◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro06.05.2024

Defrișările pădurii amazoniene au scăzut dramatic în Brazilia

Defrişările în Amazonia braziliană au scăzut cu 61% în ianuarie, prima lună de mandat al preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale.

Imaginile prin satelit de la sistemul de monitorizare DETER arată că 167 km2 din cea mai mare pădure tropicală de pe planetă au fost distruşi, potrivit institutului de cercetări spaţiale INPE. Această suprafaţă echivalează cu peste 22.000 de terenuri de fotbal. Dar este mult mai puţin decât cei 430 km2 defrişaţi în ianuarie 2022, prima lună a ultimului an din mandatul fostului preşedinte Jair Bolsonaro.

Defrişarea medie anuală sub mandatul predecesorului lui Lula a fost cu 75% mai mare decât în deceniul precedent.

Reducerea netă observată faţă de ianuarie 2022 „poate reflecta revenirea în prim-plan a apărării mediului” între priorităţile guvernului, estimează filiala braziliană a ONG-ului WWF (Fondul Mondial pentru Natură), potrivit Agerpres. „Este prea devreme să vorbim despre o inversare a tendinţei. Este o nevoie urgentă de restructurare a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi monitorizarea defrişărilor şi a incendiilor forestiere, astfel încât Brazilia să-şi recapete rolul de lider de mediu”, insistă Federico Machado, specialist WWF, care califică drept „criminală” gestionarea problemei amazoniene de către guvernul fostului președinte Bolsonaro.

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *