Proveniența matricei sigilare
Matricea sigilară a Societății M. Eminescu la care ne vom referim mai jos a fost cumpărată în luna mai 1999, la Iași la un târg al cartofililor și filateliștilor din România, de către bibliofilul Ion C. Rogojanu [1]. Acesta scriind despre șansa care i s-a oferit de a cumpăra un sigiliu-ștampilă la acel târg, arăta: ,,Vânzătorul un botoșănean – Stelian Brânzei – și-a argumentat prețul, care era, bineînțeles, exprimat în dolari – ,,Este ștampila Societății Eminescu”! Atâta știu! Nu mi-a venit să cred. Aveam în mână ștampila singurei Societăți Eminescu înființată cu asentimentul poetului (…). Cât despre proveniență, mi-a spus că a cumpărat-o de la un basarabean. Nu l-am crezut” [2].
Înființarea Societății M. Eminescu
Din documentele și lucrările, care relatează despre înființarea acestei societăți, se știe: Eminescu, aflat la Botoșani în îngrijirea surorii sale, Harieta, la 30 septembrie 1887, transmite Comitetului de elevi ai Liceului ,,Matei Basarab” din București (condus de un oarecare Moțoc), în urma unei scrisori solicitatoare, acceptul de a da numele său unei ,,societăți tinere” [3]. Unul dintre scopurile societății ar fi fost să lanseze liste de subscripție pentru ajutorarea poetului, bolnav și fără alte venituri. (Spre probă: în scrisorile din 10 și 22 noiembrie 1887, către V. G. Morțun, Eminescu îi comunica acestuia starea sa materială precară). [4]. La 27 octombrie 1887, tinerii care înființaseră ,,Societatea M. Eminescu – București” i-au scris din nou, solicitându-i și o fotografie. Eminescu le-a răspuns, în 2 noiembrie, trimițându-le o fotografie. Este cea de a patra imagine, cu chipul poetului, dintre cele cunoscute, și ultima de altfel, făcută la Botoșani, în atelierul fotografic al lui Jean Bieling [5]. Nu știm ca Eminescu să fi primit răspuns, sau bani, din partea tinerilor de la liceul bucureștean. Sau poate, peste timp, vor apărea mărturii, care zac în arhive particulare, sau în fondurile neprelucrate ale unor biblioteci [6]. M. Eminescu se simte din nou mai bine și se întoarce în Capitală. Aici conduce nominal revista Fântâna Blanduziei (1888), dar de la începutul anului 1889 starea sănătății se înrăutățește și poetul moare în ziua de 15 iunie 1889.
Matricea sigilară aparținând Societății Mihai Eminescu
Revenind la matricea sigilară a Societății M. Eminescu din București, ea este alcătuită din două părți: 1. Rondela sigilară și 2. Mânerul. Rondela sigilară confecționată din alamă este rotundă (35 mm) și gravată în excizie, astfel încât matricea să poată fi folosită la sigilarea cu tuș sau fum. Mânerul în formă de pară este lucrat din lemn (probabil stejar), lustruit, ornamentat cu un inel spre rondelă și vopsit negru. Înălțimea totală a piesei sigilare (rondela sigilară împreună cu mânerul) este de 100 mm. După cum arată, piesa sigilară a fost destul de folosită [7]. În emblemă se află stema României alcătuită conform prevederilor Legii din 1872 cu modificările din 1881. Conform acestei legi stema se prezenta astfel: Scut scartelat încărcat în cartierul prim cu acvila cruciată, redată din față, încoronată, cu capul spre dreapta, aripile deschise, și orientate în jos (Țara Românească); în cartierul secund capul de bour cu stea între coarne (Moldova); în cartierul trei un leu încoronat ieșind dintr-o coroană (desemnând Oltenia); în ultima partițiune s-au reprezentat doi delfini afrontați, reprezentând regiunea maritimă a țării. Peste tot armele Casei de Hohenzollern. Scutul, timbrat de o coroană închisă, este susținut de doi lei (purtând cozile pe spate), afrontați, și plasat sub un pavilion de purpură căptușit cu hermină dotat cu ciucuri și franjuri se termină prinr-o coroană închisă (Coroana de oțel a României). Sub scut, pe o eșarfă este scrisă cu litere majuscule deviza: NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU) [8]. În exergă, între două cercuri liniare s-a scris legenda: SOCIETATEA M[IHAI]. EMINESCU * BUCURESCI *. Această matrice sigilară este un izvor sigilografic valoros care atestă înființarea în București a Societății ce-i poartă numele celui mai iubit scriitor român, genialul poet Mihai Eminescu.
Note bibliografice:
[1] Ion C. Rogojanu, ,,Povestea unui sigiliu”, în Familia română, Revistă trimestrială de cultură și credință românească, Oradea, An 5, nr. 3-4 (18-19), decembrie 2003 (coperta II).
[2] Ibidem.
[3] Vezi Petru Vintilă, Eminescu – roman cronologic, București, Ed. Cartea Românească, 1974 și Săluc Horvat, Eminescu – dicționar cronologic, Baia Mare, Ed. Gutinul,1994.
[4] Ion C. Rogojanu, op. cit.
[5] Despre fotografiile cunoscute ale lui Mihai Eminescu folosite ca surse de inspirație în medalistică, vezi Ana-Felicia Diaconu, ,,Mihai Eminescu în izvoarele sigilografice și medalistice”, în Hrisovul, Anuarul Facultății de Arhivistică, XV (2009), Serie nouă, București, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2010, pp. 298-302. Pentru alte detalii, vezi Maria Dogaru, Ion Dogaru, Eminescu în documente de metal, București, Ed. pentru Turism, 1991, pp. 26-29.
[6] Ion C. Rogojan, op. cit.
[7] Ibidem.
[8] Pentru detalii privind stema României alcătuită conform prevederilor Legii din 1872 cu modificările din 1881 vezi:,,Legea pentru modificarea armelor țării”, în Monitorul Oficial, nr. 57 din 11/23 martie 1872, p. 337; P. V. Năsturel, Stema României. Studiu critic din punct de vedere heraldic cu numeroase figuri în text, București, 1892, pp. 219-221; Ștefan D. Grecianu, Eraldica română. Actele privitoare la stabilirea armeriilor oficiale cu planșe și vocabular, Bucuresci, 1900, p.49; Const. Moisil, ,,Stema României – originea și evoluția ei istorică și heraldică”, în Boabe de grâu, Anul II, nr. 2, 1931, p. 83; idem, ,,Stema României”, în Enciclopedia României, vol. I, 1938, pp. 69-70; Maria Dogaru, Din heraldica României, București, Ed. JIF, 1994, pp. 61-62; Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Țărilor Române de la apariția lor până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Brăila, Ed. Istros, 2005, p. 406; Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Steme din emblemele unor matrice sigilare care au aparținut suveranilor României (1867-1947), Brăila, Ed. Istros,2015, pp. 82-90 ș. a.
Augustin Mureșan, Arad
Sursa: Colecție particulară