„L’Abeille de la Roumanie : revue hebdomadaire” (Albina României : revistă săptămânală) împlineşte 150 de ani de la prima sa apariţie, la București, în februarie 1873. Desigur, prima „albină” românească a fost a lui Gheorghe Asachi, la Iaşi, în prima parte a secolului al XIX-lea, după care au urmat multe alte „albine” românești. De altfel, în toată lumea de limbă franceză a secolului al XIX-lea (Canada, Rusia, Franța, Belgia, dar și Statele Unite ale Americii și chiar Haiti) au apărut periodice folosind în titluri „l’abeille” (albina), un simbol al inteligenţei, al muncii bine organizate, al tenacităţii și rezistenței, mesager al lui Dumnezeu în tradiţii din lumea întreagă.
Directorul publicaţiei bucureştene „L’Abeille de la Roumanie” este Alfred Portier, licenţiat în litere, fost profesor de literatură franceză la colegiul armean Nubar-Chahnazar d’Has-Keui, de la Constantinopol, după cum el însuşi se prezintă în câteva dintre numerele revistei, începând din 8 iunie, într-o notiţă adresată cititorilor săi, „Á mes lecteurs”, unde îşi face publică disponibilitatea de a oferi lecţii de limbă franceză pentru elevi sau adulţi, după cum fusese solicitat încă de la venirea sa la Bucureşti, dar nu putuse atunci, fiind prea ocupat cu detaliile alcătuirii și publicării revistei, adăugând aici că, independent de materia cerută de „Baccalauréat-ès-lettre de France”, este calificat a preda, dacă este solicitat, elemente generale de economie politică aplicată în industrie şi agricultură.
Valoarea abonamentului anual este menționată ca fiind 20 de franci – cam 20 de lei, la vremea aceea -, adică atât cât costa biletul la o piesă de teatru, la un abonament pentru 10 repezentaţii, la „benuară” – acea lojă la nivelul scenei Teatrului Mare, cu preţul maxim din sala de spectacole. Apărea în opt pagini de dimensiuni mici (32×24), păstrând aceeaşi valoare a abonamentului în toamnă, când apare în patru pagini de format dublu (48×33), şi adaugă preţul unui număr, 35 de centime. La primele numere, ca posibilităţi de abonare, sunt menţionate trei localităţi: Bucureşti, Paris şi Constantinopol; în Bucureşti, la librarii: Popper, Socec, Danielopoulo, Szölösy&Graeve, Ioanid&Spirescu, Wartha și, tot la București, negustorii de instrumente muzicale Janda&Sandrovits; la Paris, tot un negustor de instrumente muzicale, T. Damenez; iar la Constantinopol, directorul publicaţiei „l’Orient illustré”, pentru ca, din 23 martie, să se adauge Bufetul Gării din Giurgiu – indicaţii pe care le păstrează până în 18 mai, de când posibilităţile de abonare sunt doar la librăriile şi principalele edituri ale capitalei, până la finalul apariţiei publicaţiei.
„Pour tout ce qui concerne le journal, s’adresser…”, adică pentru orice solicitare în legătură cu publicaţia, este notat ca adresă de corespondență, iniţial, biroul din Pasajul Român – acel pasaj acoperit, inaugurat în 1859, şi demolat în 1958, perpendicular pe Podul Mogoşoaiei (astăzi, Calea Victoriei), unde C.A. Rosetti localizase redacţia ziarului său „Românul”, dând astfel numele pasajului. Din 13 aprilie, pentru orice amănunt legat de publicaţie, este menționată recomandarea de a se adresa personal directorului, la Hotel Fieschi; în 11 mai, tot directorului, dar la o adresă de pe strada Mihai-Vodă; pentru ca, din 18 mai, biroul publicaţiei să se afle pe bulevardul Universităţii bucureştene, pe perioada în care pătrează formatul mic; revenind pe strada Mihai-Vodă, după trecerea la formatul mare, în toamnă.
În primele două luni de apariţie, promitea cititorilor care se abonau pe un an că vor primi câte două volume pe an, de câte 220 de pagini pe semestru, legate împreună cu tablele analitice de materii, însă proiectul va fi dat uitării după numărul 7 din 30 martie. În toamnă, pentru a clarifica tematica abordată, îşi extinde astfel subtitlul: „journal hebdomadaire, traitant spécialement des intérêts politiques, agricoles, industriels et commerciaux de la Roumanie” (jurnal săptămânal, tratând în special interesele politice, agricole, industriale şi comerciale ale României).
