„Hora care ne unește” este genericul sub care va avea loc, în Argeș, Festivalului Portului, Dansului şi Cântecului Popular.
Manifestarea are loc la Rucăr, duminică, 10 septembrie, și la ea participă formații și interpreți de folclor din România și Republica Moldova.
Amintim că, la acest sfârșit de săptămână, pe 9 și 10 septembrie, la Dragoslavele și Rucăr, are loc, în premieră, Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 Redivivus: științe exacte și mai puțin exacte”, ajuns la a XVIII-a ediție.
Găzduind acest festival precum și Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 Redivivus: științe exacte și mai puțin exacte”, cele doua localități, cu un mare potențial turistic, se vor transforma într-un centru al culturii şi ştiinţei, a precizat dna Simina Chiperi de la Asociația Regalia, organizatorul principal.
Alături de cele două primării, școli și instituțiile de cultură, printre organizatori, se numără și profesorii Ana Vorovenci și Tudor Vlad din Rucăr precum și Ana-Maria Cîrstina, de la Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești.
Pe scena special amenajată pe stadionul din localitate, comunitatea rucăreană prezintă și un tradițional momentul artistic denumit „Marea șezătoare”.
În cadrul programului artistic vor mai evolua Ansamblul „Nunta Sovejană”, Ansamblul „Dragoslavele”, Grupul Folcloric „Haiducii” şi interpretul Marcel Zgherea.
Primele patru ediţii ale acestui eveniment internaţional au avut loc la:
* Colibaşi, Raionul Cahul, Republica Moldova;
* Costeşti, Raionul Ialoveni, Republica Moldova;
* Caşin, Jud. Bacău, România
* Chişinău, Republica Moldova
Amintim că în paralel, la Rucăr, are loc manifestarea Expopastoralis, prilejuită de coborâtul oilor de a munte și ziua localității.
Aici au loc expoziții de animale ale crescătorilor din zonă, concursuri de câini ciobănești precum și un spectacol muzical.
Constantin PAŞOL/UZPR
Foto: Constantin Pașol, Facebook