Ca aerul şi seva, EMINESCU…

                                                 Ca aerul şi seva, EMINESCU…

                                                Îi aud paşii venind dinspre lumină

                                                Şi foşnetul stelelor în părul LUI

                                                Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină

                                                La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

                                                Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori

                                                Cu fruntea împodobită de gânduri

                                                Pe cărări de-argint şi flori

                                                De tei presărate rânduri, rânduri.

                                                Îi aud glasul venind dinspre trecut

                                                Dulce ca mierea cuvintelor străbune

                                                Când este veacul şoaptă de-nceput

                                                Şi luna vibrează iubirea pe strune.

                                                Doinesc tulnice pe poteci de munte

                                                În balade prelungind chemarea

                                                Aşternută peste veacuri punte

                                                Pe care să vină odată cu zarea.

                                                Din poeme se desprinde, spre el venim,

                                                Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,

                                                În fiecare dintre noi îl regăsim

                                                Cioplit în inimi veşnică statuie.

                                                                        Al.Florin ȚENE  / UZPR