Eminescu, în 39 de poezii. Ediție de colecție

În anul când ne pregătim să comemorăm 176 de ani de la nașterea și 135 de ani de la moartea Poetului Național, în avanpremiera Zilei Culturii Naționale s-a deschis, marți 9 ianuarie a.c., la Palatul Parlamentului, în Sala „Constantin Brâncuși”, a 45-a ediție a Salonului Național „Mihai Eminescu”, organizat de Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne „Mihai Eminescu,” din cadrul Societății Numismatice Române. Este, la ora actuală, cea mai longevivă manifestare publică din țară dedicată Poetului Național, meritul principal revenindu-i președintelui Grupării, colecționarul și eminescologul Mihai Costin. Invitați speciali ai acestei ediții aniversare sunt pictorul octogenar Ion Hultoană, elevul Rareș Andrei Prisacariu, laureat al Concursului „Românii au talent”, ediția 2023, eleva Daria Crețu, de la Cernăuți, dar și Formația Celest” (alcătuită din profesorii de muzică Felicia Popescu și Nicu Șandru), alături de actrițele Claudia Motea și Doina Ghițescu, soprana Irinuka Gîju, și mulți alții. Nu mai puțin de 21 de colecționari din București, dar și din Botoșanui, Alexandria, Oravița, Râmnicu Vălcea și Constanța, în frunte cu președintele Grupării colecționarilor, expun selecțiuni din valoroasele lor exponate, cu tematică eminesciană

Cu aceast prilej, așa cum ne-a obișnuit și la manifestările anterioare, a fost editat un volum de lux din creația eminesciană, ediția de colecție a cărții Poezii. 39 de poezii alese din ediția princeps 1883 (Editura Magic Print, Onești, 2023). Volumul reproduce, parțial, prima ediție a cărții de Poesii, apărută în decembrie 1883, la Editura Fraților Șaraga, din București (pe copertă apare anul 1884), îngrijită de Titu Maiorescu. Noua lucrare, ce poartă, ca de obicei, marca Mihai Costin beneficiază de o Prefață-Rugăciune către Sfântul Mihai Eminescu, semnată de gazetarul și eminescologul Dan Toma Dulciu, iar ilustrațiile și concepția tipografică aparțin graficianului Mihai Cătrună, la ora actuală, poate, cel mai inspirat artist plastic, specializat în imagologia eminesciană. Coperta exterioară a cărții reproduce, în relief, efigia statuii Eminescu-Arbore, creație simbol a orșului Onești, realizată de artistul plastic local Costel Eremia Grigorescu (1931-2001), sculptură aleasă în Top-ul 10 al celor mai frumoase lucrări de for public din lume.  În context, mai semnalăm că statuia de la Onești prezintă și unele asemănări cu tabloul pictorului basarabean Aurel David (1935-1984), ce împodobește Sala de conferințe a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, din capitala R.Moldova. În mod fericit, apropierea, chiar și simbolică dintre cei doi artiști inspirați de fiorul literar eminescian, respectiv Mihai Cătrună, și, peste timp, Costel Eremia Grigorescu, este accentuată și de faptul că ambii, deși autodidacți în artă, dar practicând aceeași profesie – designul publicitar – au ajuns la rezultate remarcabile, motiv pentru care au fost aleși să reprezinte plastic, la nivel național, opera eminesciană. În acest fel, chipul de pe copertă rezonează cu imaginile din interiorul cărții, ilustrând parcă versul eminescian din Rugăciunea unui dac:

Gonit de toată lumea, prin anii mei să trec/ Pân ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec.

Revenind la antologia lui Mihai Costin, mai semnalăm că poeziile (39 din 63, câte figurau în ediția princeps), sunt transliterate într-o manieră modernă, accesibilă cititorilor actuali, editorii (merită remarcat și aici rolul de sfătuitor și prieten al lui Dan Toma Dulciu) evitând astfel capcanele și controversele unei ediții strict filologice, desigur nepotrivită în aceste circumstanțe ocazionale. Practic, lucrarea este un inspirat Album ilustrat, cele 39 de desene, plus efigia poetului, de la Prefață, reprezentând tot atâtea replici plastice ale lui Mihai Cătrună, la universul eminescian, cu care aproape că s-a confundat în ultimii ani.

Câteva aspect de fond trebuie remarcate cu acest prilej: editarea operei eminesciene, respectiv valorificarea publică a acestui patrimoniu literar imens, rămas de la Mihai Eminescu, este o obligație repetată pentru fiecare generație nouă de eminescologi și eminescofili. Publicul trebuie să cunoască și să redescopere de fiecare dată capodoperele clasice ale literaturii noastre, dacă se poate într-o haină grafică și publicistică nouă și cât mai adecvată. La fel, interpretarea plastică (prin lucrări de pictură, grafică, medalistică, monumente de for public etc.) a efigiilor eminesciene devine nu doar obligatorie, dar și o adevărată secțiune distinctă a patrimoniului eminescian. În acest sens, creația, în ansamblu, a lui Mihai Cătrună, a celorlalți artiști care au expus la Salonul de la Palatul Parlamentului, cu maestrul Ion Hultoană în frunte, constituie cel mai potrivit mod de omagiere a operei eminesciene, a Zilei Culturii Române, în ansamblu.

Omagiindu-l azi pe Eminescu artistul, e normal să ne gândim și la Eminescu, omul. Întrebat, într-o împrejurare anume, dacă Eminescu a fost fericit, se spune că marele critic Titu Maiorescu, ar fi răspuns cu o întorsătură de frază: „Dar cine poate spune că e fericit?” Întrebat dacă Eminescu a fost nefericit, Maiorescu ar fi răspuns răspicat: „Nu!”. Apoi a explicat și de ce: „Cu siguranță, ca adept al lui Shopenhauer, Eminescu a fost pesimist. Dar ca poet și ca artist era de o seninătate abstractă”. Ei bine, tocmai această seninătate abstractă am regăsit-o în interpretarea plastică a lui Mihai Cătrună, cu ocazia ilustrării poemului Rugăciunea unui dac, poate cea mai abstractă expresie eminesciană a dorinței de trecere în absolut. Se știe, această poezie, despre care, în particular, chiar marele filosof și moralist Emil Cioran, spunea că l-ar face și pe Buda să fie invidios, cuprinde un monolog al unui credincios (în cazul de față, un dac, desi localizarea lui Eminescu este cu totul abstractă, iar, literar, nu există argumente că aceasta era cu adevărat credința dacilor) se adresaeză Zeului, cerându-I, nici mai mult nici mai puțin decât nemurirea, trecerea în absolut:

Și tot pe lângă-acestea, cerșesc încă-un adaos/Să-ngăduie intrarea-mi în veșnicul repaos!

Cum Zeul nu îngăduie acest dar divin, credinciosul se tânguie și se autopedepsește. În mod fericit, deși poemul eminescian cuprinde două personaje, Dacul și Zeul nemuritor, Mihai Cătrună adaugă, în creația sa grafică, de la sine, un al treilea personaj, de asemenea abstract și imaginar, Poetul. În mod fericit, cele trei chipuri pătrează trăsăturile „omului” Eminescu, cuprinse de acea seninătate abstractă, de care vorbea și Titu Maiorescu. Este poate cea mai autentică dovadă că pentru noi, pentru artiștii care au colaborat la această frumoasă manifestare, Eminescu nu e o prezență abstractă, un mit sau o statuie, ci este omul viu, frământat de patimi, dar senin în gândire și creație.

                         Marian Nencescu