De numele poetului, prozatorului și eseistului Ion Munteanu (n. 5 august 1961, Goiești – Mălăiești, Dolj) se leagă înființarea Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”, la prima ediție din 12-13 mai 2019 participând și noi, mai exact la activitățile de la Primăria Goiești, care au constat într-un simpozion și o vizită la conacul familiei Macedonski de la Pometești și Adâncata (azi Popeasa), unde, în fața clădirii de pe deal aflate în restaurare, iarăși a avut loc un antrenant spectacol literar-muzical. Prima zi de activități, cu deschiderea festivă la Consiliul Județean Dolj și un prim simpozion la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, se desfășurase la Craiova .
Ca autor al lucrării „Alexandru Macedonski – palatul fermecat. Eseu asupra barocului macedonskian” (1997), – despre care se scriseseră cronici elogioase, dintre care amintim comentariul mai amplu al criticului Gheorghe Grigurcu, în „România literară”, nr. 22/ 2007, – eram în temă cu viața și opera bardului ce evocase în poezia și proza sa oameni și locuri de pe frumoasa Vale a Amaradiei, satul meu natal (amintit de Macedonski în proza „Verigă țiganul”) situându-se nu departe de locurile în care autorul cunoscutelor Nopți și Rondeluri își petrecuse zile de neuitat din copilăria sa. Poetul se născuse la București, la 14 martie 1854, dar familia ofițerului avea case și la Craiova, unde copilul va urma școala, dar își va petrece mare parte din copilărie la Pometești și Adâncata, proprietăți ale familiei de pe Valea Amaradiei doljene. Conacele boierești de la Pometești și Adâncata intraseră în proprietatea familiei, odată cu recăsătorirea în 1834 a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu cu pitarul Dumitru Pârâianu (fiica din prima căsătorie a Ecaterinei, Maria Fisența-Pârâianu, va fi mama poetului prin alianța cu locotenentul Al. Macedonski). Pitarul Dumitru Pârâianu („taica-moșul”, cum îi zice poetul), era un boier cu mare avere în zonă, loturi agricole, curele cu pășuni și pădure, mori, hanuri (în „Viața lui Alexandru Macedonski” din 1966, Adrian Marino stabilea documentat că averea de „bunuri mișcătoare” a pitarului se ridica la 751 de galbeni austrieci, adică „23.636 parale 20”…).
Să precizez că lotul de casă cumpărat de bunicul meu dinspre mamă, preot originar din Crușețu, Dumitru Milculescu, în Valea Boului, avusese pe el un „conac al Pârâienilor”, după mărturisirea mamei mele Eugenia (1923-2010), căsătorită cu preotul Nicolae Cârlugea (1912-1994). Prin grădina casei natale, îmi aduc aminte, copil fiind, găseam împreună cu fratele meu mai mare Alexandru (n.1948), ușor scormonind pământul, diferite resturi de obiecte… „de la conac” (păpușele de porțelan, cioburi de farfurii cu desene colorate, tacâmuri, diferite componente metalice…). Salba de sate de pe Valea Amaradiei, de la Mălăiești la Valea Boului, era cutreierată de cunoscutul lăutar Verigă țiganul, rapsod recunoscut al eposului țărănesc din zonă, căruia Macedonski îi face un portret memorabil în proza respectivă.
Dl Ion Munteanu, făcând un fel de „arheologie sentimentală”, precizează că, fiind de loc din Mălăiești, mai apropiat de conacele lui Macedonski, aparține „aceleiași «matrici energetice» a Văii Amaradiei, născându-ne ceva mai la vale, în satul Mălăiești, la trei sate de Pometești, pe aceeași parte a râului, și la mai bine de un secol distanță…”
*
Iată cum se leagă lucrurile și cum dl. ION MUNTEANU, membru din 2008 al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, a făcut toate demersurile la Craiova și la Primăria din Goiești pentru înființarea Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”, ajuns în 2023 la a V-a ediție. Participând doar la prima ediție din 2019, am avut ulterior surpriza să constat că, anual, dl Munteanu s-a îngrijit de apariția CAIETELOR AL. MACEDONSKI, din care au apărut acum patru culegeri masive, conținând lucrările prezentate de participanți la simpozioanele respective (I, 2019; II, 2020; III, 2021; IV, 2022, fiind pe cale și vol. V, conținând lucrările de la ediția din 2-3 iunie 2023, de toate 45!). Este, desigur, un merit ce nu poate fi contestat al scriitorului Ion Munteanu, care, dincolo de cărțile de poezii și romane, are un doctorat în filozofie, în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, cu tema „Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga”, conducător științific fiind prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu (lucrarea, cu același titlu, a fost publicată, în anul 2006, la Editura Scrisul Românesc din Craiova). Nu putem trece cu vederea că absolventul Facultății de Istorie-Filosofie, secția Filosofie-Istorie, din cadrul Universității București, profesând în învățământul preuniversitar și universitar (la disciplina Filosofie-sociologie), a fost îngrijitorul unor lucrări aparținând unor nume celebre, editate în mod științific, semnând note asupra edițiilor și repere bio-bibliografice: Constantin Rădulescu-Motru (Cultura română și politicianismul, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1995), Gabriel Tarde (Legile sociale. Schița unei sociologii, Editura Beladi, Craiova, 2005), G. Palante (Tratat de sociologie, Editura Beladi, Craiova, 2006), A. D. Xenopol (Concepția sociologică, Editura Beladi, Craiova, 2006), Charles Darwin (Originea speciilor, Editura Beladi, Craiova, 2007).
