Interviu cu Andrei Berinde, autorul cărții „Drumuri de fier ale Marii Uniri…”

– Bună Andrei. Ești deja foarte cunoscut în special în București pentru tururile ghidate pe care le oferi iubitorilor de artă și cultură, prezentând într-un mod personal și atractiv istoria locurilor încărcate de legendă. Ai și o platformă numită „Călătorii pe șine”, unde pot fi urmărite temele pe care le propui.

Aș dori să discutăm despre cartea publicată de tine acum un an, intitulată sugestiv „Drumuri de fier ale marii Uniri… Instalarea Administrației C.F.R. în Transilvania (1918-1920). Documente inedite”. Ce ți-ai propus să prezinți în acest studiu și care a fost ideea de la care ai pornit în această cercetare?

– Studiul meu, materializat în volumul intitulat „Drumuri de fier ale Marii Uniri…” a reprezentat cea mai potrivită formă de-a pune în valoare o serie de documente inedite pe care le-am descoperit acum mai mult de un deceniu, din pură întâmplare, în anticariatul unul bun amic. Ideea care a stat la baza volumului pe care l-am publicat anul trecut a fost familiarizarea publicului larg cu contextul istoric în care s-a realizat trecerea de la vechea administrație maghiară din Transilvania, la cea românească. De asemenea, prin documentele puțin cunoscute reunite în paginile sale, mi-am propus să ofer cititorilor posibilitatea de a cunoaște cât mai amănunțit complexul proces prin care rețeaua de căi ferate din această provincie s-a contopit cu cea existentă în „Vechiul Regat”.

– Ce dificultăți ai întâmpinat în realizarea cărții și ce semnificație are pentru tine proiectul  „Călător prin Gările de odinioară”?

– Nu pot spune că am întâmpinat foarte mari dificultăți în realizarea cărții… ci din contră, începând din momentul în care am așternut primele rânduri pe hârtie… am avut bucuria de a primi încurajări, de a descoperi noi fonduri documentare pe care nu le mai cercetasem până atunci și de-a fi înconjurat cu o reală căldură sufletească de întreg colectivul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București, în ale cărei săli de lectură mi-am petrecut multe zile, răsfoind filă cu filă vechile numere ale Monitorului Oficial al României.

Proiectul virtual „Călător prin gările de odinioară” l-am considerat mereu ca pe un „copil de suflet” al meu… ce a crescut de-a lungul anilor și care mi-a devenit treptat un adevărat stil de viață. Inițial, acest proiect, pe care l-am demarat acum mai bine de un deceniu, a debutat ca un album virtual în care, periodic, am început să împărtășesc publicului diverse cărți poștale ilustrate și fotografii din colecția personală… însă, treptat, el s-a extins și către alte domenii, dând naștere tururilor ghidate pe care le organizez și pe care le popularizez în mediul virtual prin intermediul platformei pe care am creat-o și am denumit-o simplu… „Călătorii pe șine”.

– Cum a izvorât această pasiune pentru studiul istoriei căilor ferate? A existat vreun mentor care te-a influențat sau a contribuit la realizarea acestui studiu inedit?

– Pasiunea mea pentru fascinantul domeniu al istoriei căilor ferate din România reprezintă subiectul unei lungi și frumoase povești de viață pe care cândva le-o voi dezvălui „cu lux de amănunte” cititorilor și pe care aproape toți cei ce de-a lungul ultimelor două decenii mi-au devenit buni prieteni o cunosc în detaliu. În mod firesc, ea a fost o continuare a mult mai generalului interes pentru orice obiect tehnic – fie că era vorba despre automobile, avioane, mașini și utilaje industriale – pe care, cel puțin așa cum am aflat din poveștile părinților, se pare că l-am avut încă din primii ani ai vieții.

De-a lungul celor peste două decenii de pasiune pentru „lumea drumurilor de fier” am cunoscut numeroase persoane ce mi-au oferit sfaturi deosebit de prețioase și mi-au ghidat pașii prin fascinantul tărâm al istoriei și de la fiecare dintre ei am avut de învățat nenumărate lecții de viață. Poate însă că acela care și-a lăsat cel mai mult amprenta asupra mea și care mi-a urmărit atent toate proiectele, ajutându-mă adesea să le construiesc „cărămidă cu cărămidă” a fost inginerul brașovean Radu Bellu, el însuși o adevărată „legendă vie” a istoriei feroviare din România. Adeseori rememorez cu nostalgie clipele primei noastre întâlniri, felul în care am devenit buni prieteni, căldura cu care m-a poftit în apartamentul său – loc ce mi-a fost multă vreme ca o „a doua locuință”, numeroasele călătorii și momente pe care le-am petrecut împreună și rar pot spune că trece o zi fără a răsfoi măcar una dintre cărțile la crearea cărora am participat și eu mai mult sau mai puțin, fie că a fost vorba despre traducerea în limba engleză a textului lor, despre includerea în paginile respectivei lucrări a vreunei imagini din colecția personală, ori fie doar câte o simplă și nu de puține ori nesfârșită „discuție amicală”, ce aproape de fiecare dată a ajuns să dea naștere altor noi idei și proiecte fascinante…

– Am putut observa la finalul cărții tale o bibliografie din care nu lipsesc studii și articole, periodice, linkuri de internet, precum și un impresionant index toponimic. Cât timp ți-a luat această cercetare și dacă vor mai urma studii pe această temă?

– În mod paradoxal, bibliografia ce se regăsește în paginile de final ale volumului pe care l-am publicat recent menționează doar o infimă parte din lucrările și documentele de arhivă ce mi-au trecut prin mâini de-a lungul vremii și dintre care majoritatea și-au găsit un loc pe rafturile bibliotecii personale. Similar, indexul toponimic al localităților menționate în text reprezintă rodul unei intense cercetări ce a durat aproape la fel de mult ca și scrierea cărții propriu-zise. Însă, fără acest index, cititorului i-ar fi fost aproape imposibilă orientarea în arealul geografic prezentat în paginile lucrării, zonă marcată aproape integral cu vechi toponime în limba maghiară, mult dintre ele modificate radical în anii de după 1918, ori cu denumiri aproape complet uitate astăzi.

Pot spune cu certitudine că acest volum va fi doar începutul unei serii de lucrări ce vor transpune în realitate câteva din numeroasele proiecte pe care le-am conceput de-a lungul ultimelor două decenii și că pe măsură ce respectivele teme vor căpăta substanța și structura necesară pentru a vedea lumina tiparului, cărții a cărei poveste am depănat-o în acest scurt interviu sper să i se adauge și altele, cu teme cel puțin la fel de interesante și inedite pentru iubitorii istoriei.

– De ce crezi că ar fi important ca iubitorii de istorie să aibă în biblioteci această lucrare?

– În finalul acestei scurte consemnări, deși părerea autorului poartă întotdeauna o mai mică sau mai mare notă de subiectivism, consider că bogatul material documentar pe care îl reunește între coperțile sale cartea „Drumuri de fier ale Marii Uniri…” face ca ea să-și merite un loc în mâna oricărui bibliofil dornic să cunoască cât mai în amănunt, să analizeze și, nu în ultimul rând, să aibă șansa de-a înțelege deplin contextul istoric în care a luat naștere „România Mare”.

Speranța  Ștefănescu