Un destin jurnalistic și cultural de excepție

Luna iulie nu este numai o lună frumoasă de vară, când oamenii pleacă în concediu sau în vacanță, când se bucură de soare, cer senin, de tot felul de locuri pitorești, este și luna când, în ziua de 17 a anului 1953, s-a născut jurnalistul și scriitorul Marian Nencescu, editorul-coordonator al revistei Astralis, secretar al Filialei Presă Culturală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din cadrul căreia fac și eu parte. Nu putem trece cu vederea această zi, a acestui an, care marchează schimbarea prefixului, cum se spune adesea, fără a adresa, și pe această cale, distinsului nostru colaborator cele mai alese gânduri de sănătate, armonie, împlinire și tihnă sufletească, creativitate, prieteni de nădejde, nenumărate bucurii. Totodată, este un prilej pentru a-l prezenta succint, concentrat, în paginile revistei Astralis, în care publică încă de la primul număr, apărut în primăvara anului 2019, în calitate de colaborator permanent și unic al rubricii Filosofie, fiind la început senior-editor.

În interviul acordat Cameliei Pantazi Tudor, în anul 2022 (volumul Fascinația dialogului, Editura Astralis, 2022), Marian Nencescu mărturisea: „Am rămas toată viața ceea ce s-ar numi un jurnalist cultural”. Acest destin publicistico-literar aparte s-a împlinit pornind de la cunoștințele dobândite în perioada facultății absolvite (Facultatea de Litere, specialitatea Română-Franceză, a Universității din Bucureşti), acumulând altele, în timpul în care a lucrat la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” (unde a fost repartizat, după facultate), aprofundate, apoi, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Cursurilor postuniversitare, iar mai târziu, cu ocazia studiilor doctorale, finalizate cu un doctorat în științe, specialitatea Filosofie. Aplicând totul la practica jurnalistică, Marian Nencescu scrie texte care pot fi considerate de către cititori ca fiind didactice, educative, dar care facilitează înțelegerea cititorilor, ajutându-i să vadă într-un alt fel realitatea, în primul rând, cea culturală.

La formarea sa ca om de cultură a contribuit în mare măsură activitatea de cercetare, dar, mai cu seamă, lucrul în bibliotecă, la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, care a fost, așa cum precizează Marian Nencescu în interviul cuprins în volumul Fascinația dialogului: „O altă «școală» din viața mea, fără programă și fără examene, dar cu profesori fără seamăn, care m-au ajutat și mi-au deschis ochii spre o cultură superioară, nebănuită măcar în anii de Facultate”.

Drumul vieții l-a condus mai departe, spre gazetărie, devenind reporter, redactor și redactor-șef la diferite publicații. O vreme, a lucrat ca funcționar public în administrația centrală și locală, domeniul cultural, a coordonat sectorul cultural, la nivel de țară, dintr-un minister important: biblioteci, muzee, expoziții, săli de tradiții, festivaluri culturale, concerte festive, Zile omagiale etc. S-a ocupat de scrierea, sau rescrierea, unor Regulamente, Instrucțiuni, proiecte de Ordine de ministru și multe alte documente oficiale, care reglementau aceste domenii, „rămase de izbeliște după Revoluție”. „Era vorba de «pâinea», dar și de destinul profesional al zeci de salariați, unii cu vechime mai mare ca a mea în serviciu, și care riscau, altfel, să rămână pe drumuri. Am lucrat mai mult singur, fără prea mari șanse să mă bizui pe colectivul restrâns pe care îl coordonam, adunat aleatoriu, mai mult pe criterii clientelare. Apoi, m-am gândit să dau și o haină publicistică Instrucțiunilor și Regulamentelor pe care le-am elaborat, mai aproape de înțelegerea și de percepția comună. Așa au apărut niște cărți pe care mi-e greu să le încadrez: îndrumare, culegeri, sfaturi profesionale, vademecum-uri etc. Și nu a fost una, a fost un ciclu întreg de astfel de culegeri. Pe domenii. Nici eu nu mai știu cum le-am scris, în clipe de reculegere, furate de la somn și alte obligații curente.”, se destăinuie cu sinceritate Marian Nencescu în interviul menționat mai sus.

La un moment dat, a adunat materiale pentru mai multe volume, însă a recurs la o selecție a acestora și astfel a apărut „Cititorul de control” (Editura Detectiv Literar, 2014, 420 p.), un amplu și covârşitor volum, cu texte despre creațiile multor scriitori clasici și contemporani. Despre carte, criticul Florentin Popescu scria în Cuvântul de întâmpinare: „O pasăre rară printre publiciști este și Marian Nencescu, al cărui nume poate fi întâlnit, de câțiva ani buni încoace, în reviste de notorietate, unde a publicat și continuă să publice, dând dovadă de o hărnicie ieșită din comun. El abordează, fără complexe, cu egală dezinvoltură, genuri diverse, reportajul literar, cronica de carte, portretul, articolul omagial, dar și tableta. Avem de-a face cu o paletă bogată de genuri, impuse autorului fie de un anume calendar, fie de dorința de a-și exprima, într-un fel, propriile opinii”. Într-un alt articol, Gabriela Căluțiu- Sonnenberg precizează: „«Cititorul de control» nu se citeşte dintr-o răsuflare, ca un roman, ci se consultă şi se decantează, deschizând perspective şi luminând asupra multor autori şi lucrări importante din literatura noastră. E o carte copleşitoare, consistentă, având un conţinut foarte divers. Cu toate acestea, îmi place să călătoresc prin ea cu febrilitate ca printr-un film de acţiune, sărind de la un autor la altul, oferindu-mi momente de «bună şi mai bună înţelegere». Conţine chei de descifrare nepreţuite, nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei interesaţi să pătrundă fenomenul literar dincolo de suprafaţă”. Printre scriitorii întâlniți în volum enumăr câțiva: Tudor Arghezi, George Astaloş, Lucian Blaga, Constatin Brâncuşi, Mircea Cărtărescu, Otilia Cazimir, I. L. Caragiale, Emil Cioran, Ion Caraion, Neagu Djuvara, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Emil Lungeanu, Fănuş Neagu, Corneliu Ostahie, Adrian Păunescu,  Gheorghe Păun, Paula Romanescu, Păstorel Teodoreanu, Petre Ţuţea ș a. A continuat, apoi, să scrie eseuri, cronici literare, recenzii, articole de specialitate și a publicat mai multe volume de critică și istorie literară, publicistică și interviuri, fiind și îngrijitorul unor ediții omagiale din operele unor importanți filosofi contemporani.

Jurnalistul și scriitorul Marian Nencescu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din anul 1990, a devenit și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Critică, Eseistică și Istorie literară, o recunoaștere a meritelor sale în domeniul istoriei și criticii literare.

În opinia sa, după cum mărturisește în același volum de interviuri, Fascinația dialogului: „Critica literară este, în esență, un act de judecată personal, asumat, și care pornește, deopotrivă, de la unele norme estetice, dar are și fundamente etico-morale. De aceea, cred sincer în moralitatea actului critic. Viața a făcut să cunosc, în diferite ocazii, foarte mulți scriitori, oameni de cultură, inclusiv prelați. Apropierea mea de unii dintre dânșii a fost un noroc, de alții a fost un dezastru. Critica, arta, în general, cer seninătate și dăruire. Ori, dacă ne încărcăm cu resentimente inutile, când să mai și creăm ceva original? De regulă, cei mai răzbunători sunt cei pe care, vreodată, i-am lăudat. Mereu vor fi convinși că meritau mai mult. În ce mă privește, urmez un principiu: scriu cu plăcere, dar nu mai mult decât o dată, cel mult de două ori, despre același autor. Oricum, literatura e mare, e loc pentru toți, și nu vreau să devin eu criticul de casă al cuiva. Sunt destui alți confrați dispuși să-și asume acest rol”.

