A-ți asuma singurătatea nu este un act de curaj, dovedește cunoșterea de sine, încrederea în tine, bogăția interioară. Nu ești singur, ești cu tine și desigur cu Dumnezeu (pentru cine crede în divinitate). Tema singurătății a fost abordată deseori, din toate punctele de vedere, mai ales al celui psihologic. Singurătatea poate să-i sperie pe unii, îi conduce la depresie pe alții, dar altora le oferă independența, exact de ce au nevoie pentru a se regăsi pe sine, a se înțelege și aprecia, a fi vertical și senin, capabil de a oferi cu bucurie și altora din preaplinul lor sufletesc, deoarece a fi singur nu înseamnă a fi pustnic, poate alege oameni cu care dorește să intre în contact, sau aceștia „se aleg” ei înșiși.
Toate aceste gânduri mi-au ocupat mintea, după ce actorul George Custură m-a invitat la spectacolul „Singurătatea omului singur”, care a avut loc la Teatrul Dramaturgilor Români, în data de 30 aprilie 2023. Ideea acestui solilocviu dramatic, scenariul, regia și interpretarea îi aparțin lui George Custură.
Originar din Brăila, actorul George Custură a absolvit Institutul de Teatru din Târgu-Mureş, clasa profesorului Constantin Codrescu. Încă din perioada studenției a jucat pe scena Teatrului Național din Tg. Mureș. Repartizat la Teatrul de Stat din Reşita, a debutat ca actor profesionist în anul 1980. Din 1983 până în 1991, a fost actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Din anul 1991, este actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. A jucat în numeroase piese de teatru, având peste patruzeci de roluri principale, dar și în filme, a participat la turnee europene şi americane, a realizat producții independente, scenarii de teatru, s-a implicat în proiecte culturale. Dintre producțiile independente, în afară de cel la care am participat în data de 30 aprilie, am mai vizionat spectacolul „Scrisori Eminesciene”, când a fost jucat pe scena Teatrului Nottara. Am fost foarte impresionată. Nu numai că am scris un articol la vremea respectiveă, dar mi-am dorit să pot fi prezentă și la alt spectacol creat de actorul născut în același oraș cu dramaturgul și prozatorul Mihail Sebastian.
Și iată că a venit momentul! Solilocviul „Singurătatea omului singur” a fost realizat cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea lui Mihail Sebastian și jucat la Festivalul Internațional „Mihail Sebastian” din Brăila în anul 2017, apoi la Sinagoga Beit din Brașov, Teatrul Dramaturgilor Români, din București, Muzeul Național al Literaturii Române ș.a.
Textele scenariului reprezintă fragmente din volumele „De două mii de ani”, „Jurnal 1935-1944”, „Memorii Leny Caler” și piesa „Jocul de-a vacanța”. Cu siguranță, lui George Custură nu i-a fost ușor să aleagă aceste texte, dar alegerea, foarte potrivită, a condus la realizarea unui spectacol de excepție, cu o durată de doar o oră.
Într-un decor minimalist (un fotoliu, un lampadar, o măsuţă cu un aparat de radio, telefon, fotografii în ramă, ceşti de ceai, cutii, pe jos , sticle de băuturi, cărţi), care permite ca spectacolul să fie jucat și în spații neconvenționale, actorul aflat în rolul lui Mihail Sebastian aprinde lampadarul, caută un post de radio cu muzică și începe:
Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri.
Apoi, derulează câteva amintiri de pe parcursul scurtei vieți a scriitorului, trăită într-o perioadă atât de dramatică (1907-1945), replicile având înțelesuri profunde, care pot pune pe gânduri pe oricine, în orice epocă. Iată câteva:
– despre perioada copilăriei: Copilăria mea a fost otrăvită de al treilea plop din curtea bisericii Sfântul Petru, misterios, înalt, negru, cu umbra căzând în nopţile de vară prin fereastră, până deasupra patului meu – panglică neagră tăindu-mi în dungă cuvertura – ,prezenţă care mă înfiora.
– intervenții telefonice ale mamei sale (voce Anca Sigmirean) din perioada studenției.
Şi,mai ales, nu te duce la facultate. Am citit în jurnal că iar au început bătăile mari, şi băiatul şepcarului, care a venit acasă, mi-a spus că la voi e mai greu decât oriunde. Lasă pe alţii să facă pe grozavii. Tu ascultă pe mama ta, şi stai acasă.
M:S: ,,Lasă pe alţii să facă pe grozavii”. Dacă ar şti mama cum sună vorba asta…
– despre bunici
Bunicul din partea mamei „Părea adâncit în construcţia altor mici mecanisme şi literele din carte – sălbatic de mici –păreau să fie alte piese minuscule. Acasă erau ceasornice, aici erau idei – şi unele, şi altele abstracte, reci, exacte, sub controlul lui de om, care încerca să uite de sine însuşi. Izbutea? Nu ştiu. El trăia în evul mediu,eu trăiesc azi: câteva secole ne despart.
– o întâlnire cu un bătrân într-un tren.
„Nu trebuie să te superi, tinere. Ovreiul e un om cu pachete. Câte necazuri, atâtea pachete.”.
L-am iubit dintr-odată pentru cuvintele acestea şi m-a cuprins un val de ruşine.
– străbunicul la aproape 100 de ani s-a trezit într-o dimineață și a decis să plece singur în Israel. Într-o bună zi – trecuse cu mult de 90 de ani – şi-a strâns lucrurile, şi-a chemat copiii, le-a împărţit ce avea de împărţit, şi-a oprit câţiva galbeni, câteva cărţi şi câteva hârtii, le-a pus pe toate într-o traistă şi a spus că pleacă. Unde? În Erez Israel !Acasă. Cu cine ? Singur.
Desigur că ajunge la episodul „Leni Caler”, acea actriță, foarte bine cunoscută în lumea mondenă a Bucureștiului acelor timpuri. Iubirea față de aceasta, pentru care scrie piesa „Jocul de-a vacanța”, îl macină, îl dezamăgește, ceea ce reiese foarte bine din replicile și jocul actorului. Mijloacele moderne multimedia ajută foarte mult la ilustrarea unor momente din viața lui Mihail Sebatian, dialogul video cu Leni Caler (Claudia Motea) sporește atractivitatea, secvența în care actrița interpretează un fragment din „Jocul de-a vacanța” accentueză dramatismul spectacolului, imaginile din Bucureștiul de altădată proiectate pe un mare ecran se derulează prin fața spectatorilor, conectându-i cu acea perioadă. Piesa – prima reprezentație având loc în septembrie 1938, la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Sică Alexandrescu, se bucură de un mare succes. Creatorul ei – Mihail Sebastian se simte obosit. Sunt desigur mulţumit, dar nu cred că mi-am pierdut capul. Sunt încă destul de sceptic şi mai ales sunt foarte obosit.
Eșuând în iubire, Mihail Sebastian alege să fie singur, să creeze, iar succesul nu-l ocolește.
În opinia mea, George Custură a prins esența sufletului unui om singur, care înconjurat de oameni, bucurându-se de succes, poartă în sine nevoia de afecțiune, pe care o proiectează în Leni. Această nevoie imensă de iubire devine asemenea unei obsesii, pentru că de fapt sufletul său rămâne singur. Când își dă seama, înțelege cât de singur este un om singur.
Finalul. Imagini pe ecranul din fundalul scenei. Zgomotele străzii. Vânzători de ziare care anunță unde se joacă piesele lui Sebastian. O mașină care nu oprește, un claxon puternic, o frână de automobil… un ţipăt… linişte… un telefon care sună și nu răspunde nimeni… o pălărie aruncată pe podea… muzică splendidă – The Second Waltz de Shostakovich… și… aplauze… aplauze…
Jocul unui actor, singur, interpretarea excepțională, impactul emoțional puternic asupra spectatorilor demonstrează adevărata sa valoare, talentul desăvârșit.
De ce seara, când îmi pun capul pe pernă, ca pe o piatră de drum până la care am fost fugărit, mă copleșește singurătatea? Imbecil, de trei ori imbecil. Ceea ce mă dezolează mai ales este senzaţia de a pierde pe fiecare zi siguranţa singurătăţii mele. (Mihail Sebastian)
Camelia Pantazi Tudor
membru al UZPR, Filiala Presă Culturală