Adoptarea sau nu a unei legi a presei reprezintă o temă de mare interes pentru toate tipurile de societăți. Dictaturile au rezolvat dilema simplu. Fără să stea pe gânduri, au înlănțuit presa prin legi speciale draconice, transformând-o în instrument de propagandă. În schimb, în societățile în care democrația nu poate fi concepută în absența libertății de gândire și a libertății presei, tema a dat naștere la dezbateri, la confruntări de idei în rândul clasei politice, a jurnaliștilor și a opiniei publice, la numeroase întrebări: Este necesară o lege a presei? Care ar putea fi rostul ei? Să-i asigure libertatea? Să stabilească limitele acestei libertăți? Să-i spună ce mijloace de comunicare poate utiliza și în ce condiții? Să delimiteze zonele de interdicție pentru presă? Să oblige jurnaliștii să divulge sursele informațiilor? Să stabilească faptele care sunt considerate delicte de presă și modul de sancționare a acestora?
Presa ca organ de partid
De-a lungul istoriei sale, presa din România a avut parte de câteva reglementări speciale. Prima Lege a presei a fost adoptată la data de 13 aprilie 1862, iar scopul ei era acela de a garanta drepturile scriitorilor și artiștilor din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei. Fusese copiată în întregime după legea franceză din 1793, asupra proprietății literare și era însoțită de un regulament de aplicare, ce detalia chestiunile administrative impuse de aplicarea ei. Actul normativ a rămas în vigoare până la adoptarea Constituției de la 1 iunie 1866.
O reglementare a activității jurnalistice – în adevăratul sens al cuvântului și deosebit de cuprinzătoare (avea 101 articole) – a fost emisă abia în timpul regimului comunist. Pe 28 martie 1974 a fost adoptată Legea presei din Republica Socialista Romania nr. 3, care făcea din instituția presei un mijloc de propagandă al Puterii comuniste: „Presa are menirea sa militeze permanent pentru traducerea in viață a politicii Partidului Comunist Roman (…) Tribună a opiniei publice, presa exprima concepția clasei muncitoare – clasă conducătoare a societății romanești” (articolul 1). Totodată, legea impunea conducerea și cenzura politică: „Presa își desfășoară activitatea sub conducerea Partidului Comunist Roman” (articolul 2).
În acele timpuri, ziarele, radioul și televiziunea, publicațiile culturale și științifice erau „organe” ale Partidului Comunist Român.
Eliberarea presei românești
Prevederile Legii presei nr. 3/1974 au fost anulate de facto odată cu prăbușirea regimului comunist, în decembrie 1989, și de drept, pe data de 21 noiembrie 1991, când Adunarea Constituantă a adoptat noua Constituție a României.
Articolul 30 al legii fundamentale instituie libertatea presei și interzice cenzura. Totodată, fixează câteva interdicții și limite ale acestei libertăți, care trebuie să funcționeze ca o autocenzură, ferind presa să încalce alte libertăți și drepturi constituționale. Iar articolul 31 reglementează dreptul la informație și obligația presei de a asigura „informarea corectă a opiniei publice”. Aceste prevederi au fost menținute în urma revizuirii și completării Constituției României prin Legea nr. 429/2003.
În cei 32 de ani care au trecut de la prăbușirea regimului comunist, presa nu a avut nevoie de o lege specială, libertatea ei fiind apărată de Constituție. În plus, printr-o serie de alte reglementări a fost asigurat cadrul necesar manifestării acestei libertăți. Este vorba de: Codul civil și Codul penal, Legea Societății Române de Radio și a Societății Române de Televiziune, Legea Agerpres, Legea Audiovizualului și Codul de reglementare în audiovizual, deciziile Consiliului Național al Audiovizualului, jurisprudența CEDO, tratatele internaționale la care România este parte, Legea drepturilor de autor, Legea accesului la informațiile de interes public, Ordonanța de Urgență privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului personalităților vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media10, Standardele Ocupaționale elaborate de CNFPA11, Codul Deontologic Unificat 12, Codul Clubului Român de Presă 13, Documentul relațiilor dintre patroni, editori și jurnaliști elaborat de Clubul Român de Presă etc. Toate aceste documente reglementează atât situațiile de încălcare a drepturilor jurnaliștilor, cât și situațiile în care jurnaliștii încalcă drepturile unor persoane.
Proiecte legislative eșuate
În perioada post-decembristă, discuțiile și inițiativele privind adoptarea unei legi speciale a presei n-au pornit din rândul jurnaliștilor, ci al politicienilor. Pentru jurnaliști și instituțiile de presă, prevederile Constituției și cadrul legislativ existent reprezintă garanția libertății de exprimare. Organizațiile profesionale au fost preocupate, în schimb, de aspectele etice ale exercitării activității jurnalistice, de elaborarea unui cod deontologic pe care să se sprijine autocenzura din presă.
