◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024

Ana-Maria Păunescu și-a lansat,
la Târgu Jiu, noul său volum de poezie

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu a găzduit miercuri, 6 septembrie 2023, începând cu ora 13:30, lansarea celui de-al doilea volum de poezie „Ai vreme să vorbim?”, purtând semnătura Ana-Maria Păunescu. Evenimentul a fost moderat de Vasile Vasiescu, scriitor, editor, critic de artă plastică și important ziarist, și dezbătut de renumitul poet gorjean Nicolae Dragoș, iar audiența a fost una selectă și numeroasă.  

Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, și este fiica cea mică a renumitului poet Adrian Păunescu, dintre cei patru copii pe care i-a avut marele poet din cele două mariaje. După ce a terminat Liceul „Cervantes” din capitală a continuat să studieze limba spaniolă la Universitatea din București – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția spaniolă-portugheză), pe care a absolvit-o în anul 2012, anul 2014 aducându-i bucuria de a absolvi cu brio masteratul în aceeași instituție. Din anul 2010 conduce publicația Flacăra lui Adrian Păunescu.

Evenimentul de azi face parte din proiectul cultural al scriitorului Vasile Vasiescu (medi@rt.vasiescu). – Întâlnirile ,,Lumii gorjenești” și a reușit să adune laolaltă, în sala de conferințe a Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, un public ales și mare iubitor de cultură. Un bun prilej al acestei întâlniri a fost și prezența poetei Ana-Maria Păunescu aflată într-un turneu prin țară pentru „a-și face cunoscută și poezia sa”.

Poetul gorjean Nicolae Dragoș (pseudonimul literar al lui Nicolae Răcănel), care în curând împlinește 85 de ani (născut la 3 noiembrie 1938, în Cleșnești, comuna Glogova, județul Gorj), retras în satul natal, a vorbit cu admirație și prețuire despre noul volum de versuri al poetei Ana-Maria Păunescu încât și ea și fata ei au rămas surprinse. Ce să mai spunem despre auditoriul din sală care acum aflau și de acest volum. „Am citit cu o participare afectivă puternică datorată mai multor factori obiectivi privind valoarea și frumusețea estetică sprijinite pe o inteligentă exprimare prin metafore inspirate, și subiectivă, datorate apropierii sufletești de cel care i-a dat viață Anei-Maria și lui Andrei Păunescu, urmași care îl onorează pe celebrul lor părinte prin conduita publică exemplară și prin talentul lor pus în slujba nobleței cuvintelor”, a fost partea de început a mesajului laudativ al bătrânului și înțeleptului prieten al Familiei Păunescu. Cartea este o confesiune lirică fățișă. Cheile prin care se deschid drumurile spre inima acestei cărți care poate deveni o sinteză a unui viitor roman se găsesc în poezia „Chestionar”, un compendiu dramatic al întrebărilor pe care autoarea și le pune sieși, dar și tatălui său, plecat de timpuriu din această lume, care se încheie cu versurile: „Și tu?/ Tu ce mai faci?/ Ai vreme să vorbim?”

A urmat un recitat folk susținut de tânăra Bianca HODOREAN și chitara sa care a interpretat melodia „Și totuși iubirea” compusă de Tatiana Stepa pe versurile lui Adrian Păunescu, după care actorul Marian NEGRESCU, fost director al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a citit cu talent și mult patos actoricesc poezia „Trăncănim”. Și a „trăncănit” și el și a făcut-o foarte bine. Amândoi au fost răsplătiți cu aplauze furtunoase.

La rândul său, Ana-Maria Păunescu, la numai 22 de ani ai săi, sensibil emoționată și îmbujorată de prezentările antevorbitorilor săi, a spus: „Am pornit într-un turneu prin țară pentru a-mi face cunoscută poezia mea printre oameni și pentru oameni. Miercuri, 30 august am fost la București, azi sunt la Târgu Jiu, urmează Ploiești, Bacău etc. Poezia mea a devenit un pretext de întâlnire și cunoaștere, să ne dăm seama, nu știu de ce, că așa trebuia să fie!”, a spus Ana-Maria Păunescu în mesajul său către publicul gorjean prezent în sală. Și tatălui său îi plăceau astfel de turnee și întâlniri. A mulțumit apoi celor care „au vorbit atât de frumos despre mine” și în mod special poetului Nicolae Dragoș, prietenul tatălui său dar și al familiei sale, colaborator al revistei Flacăra pe care o conduce Ana-Maria. „Mulțumesc domnului Nicolae Dragoș care mi-a prezentat cartea cum eu nu aș fi citit-o niciodată. M-am simțit ca la orele de limba română, cu ce-a vrut să spună poetul și multitudinea de variante a înțelesului poeziilor sale”. A invitat apoi pe tânăra elevă Bianca Hodorean să participe la anul, în luna iunie, la Festivalul de muzică folk de la Craiova, iar actorului Marian Negrescu, i-a mulțumit pentru felul în care i-a citit poezia. „Mi-ați citit poezia într-u fel atât de altfel încât fetița mea, care are 7 ani, mă întreba dacă eu am scris-o, dacă este a mea. Și i-am răspuns că da, eu am scris-o. Și s-a bucurat foarte mult. La fel și eu”. În continuare, ne-a informat că a adus la Târgu Jiu al doilea său volum de poezie „ai vreme să vorbim?” publicat anul acesta, 2023, sub egida Asociației Culturale Adrian Păunescu din București, dar și primul, „toate poeziile pe care nu ți le-am scris”, publicat anul trecut, dar și antologia cu cele mai frumoase poezii de dragoste ale tatălui său. Ne-a delectat cu două poezii „Rol” și „Geamul” din primul volum al său. Finalul primei poezii este esența care dă titlul poemului „Să vă veghez și drept urmare/ atât mai pot să fac, o picurați/ de-aici din noaptea nopții și mai mare/ când vi se face frică, ascultați/ ce vă șoptește trist din altă lume/ tăticul vostru încă neînvins/ să nu mai dedicați, fie postume/ vă rog să nu vă temeți, încă nu m-am stins/ doar am plecat puțin să-mi văd de moarte/ și să vă apăr de decontul greu/ eu știu că scrisul vostru o să poarte/ acum și-n veci din scrisul meu”. „Am dat tiparului această a doua carte de dor de cei care m-au primit anul trecut, cu «toate poeziile pe care nu ți le-am scris», în bibliotecile și în viețile lor. O rugăciune pentru cuvinte, pentru timp, pentru dragoste”, a spus, în încheiere, Ana-Maria Păunescu. Apoi a urmat sesiunea de autografe, unde s-a stat cam mult la rând. Ultimul am fost eu, din politețe și prilej de a schimba câteva cuvinte cu Ana-Maria și a face o fotografie împreună cu fiica ei și Bianca Hodorean. „După sesiunea de autografe, am fost invitați să luăm un pahar de vin de… Bălănești „la purtător” și să ne „primblăm” prin sălile Muzeului pentru a  admira vernisajul expoziției „Esențe inventariate”, în cadrul căreia au fost expuse, pentru prima dată, lucrări de pictură, sculptură și grafică din Colecția FilipAtrGallery. Cei inspirați de frumusețea evenimentului au mai zăbovit un pic, la un pahar de „vorbă” inspirat de vinul domnului Vasiescu pentru a depăna impresiile lăsate de poeziile Anei-Maria Păunescu și „Esențele inventariate” ale expoziției.

 

Gigi Bușe /UZPR Gorj-Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *