◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.05.2024

Teatrul ieșean Luceafărul, cu două spectacole la Festivalul Stradal WonderPuck

Artiştii de la Teatrul Luceafărul, din Iași, se vor afla, în perioada 8-10 septembrie, la Cluj Napoca, unde se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Stradal WonderPuck, eveniment la care participă artişti din România şi şapte alte ţări.

Directorul artistic al Teatrului Luceafărul din Iaşi, Oltiţa Cîntec, a declarat că actorii instituţiei participă la Festivalului Stradal WonderPuck cu două dintre creaţiile sale care atestă direcţiile estetice ale instituţiei: „Frumoasa şi Bestia” şi „Degeţica”.

Potrivit AGERPRES, vineri seara, artiştii Teatrului Luceafărul vor juca în Piaţa Unirii piesa „Frumoasa şi Bestia”. „Desigur, în prim-plan rămâne povestea Fraţilor Grimm, dar pe fundal, dorim ca tema de meditaţie pentru publicul de toate vârstele să fie acest echilibru atât de important în lume, între frumuseţea fizică, cea decorativă, dar trecătoare, şi frumuseţea ideilor, a atitudinilor, a felului în care ne purtăm cu ceilalţi. Sunt subiecte eterne, valabile în zilele noastre când adesea aspectul exterior devine, pentru mulţi, mai important decât alte calităţi omeneşti, ca blândeţea, generozitatea, empatia, care rezistă în timp”, precizează regizorul Ion Ciubotaru.

În rolurile titulare apar Ioana Iordache (Frumoasa) şi Dragoş Maftei (Bestia) pentru care a fost o adevărată provocare profesională să imagineze două personaje originale, fără să le plaseze în siajul imaginii impuse global de filmele animate sau de lung metraj care au făcut ocolul planetei. Propunerea lor este, în spiritul viziunii regizorale, plină de sensibilitate, mesajul transmis sintetizând linia pe care este construit spectacolul, pe filiaţia Fraţilor Grimm.

În distribuţie figurează şi Raluca Pintilie, Viorel Vârlan, Aurelian Diaconu, Elena Zmuncilă, Gabriela Andrei, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Claudiu Gălăţeanu. Artiştii vor evolua în scenografia imaginată de Viorica Perju.

Sâmbătă, de la ora 11,00, la Muzeul de Artă publicul este aşteptat să urmărească piesa „Degeţica”. Adaptarea pentru scenă a foarte cunoscutei scrieri a lui H. Cr. Andersen este o versiune imaginată tot de regizorul Ion Ciubotaru. „Am gândit un spectacol foarte fidel poveştii pe care o ştie toată lumea, respectând în dramatizare întreaga naraţiune. Lucrarea literară e atât de frumoasă încât nu era nevoie de adăugiri ori de actualizări. Fireşte, spectacolul nu este o ilustrare, este o creaţie teatrală în care fiecare personaj are caracteristici individualizatoare, vin din felul în care este închipuit de actori”, spune regizorul.

Din distribuţie fac parte Dragoş Maftei (Rândunelul); Iulia Deloiu Trif (Mama); Ioana Iordache (Zâna); Liliana Mavriş Vârlan (Degeţica); Raluca Pintilie (Broasca cea Urâtă); Claudiu Gălăţeanu (Fiul broaştei, Oac cel Frumos); Ioana Iordache, Iulia Deloiu Trif, Alexia Botezatu (Doi peştişori şi un rac); Ioana Iordache (Fluturaşul); Cosmin Rotariu (Cărăbuşul); Raluca Pintilie, Ioana Iordache, Alexia Botezatu (Trei cărăbuşe); Iulia Deloiu Trif (Cenuşica Şoarecele de câmp); Claudiu Gălăţeanu (Cârtiţoiul); Cosmin Rotariu (Prinţul florilor). Scenografia: Constantin Butoi.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *