cadru de referință, aș îndrăzni să vă rog să ne dezvăluiți câteva episoade din biografia dumneavostră, știind că v-ați născut la București și că primii ani de viață i-ați împărțit între Capitală și meleaguri oltene, de unde sunt bunicii părinților. Cum s-au reflectat aceste perioade de viață în volumele cu caracter biografic?
Elena Mitru: Am avut curajul să mă nasc în plin Război Mondial, când oamenii erau înfricoșați și dezorientați în legătură cu viața lor care depindea uneori de fracțiuni de secundă. Din povestirile părinților mei, mi-au rămas în amintire două evenimente: În timpul atacului de la 4 aprilie 1944 (când eu aveam numai șase luni), mătușa mea, Florica (sora mamei), a fost surprinsă în acea zi în zona Gării de Nord din București și de atunci nu a mai văzut-o nimeni. Ne-au rămas doar amintirile. Poate, ca o ironie a sorții, mama mea și-a aflat sfârșitul (provocat de o mână criminală) în aceeași zonă, după 31 de ani de la bombardament. Al doilea eveniment, desfășurat în timpul bombardamentelor: mama mea, Georgeta, speriată probabil de întâmplarea cu mătușa, a reușit să mă ducă la bunici, la Slatina, având convingerea că acolo, departe de Capitală, voi fi în siguranță. Așa s-a făcut că am început școala pe fermecătoarele meleaguri oltenești, la Slatina, unde am absolvit clasa I-a, în condițiile de atunci: tăbliță cu cretă, călimară cu cerneală și tocul cu penița aferentă, creioane și ascuțitori, numărătoarea cu biluțe colorate, etc. Acum spunem că acelea erau metode rudimentare, desigur. Cine se gândea pe atunci că „tăblițele” vor fi înlocuite cu TABLETELE atotștiutoare, etc? Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața omului iar o parte din amintirile acumulate și trăite atunci, le-am prezentat în cărțile pe care le-am publicat mai târziu.
T.T.: Am observat că sunteți apropiată, din punct de vedere afectiv, de colectivul Liceului Economic „Virgil Madgearu” – București, unde obișnuiți să aveți întâlniri cu elevii și cadrele didactice, să vă prezentați cărțile. Ce anume vă face să fiți atât de bucuroasă printre elevii de liceu? Este cumva o împrospătare a amintirilor de viață juvenilă, știind că ați absolvit Liceul și Școala Tehnică Financiară?
E.M: Da, am absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir” din Capitală, care se află foarte aproape de Liceul Economic „Virgil Madgearu”. Regret că în anul 2018 nu am reușit o comunicare nici măcar la Bibliotecă – așa că am conversat de una singură cu amintirile adolescenței pe culoarele școlii. În schimb, la Liceul Economic „Virgil Madgearu” am întâlnit un colectiv unit – elevi și profesori – bine „ancorați” în științe și prietenii. Elevii – frumos îmbrăcați, respectuoși, zâmbitori și comunicativi. Întregul colectiv de profesori, în frunte cu doamnele directoare Roxana Carmen Ionescu și Dana Iliescu, este deosebit de primitor și dispus să realizăm împreună proiecte care m-au încurajat. Am remarcat interesul manifestat pentru ridicarea nivelului de cunoștințe și promovarea tinerelor talente și prin revista școlii, foarte sugestiv intitulată „Scrieri de mâna stângă”, cât și a Clubului „Cartea de nisip”, înființat de doamnele profesoare Andreea Olivia Matei și Mariana Vasile.
T.T.: V-ați stabilit cu familia în Statele Unite, dar reveniți frecvent în patrie, pentru a străbate țara noastră în lung și în lat, cu o frenezie și o bucurie a descoperirii unor frumuseți fără seamăn, în cele mai diverse locuri, unde ați avut și lansări ale cărților semnate de dumneavoastră. Care dintre regiunile geografice ale României vă trezesc nostalgii și reverii aparte? Vă inspiră oare aceste meleaguri vizitate pentru a scrie noi cărți de călătorie? Cât reprezintă ficțiune și imaginație creatoare și cât reprezintă realitate în crearea fundalului cărților?
E.M.: Stabilirea în SUA nu a fost dorința mea expresă. Încă din clasa a V-a, pe când învățam la geografie despre statele lumii, în mintea mea se cuibărise ideea că această țară este atât de departe de România, încât nu mă puteam gândi mai mult la ea. Și așa a rămas până târziu. Totodată și condițiile politico-economice ne „îndepărtau” tot mai mult. Au plecat copiii mei cu burse la studii și am plecat și eu cu gândul și speranța de a fi aproape de ei.
