◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.05.2024

Asia Fest – trei zile de spectacole, filme, bucătărie tradiţională asiatică

Cea de-a zecea ediţie a Asia Fest, primul festival din Europa Centrală şi de Sud-Est care promovează culturile şi gastronomia ţărilor asiatice, va avea loc în perioada 22-24 septembrie, la Arena Naţională din Bucureşti, şi propune vizitatorilor trei zile de spectacole, filme, bucătărie tradiţională asiatică, ateliere şi expoziţii.

Potrivit AGERPRES, ediţia aniversară se remarcă printr-o multitudine de activităţi culturale şi surprize pentru toate vârstele, prin show-uri susţinute de artişti asiatici cunoscuţi la nivel mondial, dar şi prin cea mai mare zonă de food asiatic. „Asia Fest reprezintă paşaportul bucureştenilor către ţările unui continent caracterizat prin exotism şi tradiţii cu o istorie îndelungată. Ediţia 2023 va fi dominată de momente de muzică şi dansuri atât tradiţionale, cât şi contemporane, dar şi de demonstraţii ale unor tradiţii milenare ce caracterizează ţări ca Japonia, China, India, Thailanda, Coreea de Sud, Bangladesh, Sri Lanka, Filipine, Turcia. Printre aceste demonstraţii se numără: ceremonii ale ceaiului, ateliere de caligrafie, origami, ebru, arte marţiale, parade şi prezentări ale costumelor tradiţionale asiatice şi renumitele concursuri de Cosplay şi K-Pop”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

În cadrul celei de-a zecea ediţii a Asia Fest este anunţat şi „un moment de excepţie”, respectiv concertul extraordinar de J-Rock, susţinut în România de celebrul artist japonez MI Ishihara Takamasa, cu numele de scenă MIYAVI, care va avea loc în data de 23 septembrie. „MIYAVI este un foarte cunoscut muzician, actor, producător şi filantrop japonez, supranumit chitaristul samurai”, precizează sursa citată.

De asemenea, în zilele Asia Fest publicul din capitală va putea descoperi gastronomia asiatică, sute de mâncărurile tradiţionale, din ţări precum India, Turcia, Coreei de Sud, China, Japonia sau Indonezia, urmând să fie preparate şi servite pe loc. „Experienţele culinare vor transforma zona Arenei Naţionale într-un imens restaurant asiatic, unde se vor servi atât preparate binecunoscute ca: sushi, pacheţele de primăvară, pui shanghai, chebap, dar şi produse mai puţin cunoscute de români, provenite din bucătăriile unor ţări ca Thailanda, Pakistan, Filipine sau Sri Lanka. Dulciurile vor fi la loc de cinste şi la această ediţie, astfel că nu vor lipsi baclavalele sau cataiful turcesc, dulciurile tradiţionale siriene şi libaneze, îngheţata prăjită thailandeză şi chinezească sau deserturile mochi cu specific japonez”, se mai arată în comunicat.

Cei prezenţi la festival vor putea cumpăra de la condimente, ierburi, sosuri sau alte ingrediente pentru gătit, până la articole vestimentare, decoraţiuni şi cosmetice sau produse specifice culturilor coreeană, japoneză, indiană, chineză sau turcă.

Pe parcursul celor trei zile Asia Fest 2023, va avea loc şi o serie de conferinţe şi seminarii, susţinute de centre culturale şi edituri din România, ce promovează ţări precum Japonia, Coreea de Sud, Turcia, India, Indonezia. „Asia Fest este o platformă care reuneşte într-un dialog multicultural culturile vibrante ale ţărilor asiatice, gastronomia, dar şi creativitatea acestora ce se reflectă într-un mix de tradiţii şi modern”, adaugă comunicatul.

Programul complet al Asia Fest 2023 va putea fi accesat pe www.asiafest.eu şi pe paginile de Instagram şi Facebook Asia Fest.

Intrarea la festival este liberă.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *