◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.07.2024

Marea Britanie și „regulatorul motorului imperial”

Este cel mai mare imperiu pe care lumea l-a cunoscut, care există de peste 300 de ani. Dar, în ultimii 50 de ani, unele din țările acestui imperiu – Commonwealth, în limba engleză – și-au declarant una câte una independența (The Spiders’s Web: Britain Second Empire”, pe site-ul https://www.filmedocumentare.com/panza-de-paianjen-al-doilea-imperiu-al-marii-britanii/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=21.05.2023). În acest context, noul rol căutat căutat de elitele Imperiului Britanic a fost în domeniul financiar, Commonwealth-ul devenind dintr-o putere colonială una financiară modernă. Orașul Londra a devenit cel mai mare centru financiar global – „regulatorul motorului imperial”.

Odată cu decăderea Imperiului Britanic, interesele britanice globale s-au aflat sub amenințare: criza Canalului Suez din 1956 a însemnat începutul sfârșitului Marii Britanii ca una din marile puteri globale. A apărut un nou model de reglementare a activității financiare globale, care nu mai avea loc în Londra, ci, în unele colonii ale acesteia, „ultimele reminiscențe ale Imperiului”, dar sub jurisdicția britanică a Angliei. De exemplu, în anii 1960 ai secolului trecut, nimic nu se întâmpla în Insulele Cayman; aici au sosit contabili, avocați, plus alți reprezentanți britanici și au început să traseze un set de reglementări financiare al căror pivot central era confidențialitatea, și, de aceea au fost numite jurisidcții de confidențialitate: banii din afacerile cu droguri și din evaziunea fiscal au început să vină aici. Banca Angliei din Londra a observat dezvoltarea acestei activități și a notat următoarele într-un raport secret din 11 aprilie 1969: „Noi trebuie să fim siguri că posibila proliferare a fondurilor financiare, bănci etc., care, în situații normale nu ar fi decât niște plăcuțe de alamă ce manipulează bunurile în afara Insulelor nu ne vor scăpa din mână. Desigur, nu este nici o obiecție ca ei să ofere refugii pentru nerezidenți, dar trebuie să fim siguri că, procedând în acest mod, nu vor fi create oportunități pentru transferul de capital britanic către zonele fără liră sterlină, în afara jurisdicției britanice”. Aceste „rămășite” ale Imperiului Britanic, sunt și azi zone offshore, 14 astfel de zone, iar șapte dintre ele sunt adevărate paradisuri fiscale, inclusiv Insulele Cayman, Bermude, Insulele Virgine Britanice. Având acces la o mare cantitate de bani din aceste zone offshore, „Euromarket” a crescut rapid, în 1980 atingând suma de 500 miliarde de dolari, iar în 1988 – de 4.800.000 de miliarde! Suma vehiculată azi prin zonele offshore și paradisurile fiscale din componența Imperiului Britanic nu se cunoaște…

 

Districtul financiar londonez

„Orașul Londrei” sau mai bine zis Districtul financiar londonez este un loc atipic: a fost numit „oraș într-un oraș” sau un „stat în stat” –  este condus de către o organizație numită Corporația Orașului Londra, o companie privată, care realizează toate îndatoririle unui consiliu local, cu o Poliție privată și curți de apel private. Acesta este un loc separat de marea metropolă londoneză, are propriul conducător, un Lord pe post de primar, care este o altă persoană decât primarul care conduce restul Londrei.

Anual, în luna noiembrie, orașul pune în scenă spectacolul Lordului Primar, cea mai veche procesiune civilă din lume. „Orașul Londrei” a avut pentru o perioadă acest statut legal curios; în anul l066, când William Cuceritorul a invadat Anglia, orașul Londra a fost singura parte pe care nu a putut să o cucerească și de aceea, în 1067 a făcut o înțelegere cu orașul, căruia, astfel, i-a permis să funcționeze independent de restul țării și să facă excepție de la numeroasele legi care guvernează țara. Sistemul politic al Londrei derivă astfel din Evul Mediu: electoratul orașului este dominat nu de rezidenții lui, ci de către afacerile private care operează în cadrul orașului.

Lordul Primar este selectat decătre conducătorii ghildelor care există și azi din Evul Mediu; el reprezintă Corporația Orașului Londra în Camera Comunelor din Parlamentul Marii Britanii. Lordul Primar este numit și „cel ce reamintește” și este singura persoană nealeasă dintre membrii Camerei Comunelor; rolul lui este să raporteze Corporației Orașului Londra și să facă lobby în Parlament în numele Orașului.

Experții sunt unanimi în a aprecia că nu a studiat nimeni sistematic până azi Corporația orașului Londra și impactul ei în politică sau în economia politică. Coporația Londrei este extrem de puternică și este aptă, într-un fel sau altul, să modeleze politica britanică, mai ales în domeniul financiar. Clement Atlee, primul ministru britanic după Al Doilea Răboi Mondial, între anii 1945-1951, a avut ceva de spus despre Corporația Orașului Londra: „În repetate rânduri am văzut că există în această țară o altă putere decât cea care își are sediul la Westminster. Orașul Londrei este în măsură să se impună împotriva Guvernului acestei țări. Cei care controlează finanțele pot impune o politică în țară și străinătate, contrară celei care a fost decisă de către populație”.

 

Banca Angliei și BCCI

În centrul orașului Londra se află Banca Angliei, care nu este doar o bancă centrală, ci și un organism de reglementare financiară. În 1972, Banca Angliei a emis o licență de funcționare către Banca de Credit și Comerț Internațional (BCCI), prin care i-a stabilit sediul central la Londra. Apoi, timp de 10 ani, BCCI s-a dezvoltat și a devenit a șaptea bancă din lume ca putere; peste alți 10 ani, BCCI era falită…. Numai că BCCI a colaborat cu mai multe servicii finanicare din lume, dar a fost implicată și în fraude financiare masive, spălări de bani și terrorism financiar.

Banca Angliei a știut asta, dar, în loc să o supravegheze corespunzător, a încercat doar să împiedice prăbușirea ei. Banca Angliei a avut suficiente informații la dispoziție pentru a închide BCCI cu 15 luni mai devreme decât a făcut-o – în tot acest timp, milioane de deponenți au fost păgubiți în procesul de faliment. Numeroși avertizori de integritate din cadrul BCCI au contactat Banca Angliei, dar…

Londra a fost deci, un loc unde bancherii de top nu au avut de ce să se teamă de consecințele acțiunilor lor… În Marea Britanie, bancherii nu merg la închisoare pentru faptele lor, în general ei nu sunt încarcerați, sunt o „specie protejată”. Iar aceasta este doar o parte a modelului de afaceri offshore al Marii Britanii…

 

Emilian M. Dobrescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *