Unele popoare şi-au impus cultura prin forţa armelor.
Ele au supus iniţial militar, apoi şi cultural.
În ultimele decenii s-a trecut de la Războiul Rece la războaiele culturale. Expansiunea limbii engleze sau a limbii ruse peste ţările mici şi sărace le poate include în manualul de istorie la capitolul „războaie greşite”. Nu cred că eventuala noastră dispariţie ca entitate în oceanul slav ar putea fi calificată drept o victorie a culturii ruse.
Propaganda sovietică de până la 1991 încerca să ne facă să credem că poporul rus a luat naştere pe pământ înaintea lui Dumnezeu. Iar noi urmează să ne mândrim cu faptul că suntem sau urmează să devenim ruşi. Recensământul din 1989 stabilea că în RSS Moldovenească locuiesc 180 000 de moldoveni care susţin că limba lor maternă este rusa.
Situaţia nu s-a schimbat prea mult. La două decenii de independenţă, constatăm că Republica Moldova mai rămâne o colonie culturală a vechii metropole.
Războiul purtat de Federaţia Rusă contra noastră nu a fost doar economic, politic, ideologic, psihologic, ci şi cultural.
Majoritatea posturilor de radio şi de televiziune de pe teritoriul Republicii Moldova sunt ruseşti. Ziarele şi revistele care apar în Republica Moldova sunt în proporţie de 30% în limba română şi de 70% – în limba rusă.
Cartea rusă e cea care domină piaţa în continuare.
Fiecărui cititor îi revin, conform datelor oficiale, la o carte în limba română, 17 – în limba rusă.
Populaţia rusească a Republicii Moldova e de 5,9%. Dar studiile şi le fac în limba rusă 39% dintre elevi şi 42% dintre studenţi.
Majoritatea celor care studiază în limba rusă sunt moldoveni.
Maia Zotova, şefa Catedrei de coregrafie de la Academia de Muzică, nu ne cunoaşte limba, de aceea preferă doar studenţi ruşi. Puţinii moldoveni absolvenţi îşi învaţă şi ei de câteva decenii discipolii să danseze doar cu comenzi ruseşti: „Raz! Dva! Raz! Dva!”
Şefa Catedrei de folclor românesc de aici e şi ea rusoaică. Predă folclorul românesc în ruseşte. Caliceşte sufleteşte şi ea generaţii de studenţi.
E atât de greu pentru nişte ditamai profesoare să însuşească limba ţării al cărei tezaur îl predau?!
Dintr-o inerţie, moldovenii citesc ruseşte, gândesc ruseşte, vorbesc ruseşte.
Aceştia, atunci când nu le ajung cuvinte, o încheie cu „koroce” şi „vsio”.
Aeroporturile internaţionale mai afişează rutele cu „Kişinev”, în loc de „Chişinău”, cum ar fi firesc; zic „Moldavia”, în loc de „Moldova”, tratându-ne mai degrabă ca pe o provincie rusească.
Dar şi noi ne complacem în acest sens.
În avionul Roma-Chişinău întreb stewardesele de la „Air-Moldova”, nişte moldovencuţe foarte amabile: „De ce vorbiţi ruseşte cu pasagerii?! Doar toţi sunt moldoveni?!”
Răspunsul moldovencelor noastre drăguţe m-a şocat.
– Pentru că toţi moldovenii ştiu ruseşte.
No comment.
Preotul din satul moldovenesc Varniţa îşi începe predicile în locaşul plin cu credincioşi:
– Pentru că în biserică sunt şi moldoveni, o să vorbesc în limba rusă.
Ca să înţeleagă şi ei, adică.
De multe ori, concetăţenii noştri, bombardaţi în continuare de limba rusă, terorizaţi, asaltaţi de ea, au impresia că înţeleg mai bine ce li se spune atunci când li se vorbeşte ruseşte.
Aşa o fi crezut şi preotul.
Şi ambasadele de la Chişinău – cel puţin cele ale Ungariei, Suediei, Serbiei, Bulgariei, Belarusului, Ucrainei etc., nu mai vorbesc de cea a Federaţiei Ruse – ne tratează parcă am fi ruşi. Corespondenţa lor cu instanţele republicane e întocmită în ruseşte şi personalul angajat e de limba rusă.
Ţările nominalizate mai sus cred că Republica Moldova e o ţară de ruşi şi-şi trimit aici doar cunoscători de limbă rusă şi amatori de vodcă (unii dintre ei cereau şi la Festivalul Vinului să fie serviţi cu „Perfect”).
Dacă nu ne respectăm noi, de ce ne-ar respecta tocmai ei?!
Limba este un atribut al statului.
Cred: cu cât cineva îşi va cunoaşte mai bine limba, cu atât mai mult îşi va iubi neamul.
Şi viceversa.
Cu cât o persoană va cunoaşte mai prost limba părinţilor săi şi va şti mai bine limba neocolonizatorilor, deşi acest lucru presupune şi excepţii, cu atât va iubi mai mult Federaţia Rusă.
La ora actuală, învăţământul din Republica Moldova creşte, cu bani bugetari, cu cheltuieli enorme, patrioţi pentru Federaţia Rusă.
Nu e un lux prea mare pe care şi-l permite cel mai sărac stat din Europa?!
20 ianuarie 2011
Nicolae DABIJA