Volumul Respirația lecturii (Editura Detectiv Literar, 2016) reprezintă o dovadă a celor afirmate de criticul, de această dată, Marian Nencescu. În Prefață, academicianul Theodor Codreanu scrie: „O nouă colecție de consemnări obiectice este și această Respirație (a ) lecturii, fatalmente fragmentară. În paginile sale, stau alături, firesc, personalități de diverse orientări, autorul fiind departe de spiritul «listelor» preferențiale. Conviețuiesc, în cele 30 de texte selectate dintr-un repertoriu publicistic mult mai larg, nume mari, de la Antim Ivireanu, la Alexandru Surdu, fără a fi ocoliți nici clasicii: Eminescu, Blaga, Mircea Eliade ori Ioan Maiorescu, filologul, tatăl lui Titu Maiorescu ș a. Dintre autorii străini, remarc paginile consistente despre Hume ori Galtung. Cu totul, cartea, în ansamblul ei, este un amalgam cultural (studii, eseuri, medalioane), o oglindă a culturii contemporane la zi, scrisă de un împătimit al cititului profesionist, un cărturar care trăiește lectura ca pe o respirație secundă”.

În anul 2018, la Editura UZP, apare alt volum consistent, Lecturi cu premeditare, prefațat de Mircea Coloșenco. În opinia distinsului scriitor și jurnalist: „Noua sa culegere, Lecturi cu premeditare, rămâne o carte caracteristică prin lista de autori tratați – filosofi, jurnaliști, istorici, scriitori – precum și pentru problemele de exegeză spirituală națională pe care le tratează. Ceea ce e important de precizat este acea echidistanță specifică, finețea cu care Marian Nencescu formulează aprecieri valorice, cu inerente contaziceri de clasificare, fără excepții, și parti-pris-uri”.

Despre volumul Delicii istorico-literare (Editura Detectiv Literar, 2020), autorul însuși precizează în Prefața intitulată Critică și vocație: „În opinia mea, instanța supremă, cea care ne dirijează judecățile și ne rânduiește acțiunile, potrivit cu firea noastră, rămâne conștiința critică, singura ce ne ferește de «urâciosul» egoism. La judecata istoriei, nu există criterii «estetice» infailibile, orice judecată categorială valabilă fiind cea formulată în concordanță cu propriul sistem moral. «Dușmanul» criticului nu este nici timpul, și nici adversarii literari, ci este trădarea propriei conștiințe (…). Am adunat în această carte, scrisă, evident, cu premeditare, cum am mai făcut-o și altădată, câteva texte de suflet, pe care le-am numit, generic, Delicii istorico-literare. Nu m-am limitat doar la literatură, ci am căutat adevărul general-uman oriunde mi s-a părut că îl identific, în artă, filosofie, în istoria culturii, ori în scrieri mai mult ori mai puțin ocazionale, dar purtând, cu siguranță, pecetea autenticității. Firesc, am ordonat alfabetic intervențiile mele, dându-le un început și un sfârșit, jalonat de două eseuri-cheie, semnificative pentru concepția mea literar-estetică. Construcția textelor ilustrează ceea ce am susținut întotdeauna, anume că, fundamental, liniile de interes urmărite, într-un demers critic, sunt ideile”.

În același an, la aceeași editură, apare volumul Artificii critice, prefațat de Firiță Carp. Textul autorului de pe coperta a patra ne informează că: „Această nouă carte, pe care am numit-o, oarecum în răspăr, Artificii critice, cuprinde, grupate alfabetic, după numele autorilor, o serie de texte de întâmpinare, care m-au bucurat, la lectură, fără să știu dacă „focul” din ele va rezista în timp. Veți întâlni, așadar, autori consacrați, dar și debutanți, literați, dar și cărturari mai greu de încadrat strict într-un gen anume, practicând o scriitură situată la limita dintre eseu, istorie recentă și comentariu publicistic, singurul criteriu selectiv fiind valoarea estetică. Pentru că fiecare autor are personalitatea lui, modul de abordare critică s-a pliat pe profilul individual, nu neapărat pe o construcție apriorică. Acest gen de interpretare în mișcare, în contact viu cu fenomenul litear, mi s-a părut cu totul adecvat demonstrației mele”.

Iată și câteva opinii despre un volum de interviuri, al lui Marian Nencescu, Dialoguri confortabile (Editura UZP, 2021), prefațat de Șerban Cionoff: „… După ce am citit cu sufletul la gură cartea de interviuri realizate de Marian Nencescu, m-am decis să o recomand atenției distinsului public cititor. Nu exclud, recunosc, și ideea ca ea să nu fie pe placul tuturor lectorilor. Ce ar fi, atunci, de făcut? Desigur, o nouă carte de interviuri mai incitante și mai puțin confortabile. Unul dintre primii autori care s-ar alinia la start fiind, se putea altfel?, Marian Nencescu”, scrie distinsul jurnalist.

Drumul vieții l-a condus din nou către domeniul cercetării, Marian Nencescu devenind, pentru o vreme, cercetător științific, la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, din cadrul Academiei Române, în perioada în care a fost condus de regretatul academician, profesorul Alexandru Surdu. De marele filosof l-a legat, până în preajma morții Domniei sale, în decembrie 2020, „o frumoasă prietenie intelectuală”. În iarna anului 2021, s-a îngrijit de publicarea postumă a volumului De vorbă cu academicianul Alexandru Surdu. „Născută dintr-o datorie lăuntrică, de apropiat al Domniei sale, cartea aceasta e un cult al convivialității elevate, moștenit și cultivat de la Constantin Noica”, după cum va mărturisi mai târziu Marian Nencescu, iar în Prefață scrie: „Filosof de formație sistemică, poate ultimul maiorescian dintr-o serie ce a dat culturii românești atâta strălucire, Alexandru Surdu rămâne pentru contemporani un «semădău», ce dă semne despre ce e mai bun și mai frumos în «caierul» timpului nostru, acum și în eternitate”.

Cu peste treizeci de ani de vechime în presă, de-a lungul anilor, jurnalistul, de această dată, Marian Nencescu a lucrat sau a colaborat la numeroase publicații, și chiar a înființat unele: „Monitor cultural-educativ”, „Minerva” etc. A condus, o vreme, revista „Biblioteca Bucureștilor”, a Bibliotecii Metropolitane din București. Face parte din colectivele de redacție, de la înființare, ale publicațiilor: „Revista UZP”, „Detectiv cultural”, „Curtea de la Arges”, „Convorbiri literar-artistice”, „Eon”, de la Sibiu, și, evident, „Astralis”. A publicat și publică în mult mai multe reviste („Pro-Saeculum”, „Bucureștiul literar și artistic” ș.a), recent și în „Lumină Lină/Gracious Light”, de la New York. În ultimii ani, a sprijinit unele reviste culturale mai noi să primească „egida UZPR”, ca o recunoaștere a calității actului jurnalistic practicat, văzând în colaborarea sa la aceste publicații și „o formă de afirmare a solidarității de breaslă, a promovării în comun a unor idealuri culturale și publicistice în care credem și pentru care facem, cu toții, sacrificii permanente”.

Prefațând cărți, fiind redactor literar al unora, scriind eseuri și cronici literare, articole de filosofie, Marian Nencescu este o prezență distinsă la evenimentele culturale, mai exact, la lansările de carte, dar și la numeroase simpozioane și conferințe din țară și străinătate.

Nu uită nici de pasiunea sa mai veche – arta plastică. Cunoscut pentru promovarea artiștilor în cadrul vernisajelor expozițiilor de artă, înnobilează evenimentele respective prin elocința sa, prin abordarea competentă și profundă și a acestor creații.

„Viața a fost generoasă cu mine, mărturisește eminentul jurnalist și scriitor, și mi-a oferit, acum, în amurg, mai mult decât am sperat. Și încă mai am timp să aștept! Sper eu.”. Îi dorim domnului Marian Nencescu să creadă în continuitatea destinului său literar, pentru a fi mulți ani alături de cei care îl prețuiesc și îl respectă, creativ, serios și generos, așa cum ne-a demonstrat că a fost înzestrat de Divinitate.

Camelia Pantazi Tudor

membru UZPR – Filiala Presă Culturală