În schimb, de la nivelul clasei politice, împotriva curentului european care susține ideea autoreglementării activității jurnalistice, s-au inițiat, în ultimele trei decenii, câteva dezbateri pe tema unei legi a presei și chiar au fost avansate proiecte legislative.
În septembrie 2010, senatorul liberal Ioan Ghișe a depus, la Parlament, un proiect de Lege a profesiei de jurnalist. Inițiatorul propunea ca jurnaliștii să își poată desfășura activitatea doar dacă sunt posesorii unor cărți de jurnalist. Conform proiectului, poate fi jurnalist doar persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are capacitatea de exercitare a drepturilor civile; este aptă din punct de vedere psihic pentru exercitarea profesiunii, fapt ce este constatat prin examen psihologic efectuat o dată la trei ani; nu a fost condamnată penal definitiv pentru: furt, viol, tâlhărie, crimă, escrocare, trădare de țară și alte fapte incompatibile cu morala socială. Exercitarea profesiei de jurnalist era considerată incompatibilă cu: ocupații care lezează demnitatea și independența profesiei de jurnalist sau bunele moravuri; exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț. Conform proiectului, activitatea jurnalistică poate fi desfășurată doar în cadrul unor cabinete jurnalistice individuale sau asociate (cu mai mulți jurnaliști). Legea propunea și înființarea unui Colegiu Național al Jurnaliștilor cu atribuții preponderent de organizare, dar și cu atribuția de ridicare a dreptului de a profesa, pentru incompatibilitățile expuse mai sus. O instituție numită Ombudsman urma să aplice amenzi administrative pentru o serie de încălcări ale legii, cum ar fi publicarea de materiale jurnalistice care nu provin de la posesorul unei cărți de jurnalist, ajungându-se până la interdicția temporară de apariție a unei publicații sau a unei emisiuni radio sau tv. Cel puțin jumătate din proiectul de lege conținea prevederi care se încadrau într-un cod etic, nu într-o lege, ceea ce exceda în mod evident scopul procesului de legiferare. Proiectul a fost redactat fără consultarea vreuneia dintre organizațiile semnificative ale breslei jurnaliștilor.
Raportul Comisiei de cultură, arte și mass-media, din aprilie 2011, a fost unul negativ, dar votul a fost foarte strâns: patru dintre senatorii prezenți la ședința comisiei au votat împotriva proiectului de lege, doi l-au susținut și doi s-au abținut.
Tot în septembrie 2010, deputatul PDL Silviu Prigoană a inițiat o modificare a Legii audiovizualului conform căreia Consiliul Național al Audiovizualului ar fi trebuit să acorde licențe și pentru presa scrisă și pentru cea online. Publicațiile nu ar fi putut să apară fără această licență. CNA ar fi putut suspenda licența publicației pentru o perioadă de una, trei sau șase luni, dacă aceasta nu putea face proba verității, la o sesizare a unei persoane lezate de afirmații defăimătoare. Pentru alte încălcări, publicației i-ar fi putut fi retrasă licența. Practic, încălcând prevederile Constituției, proiectul de lege reinstituia cenzura.
Garantul libertății presei
Revenind la întrebarea de la care am pornit în redactarea acestui articol, constatăm că generoasa Constituție a României post-decembriste, care a instituit libertatea presei și a interzis cenzura de orice fel, nu vorbește despre necesitatea unei legi speciale a presei. Pe de altă parte, ea fixează câteva interdicții și limite ale acestei libertăți, care trebuie să funcționeze ca o autocenzură, ferind presa să încalce alte libertăți și drepturi constituționale.
Trebuie subliniat faptul că prevederile Legii fundamentale a României sunt în concordanță cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, care, la articolul 10, privind libertatea de exprimare precizează următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea
puterii judecătorești.”
După cum se observă, nici Convenția Europeană nu face referire la vreo lege specială a presei, iar domeniile de reglementare prin lege care interferează cu libertatea presei pot fi doar cele privind regimul de autorizare a instituțiilor de presă din sectorul audio-vizual și cele care impun condiții, restrângeri și sancțiuni privind încălcarea altor drepturi și libertăți fundamentale.
În Statele Unite ale Americii, lucrurile sunt chiar mai tranșante. Primul amendament al Constituției îi interzice Congresului să adopte vreo lege care ar putea restrânge libertatea presei: „Congresul nu va face nicio lege care să se refere la instituirea religiei sau să interzică exercitarea liberă a acesteia; sau restrângerea libertății de exprimare sau a presei; sau dreptul poporului de a se întruni în mod pașnic și de a cere Guvernului o remediere a nemulțumirilor.”
Ion Tița-Călin
UZPR – Filiala Constanța