Abia acum, după ce revista „Pro Saeculum” și-a încetat activitatea după ani buni de apariție sub directa îngrijire a d-sale (din 2013), dna RODICA LĂZĂRESCU (alia Doina Lazăr) își adună cronicile literare publicate în perioada 2018-2023 în periodice culturale din întreaga țară („Pro Saeculum”, „Vatra veche”, „Ateneu”, „Caligraf” – TL, „Sud”, „Curtea de Argeș”, „Nord Literar”, „Actualitatea literară”, „Cronica veche” ș.a.), într-un al patrulea volum intitulat „SEMNE DE CARTE”. Este vorba, de fapt, de o serie de volume, începută în 2014 cu cel de la Editura „Palas Athena” din Focșani și până în 2017, când apare vol. III), prin care autoarea face dovada unui exercițiu critic susținut, bazat pe un sigur gust al valorilor și într-o redactare atentă la compoziție, detalii, semnificații. Nu este o critică „de meseriaș”, în sensul abordării „la rece” și cu exigențe care țin, uneori, de capricii …autoritariste, dimpotrivă avem a face cu o abordare „empatetică” caracteristică oarecum domeniului didactic din care provine autoare:
„Mă revendic din acea categorie de cronicari care scriu numai dacă empatizează cu «obiectul» pe care urmează a-l diseca. Cred că această caracteristică vine în primul rând din formația lor de dascăl. Nu dorința de a critica, de a tăia în carne vie, îi împinge să aștearnă pe hârtie observații despre o carte, ci dorința de a le deschide apetitul pentru citit «elevilor» – căci pentru acești cronicari-profesori toți posibilii cititori sunt, în fond, niște învățăcei ale căror lecturi trebuie dirijate…” Astfel de cronicari, crede autoarea, „fac nu critică de întâmpinare, ci cronică de incitate. Incitare la lectură, desigur!”
Criticul și istoricul literar Rodica Lăzărescu, lipsită de prejudecata numelor „mari”, scrie despre autori de azi din toate generațiile, dovedind o disponibilă „cordialitate” a judecăților de valoare, într-o dezinhibare de aleasă cărturărie și convinsă că pretutindeni se află valori asupra cărora merită să se aplece cu atenția cuvenită. Desigur, întru o mai bună punere în valoare a acestor cărți, într-un climat de democrație și loială concurență.
Ne face bucurie, desigur, inserarea comentariului referitor la „Dicționarul esențial Mihai Eminescu – Oamenii din viața lui”, apărut mai întâi în „Pro Saeculum” (1-2/ 2020), în care „neostoitul” autor „jonglează dezinvolt, cu informația, compune și recompune datele, pentru a obține în cele din urmă caleidoscopul care este acest volum”, canavaua pe care se țese „povestea” lui Eminescu și a oamenilor din viața lui „fiind asigurată de publicistica acestuia”: „Liniile și culorile sunt aduse de extraordinara bogăție a surselor de documentare, care uimește nu atât prin cantitate (bibliografia înregistrează 311 poziții!), cât mai ales știința (sau arta) manevrării acesteia, a ținerii ei în frâu.” («Instituția» Zenovie Cârlugea, pp. 103-110).
Despre „brandul” de istorie literară pe care subsemnatul l-a instituit prin lucrări similare și temeinice dedicate, în deceniul din urmă, lui Lucian Blaga (2 vol.), Tudor Arghezi și Constantin Brâncuși, s-a scris suficient în periodicele noastre culturale. În privința dicționarului monografic EMINESCU, acad. Mihai Cimpoi scria: „Volumul lui Zenovie Cârlugea «MIHAI EMINESCU DICŢIONAR MONOGRAFIC. OAMENII DIN VIAŢA LUI» (Ed. Tipo Moldova, Iași, 2019) are meritul capital de a fi un pandant la biografiile documentare şi romanţate ale poetului, care se impune printr-o nouă grilă de investigare (…) Dicţionarul «esenţial» al lui Zenovie Cârlugea, ilustrat şi cu o bogată iconografie de epocă (personalităţi, instituţii, clădiri şi locuri memoriale) se impune, în eminescologia actuală, ca o lucrare de referinţă.” (Oamenii din viața și vremea lui Eminescu „într-un portret vivant”, în „Literatura și Arta”, Săptămânal al scriitorilor din Republica Moldova, Chișinău, joi, 11 iunie 2020, p. 5.).
Între zecile de nume se regăsesc cunoscuți critici și istorici literari de azi, precum cărturarul clujean Constantin Cubleșan, „fin observator al fenomenului literar românesc”, prezent cu trei articole în care autoarea îi comentează romanul „Galaxia termitelor” (2017), culegerea de cronici și recenzii „Poezia de toate zilele” (2017) și, mai temeinic, lucrarea „Memoriile memorabililor” (2018) care se citește „ca un roman de cea mai bună calitate, cu personaje dintre cele mai diverse, adunate laolaltă de un narator omniscient, obiectiv și… pasionat.” Un intervievat mai vechi al autoarei din cărțile de „confesiuni” și „interviuri” este și profesorul Constantin Călin, „avizatul exeget al lui Bacovia”, „riguros istoric literar”, despre care aflăm din articolele „Autoportret în plină lumină” (dedicat „Breviarului” din 2019), „Un avertisment…” (despre cartea-eveniment, „avertisment” și deopotrivă „rechizitoriu”, „Centenarul. Lecturi particulare”, 2019) și „Par ingrat? Nu, sunt sincer!” (despre „Zigzaguri. Accente. Jurnal”, 2020). Un „intervievator cu har de la Dumnezeu” este considerat Constantin Coroiu, iar Stan V. Cristea, întemeietor al revistei de cultură „Meandre” (1998-2010) și neîntrecut monografist al lui Marin Preda, își luminează „istoria personală” prin recentul volum de corespondență „N-am fost singur. Scrisori primite: 1987-2020”, editat în 2021. Lui Cornel Galben i se comentează, în nu mai puțin de patru articole, „libertatea de a nota opinia”, jurnalul, „convorbiri prin vreme” și cartea despre „personalități băcăuane”. Lui Gheorghe Lăzărescu „lumea lui Caragiale într-o carte”, iar lui Marin Iancu, antologia de poezii patriotice apărută în Anul Centenarului Marii Uniri, „Poezia Războiului de Reîntregire a Neamului și a Marii Uniri” din 2018. Alături de o consemnare, „Sub semnul pasiunii” („Pasiune”/ „Passion”, de Mircea Tomuș, Mircea M. Tomuș, Ion Tomuș, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2018) marcând cei 25 de ani de la crearea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (Florilegii).
Dintre scriitori, – prozatori, poeți, publiciști, – reținem articolele dedicate unor apariții editoriale semnate de Dinu Săraru, Mihail Diaconescu, Ovidiu Dunăreanu, Gheorghe Filip, Mircea Radu Iacoban, Ion Brad, Mircea Braga, Iordan Datcu, Ana Blandiana, Radu Ulmeanu, Ștefan Mitroi, Victoria Milescu, Dan Petrușcă, Ilie Rad, Teofil Răchițeanu, poetul din Apusei (prezent în vreo șase articole), Horia Bădescu, Grigore Codrescu, Leo Butnaru, Ion Scurtu, Mircea Muthu, Constantin Coroiu, George Corbu Junior, Vartan Arachelian, A. Gh. Olteanu, Gheorghe Păun, Al. Cățcăuan, Mihai Antonescu, Nicolae Dan Fruntelată, Florea Firan, Paula Romanescu, Viorel Savin, Titus Vîjeu, Grigore Ilisei, Magda Ursache, Fevronia Spirescu, Passionaria Stoicescu, Ștefan Vida Marinescu, Marian Nencescu, Diana Dobrița-Bîlea ș.a.
Este, cu se vede, o materia densă, neordonată pe genuri, articolele reproduse alcătuind un sumar caleidoscopic, amintindu-se de o anume manieră a consemnării critice, ca asemănătoare cu sensul fragmentului de pe coperta a IV-a, semnat de Constantin Coroiu, din interviul publicat în „Pro Saeculum” (1-2/2022): „Ne aflăm e mult într-o epocă în care cronica literară a trebuit sau trebuie să iasă din tiparul clasic, adică scrisă cu o… rigoare de proces-verbal, de dare de seamă, cu enumerarea capitolelor, secțiunilor etc. În această manieră, căci este vorba aici și despre o manieră, ea nu mai pate interesa, nu mai poate să incite spiritul, să stimuleze lectura și astfel literatura să nu moară. Acolo unde nu sunt cititori degeaba apar cărți bune, degeaba ai talent.”
Cam în acest spirit sunt consemnările publicistice ale dnei Rodica Lăzărescu din cele două părți ale volumului („I.Cică niște cronicari…”, și „II.Două cărți două!”), destinse, relaxate, spontane, reunind informația cu gustul critic și o anume cordialitate, empatie, intrare în rezonanță cu scrierile comentate.
Mai reținem atenția cu citatul din Nicolae Manolescu așezat ca motto la prima secțiune, intitulată jocular-urmuzian „Cică niște cronicari…” („duceau lipsă de șalvari”?!):
„Pentru fericirea de a impune o carte, un autor, la un an o dată, cronicarul se expune permanent ironiei și dezaprobării. Scriitori și cititori se unesc în a nu fi de acord cu el; pare născut spre a irita pe toată lumea și cei doi-trei care întrevăd onestitatea lui sunt cei mai nemulțumiți. Cronicarul este «la bête noire» a literaților de tot felul, temut uneori, iubit niciodată, omul cu cei mai mulți dușmani și cu cei mai puțini prieteni.”
În ciuda acestor considerente desigur corecte și de bun simț, cronicile și recenziile dnei Rodica Lăzărescu (apropiate savuroaselor cărți de interviuri și confesiuni) sunt mai… blânde (cu siguranță, de unii autori marele critic nu a auzit, nici în Istoria critică nu se regăsesc…), ele vin dintr-o „empatizare” declarată cu autorul și au acel farmec feminin și diaristic, din care nu lipsesc subtilitățile unor tâlcuri, spiritul jovial, ironic, colocvial, în general o receptare care, chiar dacă nu folosește cerneala autorilor despre care scrie, suflă cu toată puterea judecăților de valoare în relieful textelor, verificându-le consistența, tăria, actualitatea, notele diferențierii, varietatea viziunilor artistice și interpretative, noutatea abordărilor.
Zenovie Cârlugea