Insecuritatea alimentară și malnutriția au crescut constant din 2015, potrivit unui nou raport al ONU, care prezintă o imagine sumbră a impactului viitor al pandemiilor de COVID-19 și al războiului din Ucraina.
Până la 828 de milioane de oameni, sau aproape 10% din populația lumii, au fost afectați de foamete anul trecut, cu 46 de milioane mai mult decât în 2020 și cu 150 de milioane mai mult decât înainte de pandemia de COVID-19 în 2019, arată agenții ca Organizația pentru Alimentație și Agricultură ( FAO), Programul Alimentar Mondial (PAM) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în ediția din 2022 a raportului ONU privind securitatea alimentară și nutriția.
ONU numește cei trei factori principali ai creșterii insecurității alimentare și a malnutriției: conflicte, extreme climatice și șocuri economice, combinate cu inegalitățile tot mai mari. Iar acești factori „cresc în intensitate și frecvență, adesea în combinație”, potrivit Aminei Mohammed, secretarul general adjunct al Națiunilor Unite.
Între timp, pe măsură ce prețurile alimentelor cresc vertiginos din cauza războiului din Ucraina, dietele sănătoase devin, de asemenea, din ce în ce mai inaccesibile, numărul de oameni la nivel global care nu își pot permite o dietă sănătoasă crescând de la 112 milioane la aproape 3,1 miliarde, potrivit EURACTIV.
Este posibil ca aceste cifre să se înrăutățească odată ce datele din 2022 devin disponibile, din cauza consecințelor războiului din Ucraina. „Dacă nimic nu se întâmplă în mod fundamental, 2023 va părea și mai sumbru”, atrage atenția reprezentantul Comisiei UE, Leonard Mizzi. (redacția UZPR)
Foto: Wikipedia
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro11.12.2023Articole recente
- Europa reglementează inteligența artificială.
Acord „istoric”, după 37 de ore de negocieri - Brazilia. Noi repere
- Gala „Green Woman” 2023
- Omul amestec al vremurilor și lipsurile sale la inventarul contemporan
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Să depolitizăm ideea unirii!
- Jurnalism cu… drone. Acces și flexibilitate fără precedent în acoperirea știrilor
- Câteva motive de optimism în combaterea schimbărilor climei…
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro