În seara de 8 martie, îndreptându-mă spre Ateneu, zăream tinere sau câte o pereche cu câte o floare în mână și de această dată spectatorii nu erau cei obișnuiți… ci unii mult mai tineri. Nu rezistasem anunțului din program, „Joc în oglinzi,” spectacol de muzică și poezie, gândit, făurit cu contribuții proprii de creație poetică precum și compoziție de profesorul Bogdan Ionuț Ștefănescu, fiul actorului Eusebiu Ștefănescu, dar și șeful catedrei de flaut a universității de Muzică și șeful partidei de flaut a Filarmonicii „George Enescu”, poet și compozitor, dar și talentat interpret.
Pe scena Ateneului așteptau suporții partiturilor și când s-au stins luminile și-au făcut apariția vreo treisprezece siluete ca niște prințese negre și câțiva tineri cu strălucitoarele instrumente de suflat flaute (de mai multe feluri dolce soranino, sopran, tenor și bas cu dimensiuni de asemenea diferite), iar maestrul Ștefănescu, cu o vestă din brocart în culori optimiste, precum purtătorul, a venit la microfon începând a depăna, interpreta versurile alese din mulți poeți (el însuși, Lucian Blaga, Eminescu, Nichita Stănescu, Arghezi, Ion Mureșan, Nina Cassian, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu și alții), alese unele pentru nota populară, umoristică, pentru sprințarele rime, pentru tâlc altele și, de asemenea, cei ce au scris partiturile, începând cu Ioan Căianu, el însuși, Anton Pann, Ion Vasilescu, Ionel Fernea… Am ascultat întăia dată „Balada” lui Ciprian Porumbescu, în altă interpretare decât vioara, dar și „Iubesc femeia”… doar era o zi destinată ei…
Nota firească, lipsită de vedetism, dovedea că fiul moștenise de la părintele său nu doar dicția, dar și darul interpretării și o făcea cu talentul actorului, în sensul potențării sensului versurilor alese și era întreaga disponibilitate de împărtășire a unui spirit generos de poet și compozitor, dar și de dascăl dăruit formării unor talente, căci numai astfel se explică numărul mare de studenți la acest instrument. Acest farmec al comunicării între profesor și învățăceii săi din plăcerea și bucuria de a-i prezenta, găsind cuvinte de apreciere pentru fiecare. Ce frumos cadou pentru fiecare în parte, aplauzele noastre. La Universitatea de muzică, cu ani în urmă, înainte de pandemie, am mai ascultat un concert similar, cu studenții de la violoncel – din păcate, flautele erau programate în altă sală, la aceeași oră, deci trebuia ales…
O seară cu adevărat magică prin vibrația de dăruire a formației tinere, sub o baghetă de înalt profesionalism și talent interpretativ, dar și a unui artist complex și generos, ce disipa din preaplinul său emoțional auditorului. I-am admirat deopotrivă pe studenți și pe maestrul lor și am plecat cu ferma convingere că acești tineri vor fi maeștrii de mâine ai orchestrelor simfonice și vor aduce clipe de binecuvântare în formații camerale în partituri cu instrumente de suflat.
Și în drumul spre casă, parcă plutind, iar nu pășind, socoteam că nu puteam primi un dar mai minunat decât cel de la care tocmai plecasem din acest splendid palat ridicat pentru a preamări arta și talentul interpretativ și creativ.
Clementina Timuș