La început de martie Biblioteca Academiei Române găzduia vernisajul unei expoziții organizate de descendenții familiei Gheorghe Stephănescu, compozitorul, animatorul și inițiatorul fondării Operei Naționale la București, ca debut al manifestărilor dedicate sărbătoririi unui secol de la fondare.
Ceremonia a fost deschisă de Acad. Nicolae Noica director al Bibliotecii Academiei Române el însuși nu doar profesor universitar, fost ministru al lucrărilor publice, dar și un distins om de cultură și scriitor. Actualul directorul al Operei Naționale din București Române baritonul Ștefan Ignat, un excelent interpret al lui Oedip în opera lui George Enescu a prezentat un cuvânt de omagiu din partea prestigioasei instituții, iar doamna Ilinca Stephănescu Neagu strănepoata lui Gheorghe Stephănescu a trecut în revistă meritele distinșilor membri ai familiei și contribuțiile lor semnificative așa cum rezultă și din exponatele puse la dispoziție.
Emoționantă a fost și intervenția sopranei Silvia Voinea solistă a operei,
care a adus publicului momente din strălucita istorie desfășurată de-a lungul a mult mai mult decât un centenar, a numelor care au însemnat gloria scenei lirice românești cu binemeritată faimă națională, dar și internațională.
Vitrinele din Sala de Expoziții și manifestări culturale conțineau fotografii, afișe de spectacol, programe, partituri ale compozitorului Gheorghe Stephănescu, animator al vieții muzicale și organizator al spectacolelor de operă la București. Aflăm de asemenea lucrări de pictură ale fiului Gabriel Ștefănescu Arephy, dar și contribuțiile arhitectului și inginerului Victor Ștefănescu a fost arhitect șef al expoziției jubiliare din 1906, participând la amenajarea Parcului Carol I din București, toate meritoase contribuții la promovarea excelenței la talentul dovedit de fiecare în domeniu său, dar și prinosul de datorie morală și spirituală față de neamul de apartenență.
Este an centenar, dar statistic data oficială a spectacolului ce debuta cu un secol în urmă pe 8 decembrie, cu opera Lohengrin de Richard Wagner a fost precedată de evenimente cu mult înainte astfel în iunie 1836, elevii Școlii de muzică vocală, de declamație și literatură a Societății Filarmonice din București susțin primul spectacol de operă în limba română, cu ”Semiramida”, de Gioacchino Rossini, în mai 1885 trupa română de operă a Teatrului Național din București, alcătuită din inițiativa și sub conducerea lui George Stephănescu (1843-1925), a dat primul spectacol în limba română cu opera ”Linda de Chamounix”, de Gaetano Donizetti. La 4 septembrie 1919 se înființează la București, Societatea ”Opera, artiștii asociați”, care la 22 septembrie același an a luat numele de Societatea lirică română ”Opera” și care a stat la baza Operei Române de Stat (decembrie 1921). Primul director al acesteia a fost Scarlat Cocărăscu, iar debutul a avut loc la 17 martie 1920, în localul Teatrului Național, cu spectacolul ”Aida”.
Când scriu aceste rânduri, în pofida multiplelor momente care îmi invadează mintea și-mi încălzesc sufletul, încerc o mare tristețe gândind la cât de nedrept e ca acest an ce ar fi trebuit să fie un lung șirag de strălucitoare spectacole cu nume celebre cu săli ciorchine de spectatori, aplauze și flori și chemări la scenă și emoții fluviu și clipe de neuitat…așa ar fi fost firesc, dar spectrul sumbru creat de pandemia mondială ce intră în al doilea an mă fac să-mi temperez abordarea….rămân așadar cu privilegiul de a mă lăsa în vraja amintirilor să retrăiesc cele mai emoționante momente ce le-am trăit în marile săli de operă, din țară dar și de peste hotare, în care nu am pregetat să ratez șansa de a culege trăiri de neuitat….
Vernisajul expoziției ONB mi-a prilejuit ocazia de a face un foarte lung tur al prezenței mele în săli de operă din țară și străinătate, muzica cultă fiind una din numeroasele mele pasiuni și nu greșesc concluzionând că am fost de-a lungul anilor o foarte fidelă prezență ….care nostim a început foarte devreme, pe când bunica mea maternă, care își plimba prima nepoată, neputând rezista insistențelor și curiozității micuței în jur de 3 ani, se înțelege cu ușierul de la galeria operei din Timișoara să urce puțin s-o lămurească….doar că micuța spectatoare nu mai voia să plece, astfel că întrebată unde au întârziat și-a lămurit părinții că fusese la ”poarta neagră” …în fine lămurită despre minunile din spatele acelor porți….Peste ani ca elevă de liceu și studentă nu mai pierdeam nici un spectacol, pentru că în acei ani erau mereu soliști români și străini invitați și sala era totdeauna foarte plină și așa i-am urmărit pe Arta Florescu, Cornel Stavru, Ioan Buzea, Ioan Piso, Zenaida Pally, Elena Cernei, Ștefănescu Goangă, dar și pe Ivan Petrov, trupa de la Scalla în turneu cu Aida și Lucia de Lamermoor. Firește că trupa de balet instruită de Trixi Kekais, apoi de Francisc Valkay avea niște dansatori de mare talent și dăruire, care apoi s-au risipit prin Europa…Mi-o amintesc pe Mimi Bardezian impecabilă, o flacără vie în mișcare cosmică în ”noaptea valpurgiei” ..niciodată egalată de vreun alt spectacol..
Când am venit în București (viața culturală a capitalei o atracție irezistibilă…) i-am urmărit pe Eugenia Moldoveanu, Maria Slătinaru, Elena Cernei, dar și pe Nicolae Herlea, Ludovic Spiess. pe Magdalena Popa și Gabriel Popescu pe Ileana Iliescu, Garbis Zobian în rolul lui Oedip, dar câți alții….
Nu am ratat să fiu la Moscova fără a vedea o autentică operă rusă Ivan Susanin pe scena de la Balșoi, cu corurile polovțiene, cu doi cai unul roib și altul alb ce au urcat pe marea scenă ( a doua zi vedeam cum erau duși la manej ), am fost și la Dresda la Opera și la Berlin un Parsifal condus de Daniel Barenboim….și să nu uit de Festivalul George Enescu cu integrala Wagner, în interpretarea orchestrei radiodifuziunii berlineze, dar și de prime audiții din mai rarele opusuri puse în scenă, dar dăruite publicului de directorul artistic Vladimir Jurowski. Cred, cu bună știință că sunt o spectatoare de invidiat, dar sper să –mi aflu cât mai mulți concurenți.
Dr. Clementina Timuș