Meleagurile natale mă cheamă, rădăcinile vorbesc și mă încurajează în tot ceea ce fac, România este și Țara mea. Oltenia cu noi, oltenașii, este pe primul loc în ființa mea și cred că acest simțământ este normal. Altfel, toată țara, în lung și în lat, trezește nostalgii și amintiri. Cărțile mele nu conțin nici un moment ceea ce numim ficțiune. Tot ceea ce am scris și voi scrie se bazează pe realități trăite de-a lungul timpului și în prezent. Mai mult decât orice consider că viața redată astfel este adevărata istorie trăită de oameni, sub umbrela politicului impus. În afară de perioada copilăriei, când iubeam „cărțile copilăriei”, cu ajutorul cărora învățam să deosebim binele de rău, nu m-au intreresat niciodată acele reprezentări false, născociri, plăsmuiri. Povestirile pentru copii sunt una, realitatea este cu totul alta.
T.T.: Una dintre pasiunile nedisimulate este aceea a cunoașterii profunde a biografiei unora dintre semenii noștri, cu care ați avut dialoguri memorabile, concretizate în cărți de interviuri. Ați putea să ne destăinuiți care au fost criteriile alegerii acestor personalități, cărora le-ați solicitat interviuri? Preferați o anumită categorie de interlocutori sau vă ghidați după o anumită intuiție bazată pe simpatii elective?
E.M.: Da, am început acest drum, convocându-i mai întâi pe scriitori să participe la interviuri, deoarece am gândit că oricare dintre cititorii volumelor ar dori și ar putea fi mai aproape de autori și în felul acesta ar înțelege mai ușor, mai profund, mesajul transmis, fiindcă până la urmă fiecare carte conține un mesaj. Concomitent cu aceasta, am gândit că interviurile cu artiștii plastici ar fi mai bine venite din două puncte de vedere: pentru a cunoaște omul din spatele lucrărilor, cu talentul cu care le creează, cât și drumul parcurs până la această performanță, socotind aceasta ca o experiență binevenită pentru toți; o carte circulă mult mai ușor decât un tablou. În acest fel se creează și curiozitatea de a cunoaște personal artistul, deci de a-i vizita expozițiile.
Nu am preferințe în ceea ce privesc dialogurile pentru că personalitățile din cultura și arta românească au întotdeauna ceva de spus.
T.T.: Prin pregătire aveți tangență nemijlocită cu lumea artei decorative, sunteți membră a unei uniuni de creații din România în domeniul artei plastice, ați avut expoziții și evenimente desfășurate pe teritoriul american. Făcând o comparație între viața artistică de peste Ocean și aceea din București, ați putea să ne descrieți în câteva cuvinte ce anume vă impresionează în mod deosebit în lumea artistică contemporană? Cu alte cuvinte, credeți că talentul și inspirația noii generații de artiști români, pe care desigur îi cunoașteți sau i-ați întâlnit cu diferite ocazii, se ridică la același nivel artistic cu acela al colegilor lor de generație de pe continentul nord american ?
E.M.: Noile generații de artiști sunt vizionarii, sunt oamenii viitorului și este normal să fie influențați în operele lor de progresul în pași galopanți, din toate domeniile de activitate. Nu văd că tinerii artiști români ar fi mai prejos decât cei din SUA, de exemplu. Dimpotrivă, personal consider că românii acestui veac sunt tot așa de intuitivi, harnici, dornici de a se remarca prin creațiile de „ultimă oră” pretutindeni și mă bucură faptul că sunt foarte mulți. Am fost și suntem un popor care merită apreciat la justa lui valoare.
T.T.: Literatura, în egală măsură proza și poezia, au reprezentat încă din tinerețe o pasiune nedezmințită pentru dumneavoastră. Ați avut ocazia să fiți contemporană cu o pleiadă de mari scriitori sau poeți români. Puteți să ne enumerați câteva nume care v-au lăsat o impresie aparte, care v-au fost într-un anumit fel, în tinerețe, modele literare, ori repere artistice remarcabile?
E.M.: Toți scriitorii pe care am reușit să-i citesc, începând cu anii copilăriei: Nicuță Tănase „M-am făcut băiat mare” – prima carte pe care mi-au dăruit-o părinții mei, Constantin Chiriță „Cireșarii”, Ion Creangă cu „Amintirile” lui și nu numai, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc denumit cândva „poetul țărănimii”, marele și inegalabilul Mihai Eminescu și alți clasici după care au urmat contemporanii. Apoi, dintre scriitorii din ultima generație, să zic așa, mi-a plăcut de asemenea și mult hulitul Paul Goma, stilul în care scria cât și felul în care a redat întrunul dintre volume cuvintele tatălui său, citez: „americanii sunt niște comuniști cu mai multe stele pe steag”. A știut el ceva! Theodor Damian, Marian Nencescu, Florentin Popescu, Iuliana Paloda Popescu, Vasile Răvescu, Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Alexandru Surdu, Liviu Georgescu, Romanița Maria Ștențel, Emilia Dănescu, Constantin Capitza, Camelia Pantazi Tudor, Nicolae Dan Fruntelată, Marcel Miron, Ileana Maria Tănase, Lucian Gruia, Evelyne Maria Croitoru, Radu Beligan și mulți alții, ale căror volume le păstrez cu mult drag în biblioteca personală.
T.T.: Știm că ați debutat în lumea literară de peste ocean, în cadrul Cenaclului „Mihai Eminescu”, în anul 2014. Ați publicat multe dintre creații, extrem de bine apreciate și de critica de specialitate, în Revista „Lumină Lină”, editată de fondatorul și mentorul acestui cerc literar, prof. univ. dr. Părintele Th. Damian. Care este genul literar preferat: proza sau poezia? Care este motivația din spatele alegerii?
E.M.: Jurnalismul m-a fascinat din anii tinereții, dar cum acest lucru nu îmi era permis, simțind această „sabie a lui Damocles” tot timpul, nu am avut cale de ieșire decât foarte târziu.
Pentru mine, proza a fost și a rămas cel mai frumos mod de a prezenta pe hârtie gândurile, uneori clocotitoare. Acestui gen literar i-am dăruit toată puterea mea de creație. Poezia, în special pentru copii, s-a născut din iubirea pentru copiii mei și amintirile copilăriei mele. Debutul meu „întârziat” are o poveste pe care am descris-o în capitolul „Școala și iubirea” din volumul „Zăpada proletară”, Editura Rawex Coms, București. Am suferit dar am reușit!
T.T.: O altă pasiune a dumneavoastră este jurnalismul. Ați publicat numeroase articole în presa din țara noastră dar și în ziarele și în revistele din diaspora. Prin cărțile publicate și prin materialele de presă apărute în ultima vreme vă conturați un statut de inspirat prozator, eseist, poet, de om de cultură reprezentativ în lumea românească din America de Nord. În egală măsură, sunteți și un redutabil jurnalist, un fin observator al vieții sociale din lumea contemporană. Sunteți cunoscută mai mult ca jurnalist sau ca scriitor?
E.M.: Prin tot ce am publicat, după cum reiese din biografia mea, cred că sunt cunoscută în egală măsură în calitate de jurnalist și scriitor, pentru că iubesc ambele genuri la fel de mult. După părerea mea, până la urmă, cititorii sunt cei care dau verdictul. Cu lumea literară americană nu m-am confruntat în mod deosebit. Americanii, câți am cunoscut, au un stil de viață aparte și în ceea ce privește literatura. O bună parte dintre ei citesc multe cărți (romane), din care unii își fac un mod de viață, iar alții se regăsesc printre personaje. Am remarcat însă că, după perioada în care Pandemia Covid-19 a produs o „înstrăinare” – ca să zic așa – prin izolarea impusă și prin care Internetul a fost folosit până la epuizare, a început rapid o revenire la publicațiile pe suport de hârtie: ziare, reviste, cărți, poate mai mult ca oricând. Eu circul foarte mult și afirm aceasta cu toată convingerea, observând ce se petrece în jurul meu. Librăriile, bibliotecile, sunt foarte solicitate. Mă bucură faptul că editurile nu și-au suspendat activitatea și au fost foarte perseverente. În România, inițiativa dumneavoastră împreună cu domnul Dan Toma Dulciu de a face să existe publicația „Muzeul Presei Românești”, care apare pentru încurajarea scriitorilor cât și a cititorilor, este o dovadă că românul „nu se dă bătut”. Sau, tot așa de frumos exemplu este acela reprezentat de Editura Rawex Coms, condusă de doamna Raluca Tudor, care a avut o activitate fantastică în acea perioadă de restriște și desigur că au fost multe alte astfel de edituri în țară, fiindcă noi românii știm să ne luptăm și cu „morile de vânt”.
T.T.: Care dintre volumele editate în România vă sunt mai aproape de suflet? Care dintre ele vă reprezintă în cel mai veridic mod? Vă rugăm să detaliați.
E.M.: Consider că pentru un scriitor, toate cărțile editate (născute) sunt ca și copiii lui. Indiferent câți copii are un părinte, iubirea este asemenea pentru fiecare. Fiecare carte scrisă mi s-a părut la momentul respectiv „cel mai bun copil”. Dar am constatat, în timp, că și în arta vestimentară, de exemplu, se petrece cam același lucru. O nouă creație pune într-o anumită umbră pe înaintașa ei. Idei noi, creații noi, în orice domeniu. Deci, tot ceea ce am scris, jurnalistică sau literatură, sau ce am creat în arta vestimentară, mă reprezintă deopotrivă.
T.T.: Împliniți o frumoasă vârstă, plină de înțelepciune și de împliniri, de amintiri și de nostalgii. Prin spontaneitatea spiritului și prin bogăția trăirilor sufletești, revărsați în jurul dumneavoastră optimism și bună dispoziție. Ați putea să împărtășiți cititorilor noștri secretul acestei stări binecuvântate de tinerețe exuberantă, de poftă de viață, de putere de muncă și de iubire de frumusețe și gingășie?
E.M.: Da, la cei 80 de ani pe care Bunul Dumnezeu mi i-a dăruit, pot spune că sunt privilegiată în ceea ce privește sănătatea și activitățile pe care încă le pot desfășura. Eu am fost luată întotdeauna de „valurile vieții”, cum spunea tatăl meu, și nu am avut timp să mă gândesc decât la viitorul determinat de stările prezente. Munca, educația pe care am dăruit-o copiilor, iubirea de oameni, etc. Nu am știut niciodată ce este aceea ură, răzbunare, minciună, prefăcătorie. Acestea macină ființa și timpul, care este atât de prețios, pe care după cum îl folosim așa ne bucurăm. Eu fac parte dintr-o categorie de oameni care se luptă permanent cu timpul pentru că el nu este niciodată de ajuns. Pofta de viață o creează rezultatele eforturilor pe care fiecare este dispus să le folosească în mod constructiv.
T.T.: Din tot ce ați trăit până acum, ce v-a bucurat cel mai mult în România? Dar în SUA?
E.M.: Din tot ce am trăit până acuma, România a fost și a rămas viața mea, cu bune și mai puțin bune, timp de 55 de ani. În SUA am găsit ceea ce mi-a lipsit acasă, din cauza condițiilor politico-economice ale acelor vremuri – libertate de mișcare și înfăptuiri.
T.T.: Ce proiecte aveți, la ce lucrați în prezent? Regretați ceva ce nu ați reușit să realizați până acum?
E.M.: Proiecte de viitor sunt multe, că așa este omul construit, să gândească în viitor, cu toate că, în cazul de față, viitorul meu… În prezent, lucrez la vol. III Arta în conversație, pe care sper să-l închei în trimestrul I al anului viitor, 2024. Bineînțeles că aceasta depinde de „timpul” în care voi primi răspunsurile. Da, eram pe cale să am regrete față de anumite „neîmpliniri”, dar am învățat de-a lungul vieții, conform Sfintei Scripturi, Eclesiastul 3/1, că „toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui”, înțelegând unde și când este bine să mă opresc.
T.T.: Având o fascinantă experiență de viață, pe două continente, ce ați putea să le recomandați tinerilor jurnaliști și scriitori?
E.M.: Recomandarea mea este simplă: perseverența în toate activitățile, pentru că numai aceasta aduce satisfacții. Munca este cea mai bună metodă de inspirație și creație. Așa cum spunea și Regina Elisabeta a României, citez: „În muncă poți găsi consolarea tuturor necazurilor”.
T.T.: Mulțumindu-vă pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, apreciind sinceritatea și naturalețea cu care ne-ați dezvăluit din amintirile și trăirile dumneavoastră, v-aș ruga, în încheiere, să adresați un mesaj colegilor noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
E.M.: Minunaților colegi de la UZPR, atât de primitori și comunicativi, le doresc ani mulți cu bucurii, cu putere de muncă, atât pentru creațiile literare cât și pentru activitățile desfășurate pentru binele și mulțumirea sufletească a membrilor Uniunii.
Mă simt onorată, stimată doamnă Tanța Tănăsescu, pentru invitația de a participa la acest interviu, mulțumindu-vă și urându-vă mult succes în proiectele pe care vi le-ați propus.
Interviu realizat de Tanța Tănăsescu / UZPR
