◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.02.2024

Tricolorul de la Mădăras (1918), reconstituit. Cum a arătat şi în ce loc a fost arborat?

În preajma şi în timpul Marii Uniri din 1918, steagul tricolor a reprezentat şi pentru românii din Bihor simbolul şi dovada dorinţei de unire a acestei zone cu România [1]. Ei au arborat  steagul tricolor la manifestările organizate pentru alegerea de delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în timpul Marii Uniri, dar şi după marele eveniment [2]. Steagul românesc, ca simbol al suveranităţii naţionale, a devenit – în lunile de după Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ca efect al acesteia – unul din elementele cele mai semnificative ale vieţii publice a românilor din părţile Bihorului, care şi-au afirmat, prin intermediul lui, spiritul de independenţă şi unitate naţională [3]. Steagurile tricolore  care au fluturat pentru întâia oară pe edificii în care funcţionau consiliile şi gărzile naţionale române, pe biserici şi şcoli, pe primării şi sedii ale asociaţiilor culturale româneşti – au contribuit la amplificarea propagandei pentru aplicarea şi în  Bihor a hotărârilor istorice de la Alba Iulia [4]. Despre utilizarea lor avem informaţii din surse diverse. Astfel, numeroase ştiri despre steaguri de acest fel au apărut şi în presa vremii. Între aceste steaguri menţionate se află şi tricolorul de la Mădăras, judeţul Bihor, steag sfinţit şi apoi arborat pe turnul bisericii din localitate.

Sfinţirea steagului în biserică

Despre sfinţirea steagului tricolor românesc în comuna Mădăras, ziarul ,,Românul” din Arad [5], în numărul din 4/17 decembrie 1918, la rubrica Sfinţiri de steag, relata: ,,În 8 Decembrie 1918 a fost zi de mare sărbătoare în comuna Mădăraş. Comuna întreagă cu mic cu mare s-a adunat în sfânta biserică unde s-a făcut sfinţirea steagului nostru tricolor cumpărat printr-o colectă deschisă între săteni. Sfinţirea s-a făcut de către preotul Traian Popoviciu, care a ţinut vorbire înflăcărată. La sfârşitul sfintei liturghii s-a cântat ,,Deşteaptă-te Române”. Însufleţirea  sătenilor a fost de nedescris”[6].

Tricolorul românesc arborat pe turnul bisericii

În continuare, referindu-se la arborarea steagului tricolor românesc pe turla bisericii, corespondentul aceluiaşi ziar, arăta că la Mădăraş, după ce s-a sfinţit în biserică: ,,Mândrul tricolor fâlfâie de-aci înainte pe turnul bisericei spre desfătarea sufletească a tuturor Românilor din sat. A fost o zi neuitată pentru satul Mădăraş, izolat aici la marginea românismului”[7]. Astfel, şi în această localitate bihoreană a fost o zi de mare sărbătoare, cu participarea locuitorilor ,,cu mic cu mare” sub faldurile steagului cu culorile româneşti.

Reconstituirea steagului

Pentru a reda cât mai fidel aspectul acestuia, l-am reconstituit [8] folosind o serie de mărturii vexilologice păstrate din acea vreme şi izvoare documentare contemporane. În legătură cu forma, dimensiunile şi materialul din care a fost confecţionat  steagul, ziarul arădean nu ne dă nici un indiciu, care ar facilita reconstituirea lui. După opinia noastră el avea pânza confecţionată din bumbac, in sau mătase, alcătuită din trei fâşii, cusute între ele şi format dreptunghiular. În ceea ce priveşte înfăţişarea ei, deşi dispunerea culorilor nu ne este menţionată în ziar, ştim sigur că fondul cromatic era tricolor, ceea ce corespunde tradiţiei. Culorile flamurii erau aşezate perpendicular pe hampă, adică, orizontal, cu albastru în partea superioară, galben la mijloc şi roşu în partea inferioară, cum erau dispuse şi pe alte steaguri tricolore din acea vreme [9]. Hampa, confecţionată din lemn, era vopsită în culoare maro. Steagul a fost confecţionat probabil la Librăria Diecezană din Arad [10]. Despre ceremonia de sfinţire a acestui steag, Nicolae Rocsin (protopop al Tincăi n. n.), informa, la 29 decembrie 1918, Consistoriul Ortodox din Oradea despre faptul că ,,a succes până acum în Mădăras şi Gurbediu de a sfinţi steagul naţional, iar duminică se va sfinţi la Tinca” [11]. Astfel de manifestări publice de sfinţire şi de arborare a steagului tricolor ,,au înregistrat pe deplin fenomenul transferului de sacralitate din universul religios tradiţional în sfera politică naţională. Sacralizarea conceptelor, jurământul de credinţă faţă de naţiunea română şi organele sale reprezentative, arborarea steagurilor româneşti în loc public sau afişarea culorilor naţionale româneşti sub orice altă formă (…), slujbele religioase pentru sfinţirea  steagului naţional au fost elemente şi momente naţionale” [12]. Iată, deci, că steagul tricolor românesc, sfinţit cu mare solemnitate şi arborat pe turnul bisericii din Mădăras, prin simbolistica lui a avut un puternic ecou în conştiinţa celor care au participat la marea sărbătoare din comună. Drapelul tricolor a simbolizat întotdeauna idealul de unitate naţională [13]. Ţinând cont de înfăţişarea steagurilor tricolore utilizate în timpul Marii Uniri având culorile aşezate orizontal, am încercat să realizăm o reconstituire cât mai veridică a steagului românesc de la Mădăras. Aşa trebuie să fi arătat el, în biserică la actul sfinţirii şi arborat pe turnul bisericii din localitate.

 

Note bibliografice:

[1] În acest sens, vezi: Roman Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, Tipografia Diecezană, 1926, p. 164, pp. 171-173; Aurelia Bunea, ,,Le drapeau de la Roumanie – symbole de l’ aspiration à l`union de la Transylvanie avec la Roumanie (1850-1918)”, în Revue Roumaine d`Histoire, tom. X, 4, 1971, pp. 742-743; Viorel Faur, ,,Unirea, marele vis al neamului. Tricolorul, simbolul mândru al suveranităţii naţionale”, în Familia, Oradea, 24, nr. 1. 1988, p. 6.

[2] Vezi: Viorel Faur, ,,Istoria steagului naţional al românilor din Oşorhei”, în Cele trei Crişuri, Oradea, Serie nouă, anul I, nr. 3, 1990, p. 9; Constantin Moşincat, Drapelul de luptă simbol al onoarei şi patriei, Oradea, 24 ianuarie 1995; Viorel Faur, Momente ale luptei românilor din Bihor pentru drepturi şi unitate naţională (1849-1919), Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2018, pp. 185-199.

[3] Viorel Faur, Momente ale luptei românilor…, p. 192.

[4] Ibidem.

[5] În ziarul ,,Românul” din Arad, numele localităţii apare scris în varianta Mădăraş, folosită la 1918 (azi Mădăras), vezi Coriolan Suciu, Dicţionar al localităţilor din Transilvania, vol. I, A-N, Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1967, p. 372 şi p. 382.

[6]  Românul, Arad, anul VII, nr. 31 din 4/17 decembrie 1918, p. 3.

[7] Idem.

[8] Reconstituirea steagului a fost făcută fără pretenţia de a fi epuizat în totalitate subiectul, aşteptând opiniile celor interesaţi, iar asupra reconstituirii prezentate ne rezervăm pentru noi şi a altora dreptul de a relua subiectul. Astfel, unora dintre steagurile tricolore folosite de românii transilvăneni la 1918, le-a venit timpul să fie scoase din uitare, prin reconstituire. Dacă aceste steaguri nu le reconstituim, cu timpul contemporanii noştri şi urmaşii nu vor şti cum au arătat !

[9] În lipsa unor reglementări adecvate privind modul de înfăţişare a steagurilor naţionale româneşti, acestea au fost confecţionate conform tradiţiei, având culorile aşezate orizontal la hampă.

[10] În legătură cu confecţionarea de stindarde naționale în Arad, în perioada pregătirii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi în zilele următoare, ziarul „Românul” şi revista „Biserica şi Şcoala” din Arad anunţau în unele din numerele lor că Librăria Diecezană din Arad confecţionează stindarde naţionale, în mărime de 150, 200, 250, 300 cm, la preţul de 140, 260, 320, 380 coroane; vezi Românul , Arad, anul VII, nr. 7, 8, 13, 19, 30, 35 din 3/16, 4/17, 11/24 (noiembrie) şi nr. 18 noiembrie/1, 2/15, 9/22 (decembrie) 1918 şi „Biserica şi Şcoala” (Arad), XLII, nr. 45 din 4/17 noiembrie 1918, p. 3.

[11]  Serviciul Judeţean Bihor al Arhivelor Naţionale, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dos. 407, f. 408, apud Viorel Faur, Momente ale luptei românilor…, p. 188; vezi şi Teodor Neş, A doua carte despre oameni din Bihor, Oradea, 1979, p. 127.

[12] Ioan Cârja, ,,Of symbolism of national identity. The flags of Cluj at the end of World War (1918)”, în Acta Musei Napocensis, Seria Historica, 49, 2012, pp. 297-306.

[13] În acest sens, vezi: Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, Tricolorul României, Bucureşti, Ed. Sigma, 1995, p. 99. Dumitru Almaş, Tricolorul-simbol al libertăţii şi unităţii poporului român, Bucureşti, Ed. Ion Creangă, 1984, p. 14; Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminiţa Iordache, Tricolorul în istoria românilor, (Cuvânt înainte: Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române), Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2020, pp. 329-344.

 

 

                                                                                                       Augustin MUREŞAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *