Zvonul este o manifestare a limbajului aparţinând raţionalităţii semnificante, ne spunea, la Universitate, cu peste trei decenii în urmă, marele semiot Henry Wald. Dar cine putea eperimenta, la vremea aceea, când erau prea puţine zvonuri, raţionalitatea semnificantă?
Astăzi însă, toate mediile reprezintă, în momente mai mult sau mai puţin întâmplătoare, surse inepuizabile ale zvonului.
Pe un fond psihologic tensionat de evenimente sociale sau naturale deja produse sau în curs privind ,,cocteilul” de crize ( sanitară, energetică, alimentară, apocalipsă meteo, veterinară etc.) şi de iminenţa altora, zvonurile, lansate spontan sau dirijat, amplifică blocajele şi inhibiţiile emoţionale, accentuează aşteptările şi temerile indivizilor. Odată pus în circulaţie, zvonul, care nu are un „terminal“, generează o adevărată „reacţie în lanţ“. Precum, în preajma viitorului Crăciun, zvonurile privind lipsa cărnii de porc, de pe mesele românilor, pesta porcină, creșterea pensiilor cu 11 sau 15 la sută, reducerea temperaturii în încăperi, radiațiile și pastilele cu iod ale Ministerului sănătății, bomba „murdară” sau… confiscarea caselor datorită imposibilității plății ratelor.
Ce să facă oamenii? Să-şi dosească porcii prin catacombe săpate pe sub beciuri, ca în anii 1970-1980? Să umple butoaiele cu murături? Să dea năvală în talciocuri să cumpere lumănări și lămpi pe gaz? Să se încălzească ,,înveliți” cu sticle cu apă caldă? Să facă adăposturi subterane fără niciun folos la atacul nuclear? Nici una, nici alta. De ce? Pentru că zvonul… este o informaţie neconfirmată.
Şi totuşi, dincolo de înţelegerea lui ca manifestare socială, ca orice act comunicaţional, zvonul transmite un mesaj: el poartă o informaţie cu potenţialitate de adevăr până în momentul confirmării sau infirmării sale (Săptămâna asta, luna viitoare sau la anul care vine). Când el, zvonul, se metarmofozează într-o certitudine sau, dimpotrivă, într-o minciună.
Zvonul cunoaşte o sursă de emitere şi un receptor – elemente ale unui act ori proces comunicaţional. (Responsabil să combată zvonul, preotul de parohie, spre exemplu, constată că învaţă pe oameni mai multă artă a comunicării şi relaţii publice decât zece cursuri pe această temă).
În majoritatea cazurilor, sursa este cel mai greu de depistat. Anonimatul „sursei” este elementul care produce „mesajul” lansării zvonului. Iar omul, orice ar întreprinde, nu poate depista, nicidecum, sursa. Astfel că se întreabă pe bună dreptate: el ce este, numai receptor al zvonului? Sau este şi emiţător în momentul când întreabă mai departe şi nimeni nu-l lămureşte?
Un zvon poate fi lansat intenţionat (tendenţios) sau neintenţionat (aleator); indiferent de situaţie însă, efectele sunt aceleaşi. Cu cât mediul în care se transmite este mai bulversat cum este astăzi, cu atât are o viteză mai mare de propagare, deoarece apelează la un nivel comun de înţelegere, la persoane care îşi desfăşoară activitatea împreună ori sunt componenţii unui grup bazat pe interese comune.
Ce caracterizează deci zvonul?
Efectul de „bulgăre de zăpadă”, în care acesta este cuprins (în cea mai mare parte) datorat mijlocului de propagare, dar şi mediului în care evoluează. Mai mult decât atât: zvonul este un „bulgăre de zăpadă” care se „sparge” de la sine. Sau este oprit printr-o măsură radicală.
Paradoxal, mijloacele de informare de masă (vezi numeroase publicaţii care pretind că informează despre accizele de plătit în 2022, dispariția motorinei, sistarea gazului la bucătărie, prețul de 3-5 lei la Kwh, lipsa de mămăligă pe masa românilor etc.) permit pătrunderea zvonului în locuinţe, îl duc la receptor, la oamenii de rând. Potrivit opiniei sociologului Nocel Kapferer, prelucrarea zvonurilor de către mass-media oferă acestora „o fantastică credibilitate, le dă valoare de informaţie prin care dobândesc statut de adevăr şi pot lua loc definitiv în conştiinţa popular”. Metaforic vorbind, arată sociologul, zvonul se manifestă „ca o enormă gură de mestecat colectivă“.
Zvonul depăşeşte cotidianul, impunând indivizilor trăirea în senzaţional şi uitare pentru un timp a firescului şi normalului. Oricum, acestea nu se vor întâmpla cât timp se îndeplinesc cerinţele UE.
Fiind o patologie în comunicare, zvonul este greu de combătut. De cele mai multe ori, zvonurile nu pot fi nici prevenite, nici contracarate. Mai degrabă este folositor să învăţăm cum să le controlăm, să le aducem corecturi şi să le utilizăm pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva.
Iată un învăţământ util pentru toți locuitorii planetei. Din toate timpurile. Dar mai ales din vremurile noastre. Şi de ce nu chiar din această toamnă, când se pornesc atâtea zvonuri despre „cât de rău o să ne fie la iarnă și în anii următori”?
O mare provocare pentru mass-media profesioniste.
Col.(r) Grigore Radoslavescu,
redactor șef al ziarului ,,Rezervistul”
(Revista UZP nr. 28/2022)
Foto: pixabay.com