Aproape fiecare număr începe cu o cronică politică a săptămânii tocmai încheiate, continuă cu diverse ştiri interne, de pe la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Tulcea, Tutova, şi știri externe, de prin Franţa, Belgia, Elveţia, Spania, Germania, Prusia, Rusia, Asia Centrală, Turcia, Persia. Adesea, întâlnim articole în serial, pe teme agricole, financiare sau medicale. Fiecare număr se încheie cu un foileton semnat de directorul Alfred Portier, intitulat „Rouge et blanc: roman historique” (Roşu şi alb: roman istoric), dezvoltând o temă de istorie a renaşterii franceze de secolul XVII, foiletonul ajungând exact la 36 de capitole, până la ultimul număr, al publicaţiei – numărul 36 -, unde anunţa că „Rouge et blanc” se va încheia în decembrie, când ar urma să înceapă foiletonul „Dix années du régne et de la vie du prince Alexandre Couza” (Zece ani de domnie şi de viaţă ai prinţului Alexandru Cuza), despre decesul căruia citisem în numărul 15 din 25 mai, într-un articol care pune în oglindă anii 1873 şi 1866, fără să poată observa diferenţe notabile.
Subiectele propuse de „L’Abeille de la Roumanie”, cititorilor de limbă franceză interesați de spațiul economic și politic românesc, acum un secol şi jumătate, sunt diverse. De la început, atrage atenţia titlul „La Constitution et la Loi du Monopole” (Constituţia şi Legea Monopolului), cu moto-ul „de ces deux choses, l’une tuerra l’autre” (dintre acestea două, una o va ucide pe cealaltă), articol preluat din revista „Reforma”, propunând o analiză care „vient corroborer en quelque sorte ce que nous disons sur l’absurdité et l’insanité de la loi anti-constitutionnelle du Monopole” (vine să confirme oarecum ceea ce spunem şi noi asupra absurdului și nebuniei legii anticonstituționale a Monopolului). Spiritele se inflamaseră pornind de la un proiect de desfiinţare a monopolului pentru Regia de tutun – tutunul fiind subiectul cel mai discutat în spaţiul public, în legătură cu Monopolul Statului. Pe acest subiect, lucrurile nu s-au limpezit nici până în octombrie, când, profitând de o deplasare la Iaşi, directorul consemnează impresii ale unor persoane responsabile cu bunul mers al oraşului, care consideră Monopolul Tutunului „le premier anneau d’une chaîne fatale qui doit tôt ou tard garrotter toutes nos libertés municipales et nationales” (primul inel al lanţului fatal care urmează, mai devreme sau mai târziu, să ştranguleze toate libertăţile noastre municipale şi naţionale).
O altă temă amănunțit prezentată, de-a lungul a şapte numere dintre primele unsprezece, este agricultura românească, cu: solul şi culturile, preţurile şi cauzele variaţiei lor, administraţia bunurilor rurale şi alte elemente de economie agricolă, discuție continuând până pe la mijlocul verii. Se mai scrie despre „Le Crédit Foncier en Roumanie” (Creditul funciar în România), astfel: „dix journaux de la capitale, L’Abeille de la Roumanie en tête (…), ont condamné ce régime financier et en ont demandé la modification” (zece jurnale de capitală, în frunte cu L’Abeille de la Roumanie, au condamnat acest regim financiar şi au cerut să fie modificat (…), considerăm că ascensiunea capitalurilor străine va ruina ţara), după cum citim în numărul 6 din 23 martie.
Tot prin martie, publicul era informat despre „Nos chemins de fer” (Căile noastre ferate), privind un proces al unor angajaţi împotriva Companiei Căilor Ferate, pentru care redacţia publicaţiei sugerează să fie folosit ca precedent, un proces asemănător, împotriva directorului căilor ferate ruseşti, câştigat de angajaţi, cu un deceniu mai înainte, prin intervenţia Consulatului francez – întrucât mulţi dintre cei implicaţi erau francezi -, oferindu-se chiar şi numele avocaţilor şi ale caselor de avocatură care au câştigat acel proces. Pe final de an, este reluată tematica feroviară printr-un articol „Chemins de fer” (Căi ferate), cu ocazia discutării proiectului unei linii de cale ferată Iaşi-Ungheni, peste Prut.
În „Chronique politique” (Cronica politică) din martie, o ştire concisă menţionează „coup d’État qui va changer la constitution politico-religieuse de la Turquie” (lovitură de Stat care va schimba constituţia politico-religioasă a Turciei). Subiectul mai apare de câteva ori de-a lungul publicaţiei, până când, în ultimul număr cunoscut, din 25 noiembrie 1873, abordează relaxat „Les réformee en Turquie” (Reformele din Turcia), având motive temeinice să concluzioneze că „la politique séculaire de la Russie vis-à-vis de l’Orient sera une fois de plus mise au grand jour” (politica seculară a Rusiei, referitor la Orient, va fi încă o dată scoasă la lumină).
Tot la cronica politică, prin aprilie, primim „Un bon conseil” (Un sfat bun), adresat „à tous ceux qui rêve le triomphe de la cause du peuple” (tuturor celor care speră în trimful cauzei poporului), astfel: „la lutte de l’État contre l’Eglise continue plus ou moins accentuée en Italie, en Suisse, en Belgique et en Allemagne” (lupta Statului împotriva Bisericii continuă mai mult sau mai puţin accentuat în Italia, Elveţia, Belgia şi Germania), cu referire la poziţia cancelarului german Otto von Bismarck, sfatul bun fiind „d’abandonner les anciens errements, de faire cause commune avec ceux que Bismark persécute” (de a lăsa în urmă vechile greşeli, de a face front comun cu cei pe care Bismarck îi persecută).
Rubrica „Variétés scientifiques: médecine” (Varietăţi ştiinţifice : medicină) propune, de-a lungul a şase numere, începând cu numărul 7 din 30 martie, titlul „De la rage, considérée au point de vue de l’hygiène publique” (Despre rabie, din punctul de vedere al igienei publice), semnat de F. Ogier, care îşi justifică astfel aducerea în atenţia publică a acestui subiect: „une bonne hygiène et des mesures sanitaires bien entendues peuvent prévenir le développement et parviennent même quelquefois à détruire la source” (o igienă corectă şi măsuri sanitare bine înţelese pot împiedica dezvoltarea şi uneori chiar se ajunge până la distrugerea sursei). Pe subiectul „Digestions difficiles, médication simples” (Digestie dificilă, tratare simplă) se recomandă evitarea medicamentelor recomandate în astfel de afecţiuni, având contraindicaţii, şi înlocuirea lor cu bicarbonatul de sodiu şi cu ape minerale.
Pe la începutul verii, sunt abordate şi „Études philosophiques et morales” (Studii de filosofie şi morală). Sub titlul „Socialisme et Communisme” (Socialism şi Comunism) citim „une des particularités les plus curieuses de l’époque que nous traversons est la tendance incessante de tous les peuples vers un idéal social, rêvé par les idéologues, enseigné par les chefs de toutes les écoles, accueilli et caressé par les populations souffrantes et désespérées” (una dintre cele mai curioase particularități ale timpului prin care trecem este tendința neîncetată a tuturor popoarelor către un ideal social, la care visează ideologii, pe care îl predau conducătorii tuturor școlilor, întâmpinat și îmbrăţişat de mulţimi suferinde și disperate) – desigur, Marx şi Engels se aflau în perioada lor de prolifică activitate ideologică. Un alt titlu la această rubrică este „Homme ou singe” (Om sau maimuţă), unde citim despre „ce paradoxe monstrueux: L’homme procéde du singe!” (acest paradox monstruos: Omul provine din maimuţă) – desigur, şi Darwin era în plină activitate de dezvoltare a teoriilor sale.
În vară, sub titlul „Jugements erronés portés par la presse étrangère sur l’opinion publique en Roumanie” (Judecăţi eronate prin presa străină despre opinia publică din România), reproduce un „Mémorial diplomatique” (Memoriu diplomatic) în care citim: „la presse allemande s’occupe depuis quelque temps de l’éventualité de l’abdication du prince Charles de Roumanie. Nous avons déjà dit que cette éventualité n’existe pas; de nouvelles informations nous permettent de l’affirmer de nouveau” (presa germană se ocupă de ceva timp cu eventualitatea abdicării prinţului Carol de România. Am spus deja că această eventualitate nu există; noile informaţii ne permit să o spunem din nou). Se enumeră chiar o serie de concluzii: 1. presa germană a fost prima care a propagat ştirea abdicării prinţului Carol; 2. această ştire, dacă s-ar petrece, nu ar primi aprobarea nici unei puteri, inclusiv Germania; 3. aceia care vorbesc despre abdicarea prinţului sunt duşmanii lui sau agitatori profesionişti; 4. prinţul Carol este singurul prinţ care urmăreşte din toată inima interesele României; 5. direcţiile politicii sale externe constau în a întreţine relaţii strânse cu Austria, Germania şi Rusia.
Citim şi despre „Les abus du pouvoir administratif en Roumanie” (Abuzuri ale puterii administrative din România), observând că „les journaux qui, sur la foi de renseignements erronés, s’imaginent que tout va bien en Roumanie, connaissent bien peu le pays” (jurnalele care, pe baza unor informaţii eronate, îşi imaginează că totul merge bine în România, o cunosc prea puţin). În acelaşi loc, spre edificare, se reproduce o depeşă semnată de Diamand, redactorul publicaţiei „Jalpugul”, din judeţul Ismail, adresată redactorilor publicaţilor „Reforma”, „Românul”, „Viitorul”, „Ghimpele”, „La Roumanie” şi „L’Abeille de la Roumanie”, în care acesta îşi făcea publică temerea pentru viaţa proprie.
La cronica politică externă, în toamnă, citim despre ideea unei alianţe a României cu Austria. Austria şi Ungaria abia ce formaseră Austro-Ungaria, în 1867, stat care va supraviețui, după cum se știe, cincizeci de ani, până în 1918, dar despre care „L’Abeille de la Roumanie” scria, la 28 septembrie 1873, deci doar la cinci ani de la formarea Austro-Ungariei, în numărul 34, pe prima pagină, despre „la probabilité d’une rupture prochaine de l’empire” (probabilitatea unei rupturi iminente a imperiului). Austria se arătase nemulţumită, într-o întrevedere a celor trei împăraţi aliaţi, că nu obţinuse nimic ca urmare a neutralităţii sale, în timp ce Rusia avusese mult de câştigat, motiv pentru care Țarul Rusiei, Alexandru al II-lea, și Împăratul Germaniei, Wilhelm I, îi propuneau lui Franz Joseph, Împăratul Austriei și Regele Ungariei, o compensaţie constând în ceva provincii danubiene, nemenționate aici, articolul încheindu-se cu observația că „ce qu’il y a de certain, c’est que cette idée d’une alliance aussi monstrueuse a trouvé dans le peuple roumain l’accueil qu’elle méritait” (cert este că această idee a unei alianțe atât de monstruoase a găsit în poporul român primirea pe care o merita).
Există din loc în loc o rubrică „Miscellanées” (Miscelanea), unde citim glume elegante pe seama unor incidente politice sau pe seama unor subiecte culturale, exprimând mai ales impresia pe care o poate avea un francez – ceea ce dovedeşte că erau posibil inspirate de prin alte publicaţii franţuzeşti. De exemplu, sub titlul „La musique italienne à Paris” (Muzica italiană la Paris), citim că o pariziancă, auzind un binecunoscut duo „Per valli, per boschi” (Prin văi şi prin păduri) – compus de Gaetano Donizetti, la începutul secolului al XIX-lea -, merge la casa de editură Durand pentru a-şi procura această canţonetă, dar, neamintindu-şi exact cum se numeşte, o descrie ca: bucată muzicală compusă de doi părinţi religioşi, „le duo du père Boschi et du père Valli” – unde se face confuzia hilară între ‘per’ din italiană (‘prin’) şi ‘père’ din franceză (‘părinte’).
Mai întâlnim și o rubrică „Variétés” (Diverse), cu subiecte chiar diverse. De exemplu, aflăm despre umbrelă: „croirait-on que l’introduction de cet ustensile si utile, si commode, ne se fit en Europe qu’avec de grandes difficultés? Longtemps l’usage n’en fut permis qu’aux femmes, et encore aux femmes de haut rang” (vă vine să credeţi că introducerea acestui instrument atât de util şi comod s-a făcut în Europa doar cu mare dificultate? Pentru mult timp, folosirea ei nu a fost permisă decât femeilor, şi încă doar femeilor de rang înalt). Aflăm cu această ocazie că umbrela era, în Franța, total interzisă militarilor în uniformă, în timp ce Anglia generalizase deja folosirea ei.
Se propune și o „Chronique theâtrale” (Cronică teatrală), în care citim informaţii de actualitate despre teatrul german, despre opera italiană, dar şi despre teatrul românesc, reprezentat de Pascaly şi trupa sa, despre care se scrie: „ce que nous admirons avant tout ce n’est pas seulement son talent réel, sa science complète de la scène, c’est la persévérance avec laquelle il a su créer avec des éléments imparfaits, une troupe aussi bien stylée, aussi brillante que celle qu’il dirige” (ceea ce admirăm mai mult la dl. Pascaly nu este doar realul său talent, sau ştiinţa sa completă a scenei, ci perseverenţa cu care a ştiut să creeze, cu elemente imperfecte, o trupă atât de stilată, atât de strălucitoare precum cea pe care o conduce).
Sunt, desigur, și reclame, printre care, titrat în limba română, citim „Teatru cel Mare – representaţiuni române”, despre „Compania dramatică M. Pascaly”, astfel: „deschiderea stagiunii va fi negreşit în septembrie (…) reprezentaţii de până la 12 ori pe lună”. Tot în spaţiul de reclame, se găsesc informaţii despre călătorii cu trenul pe rute interne (Giurgiu; Ploieşti, Buzău, Brăila, Galaţi, Tecuci, Bârlad, Bacău, Roman; Paşcani, Iaşi, Botoşani, Suceava; Găeşti, Titu, Piteşti), de exemplu pentru cei 108 km de la Bucureşti la Piteşti, cu plecare la 7.30 și ajungere la destinație la ora 11 fix; sau rute externe (Lemberg – adică Ľvov -, Cracovia, Viena), aflând că, de la Bucureşti, la Viena, se parcurgeau în 36 de ore și 10 minute, cei 1685 km de cale ferată, dintre cele două capitale europene.
Despre publicaţiile de limbă franceză pe teritoriul României, ţinând cont că şi documentele internaționale ale vremii în zona balcanică se redactau în limba franceză, se exprimă o poziție clară cu ocazia semnalării apariţiei organului politic bucureştean „La Roumanie”, publicat în limba franceză. Alfred Portier, directorul publicației „L’Abeille de la Roumanie” notează: „il serait même à souhaiter que la plupart des feuilles goûtées dans ce pays (…) eussent une édition française qui permetrait aux étrangers, à qui cette langue est généralement familière, d’apprécier à leur juste valeur les sujets malheureusement peu connus, mais incontestablement utiles, qu’ils traitent chaque jour dans leurs colonnes” (ar fi chiar de dorit ca majoritatea periodicelor apreciate în această țară (…) să aibă o ediție franceză care le-ar permite străinilor, cărora această limbă le este în general familiară, să aprecieze la justa valoare subiectele din păcate puțin cunoscute, dar incontestabil utile, pe care acestea le tratează în fiecare zi în rubricile lor), după cum citim în numărul 8 din 6 aprilie. Atitudinea aceasta este cu atât mai clar asumată, cu cât tocmai ce îşi exprimase, în martie, convingerea că „un journal français édité à l’étranger doit n’avoir qu’un but: c’est de faire respecter partout et toujours le drapeau national, quelle que soit sa nuance” (un jurnal francez publicat în străinătate trebuie să aibă un singur scop: să facă respectat peste tot și întotdeauna drapelul național, indiferent de culorile acestuia).
În ultimul număr cunoscut, numărul 36, din 25 noiembrie 1873, un articol început pe a cincea coloană de pe prima pagină, şi încheiat pe a doua coloană din pagina a doua, purtând titlul „Arrêt forcé” (Reţinere forţată), relatează despre „mauvaises nouvelles” (veşti neplăcute) primite de directorul publicaţiei: „M. Hiottu, préfet de police, désirait me parler” (dl. Hiottu, prefectul poliției, ar vrea să îmi vorbească). Şi ne este relatată conversaţia care începe abrupt: „savez-vous, M. Portier, que votre journal dépasse les bornes et que nous ne pouvons pas plus longtemps souffrir un pareil langage (…); vous abusez de notre hospitalité” (ştiţi, domnule Portier, că jurnalul dumneavoastră întrece orice limită şi că noi nu mai putem pentru mult timp să suportăm un astfel de limbaj (…); abuzaţi de ospitalitatea noastră). Portier răspunde „je ne vois pas ce que vous avez à me reprocher” (nu înţeleg ce aveţi a-mi reproşa), adăugând că sunt şi publicaţii periodice româneşti care publică numitele subiecte sensibile, observaţie la care prefectul poliţiei răspunde că publicaţiile româneşti publică în limba română, pentru români, în timp ce „L’Abeille de la Roumanie”, publicând în franceză, depăşeşte graniţele ţării, ceea ce pare de neacceptat, cel puţin din punctul de vedere al prefectului poliţiei Capitalei, Vasile Hiottu.
Intresant este de observat faptul că, în acelaşi număr cu dialogul prezentat mai sus, la rubrica „Variétés” (Diverse), sub titlul „Les Allemandes en Roumanie” (Nemţii în România), este abordat tocmai unul dintre subiectele sensibile, preluat din broşura „France, Prusse, Russie, ou la politique nouvelle” (Franţa, Prusia, Rusia, sau noua politică), în care se reia problema Principatelor Danubiene care îşi luaseră numele de România – nume neacceptat încă de nemţi. Desigur, articolul începe cu „inutile de dire que nous sommes loin de partager toutes les idées de l’auteur” (e de prisos a menţiona că suntem departe de a împărtăși toate ideile autorului), dar prefectul poliţiei îi atrăsese deja atenţia că abuzează de ospitalitatea românească abordând astfel de subiecte.
De altfel, în vară, Portier îşi permisese să se exprime în paginile publicaţiei sale în felul următor: „si le prince étranger avait eu pour conseillers, pour ministres et pour députés des étrangers comme lui, jamais la Roumanie n’eût été dotée de lois aussi extravagantes, aussi folles, ausi destructibles que celles qui ont été votées par des Roumains” (dacă prințul străin ar fi avut consilieri, miniștri și deputați străini ca și el, României nu i s-ar fi dat niciodată legi atât de extravagante, de nebunești, de distructive precum cele care au fost date de români) – cum să nu deranjeze un asemenea condei?
Ca urmare, directorul publicaţiei va fi expulzat în 2 decembrie 1873, la câteva zile, deci, după întrevederea cu prefectul poliţiei Capitalei – informaţie pe care o citim în notiţele bibliografice la descrierea publicaţiei „L’Abeille de la Roumanie”, de pe prima pagină, a primului tom, din bibliografia națională „Publicaţiile periodice româneşti”.
În depozitele Bibliotecii Academiei Române de la Bucureşti, se poate consulta publicaţia începând cu numărul 5, din 16 martie 1873, dată care permite bibliografului să stabilească faptul că primul număr a apărut în 16 februarie, o zi de duminică, publicația apărând duminical, până la suprimarea sa, pe final de an, din motive de politică externă. Nu cunoaştem ca publicaţia să se afle şi în depozitele altei biblioteci – am verificat la bibliotecile centrale universitare din București, Cluj, Iași, Timișoara, precum și la Bibliothèque Nationale de France.
Trecerea meteorică a acestei publicații prin spațiul editorial românesc justifică prezența titlului „L’Abeille de la Roumanie” ca prim titlu în bibliografia națională „Publicațiile periodice românești”, al cărui prim tom, ordonat alfabetic, împlineşte 110 de ani de la publicarea sa, în 1913, de către întâiul colectiv de bibliografi ai Bibliotecii Academiei Române, alcătuit din Nerva Hodoş şi Al. Sadi-Ionescu, sub atenta îndrumare a „bibliotecarului” Ioan Bianu, membru al Academiei Române şi directorul bibliotecii acestui înalt for de ştiinţă şi cultură.
Maria Buturugă, bibliograf,
Biblioteca Academiei Române