Putem adăuga la acestea antologiile „LUMINA NOPȚILOR LUI MACEDONSKI” (Editura Eikon, Târgul de carte Bookfest, 2023) și „OLTENIA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI” (Aius, 2022).
OLTENIA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI este, în cadrul unui ciclu proiectat, o primă antologie, tematică, reproducând texte poetice, proze și articole din revista „Literatorul” (din 9 sept și 10 octombrie 1882 și nr. 2/1884) privitoare la vizitele făcute la mănăstirile Horezu, Sfântul Dumitru din Craiova și Polovragi în calitatea de comisar extraordinar al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, numit de ministrul V. A. Urechia, cel care-l decorase cu medalia Bene merenti clasa I, pe care doar Vasile Alecsandri o obținuse…
Antologia, realizată la inițiativa unor scriitori craioveni (Ion Munteanu, Denisa Crăciun și Iulian Ionașcu, ultimii doi stabiliți în Franța) și cu sprijinul dlui Lucian Dindirică, director al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și al dlui Laurențiu-Florian Tudor, director al Casei de cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, a apărut cu prilejul celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski” organizat în Cetatea Băniei (27-28 mai 2022). Volumul cuprinde „majoritatea poemelor și prozelor dedicate Olteniei natale” (poetul este născut, totuși, la București!), publicate antum sau postum, precum și „articole, reportaje și note din revista «Literatorul» despre monumentele istorice ale «Țării Oltului», cum numește poetul regiunea, și despre oamenii ei de care era atât de mândru, numindu-i «patrioții mei compatrioți»”.
Textele reproduse sunt însoțite de facsimile ale unor fotografii, picturi, desene vechi privind realități din Oltenia de altădată. Ca lucrări de bază în realizarea antologiei de față au fost folosite ediția de Opere realizată în trei volume de Mircea Coloșenco, având o Introducere semnată de Eugen Simion (Fundația Națională pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic, I-II, 2004; III, 2007), precum și volumele I-III ale Caietelor macedonskiene (Eikon, 2019-2021) conținând interesante studii și comunicări privind viața și opera scriitorului.
Prefața, semnată de dl Ion Munteanu, este structurată în trei secvențe, evocând succint, în relație cu opera, „nostalgia copilăriei” (I), „Craiova văzută din trăsura lui Macedonski” (II) și „Macedonski comisar al Ministerului Culturii și Instrucțiunii Publice și mănăstirile Olteniei” (III).
„Legăturile lui Alexandru Macedonski cu Oltenia copilăriei sale – scrie prefațatorul – sunt foarte puternice, în special cu mirifica vale a Amaradiei unde, din numeroasele sale mărturii în versuri, în proză sau în alte însemnări, viitorul poet va fi descoperit lumea și se va fi îndrăgostit de ea.” Trimiteri se pot găsi atât la comuna Goiești (în Mălăiești, sat component, este născut dl Ion Munteanu) cât și la Pometești și Adâncata. De asemenea orașul Craiova „ocupă un loc central în amintirile lui duioase de mai târziu, regăsindu-se și în câteva creații literare de maturitate”. Casa familiei se afla în „Mahalaoa Sf. Ioan Sebastian” (a „Cernăteștilor”), la marginea orașului vechi. Poetul a urmat cursurile la „Lyceul/ Gimnasiul Mare” din Craiova (fostul local al Liceului Carol), până în clasa a V-a, după care pleacă în străinătate, la Viena (1870), apoi la Genova, Veneția, Florența, Napoli (1871), trecând la întoarcere, în 1873, prin Gleichenberg, Ischia…
Acum, elev la gimnaziul craiovean fiind, scrie și primele sale poezii (unele vor fi inserate în volumul de debut „Prima verba” din 1872), Craiova fiind „cel de-al doilea cămin al viitorului poet”. În proza „Dramă banală” (1896), departe de a fi „poetică” precum „Thalassa” (1916), „imn frenetic al simțurilor” scrisă într-un stil „flaboaiant” și într-un „metaforism ce sfârșește prin a plictisi”! (G. Călinescu), Macedonski evocă, cu un remarcabil realism, în pastă de epocă, geografia Craiovei de altădată, cu prilejul morții și slujbei de înmormântare a bunicului său Dimitrie Pârâianu, ce a avut loc, cu mare alai, la biserica „Sfântul Nicolae-beli-vacă”, după care trupul neînsuflețit al boierului („serdarul Calomfil” în proză) va fi condus spre „bariera Craiovei”, de unde într-o căruță va ajunge la sfârșitul zilei la cimitirul de la moșia Pometești. Proza ne amintește de alta, „Pe drum de poștă” („Cartea de aur”, 1902), considerată o „capodoperă” (Iosif Cheie-Pantea, „De la Eminescu la Nichita Stănescu”, Ed. Excelsior Art, 2002) în care este evocată vestea morții generalului, în septembrie 1869, zice-se „otrăvit” de adversarii politici, primită de mamă la Craiova și drumul cu careta înhămată cu doisprezece cai de poștă (mânată de trei surugii, pe capră cu un soldat), noaptea, spre București, alături de mamă fiind „un băiețandru, între treisprezece și paisprezece ani”. Tatăl, – evocat și în poezia „La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski”, inclusă în volumul „Prima verba” și datată în manuscris: „Viena, 1870”, – fusese prim-adjunct al Domnitorului şi Şef al Statului Major Domnesc după Unirea Principatelor, ministrul de Război, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
În ceea ce ne privește, am încercat în eseul nostru din 1997, privind formula structurant-estetică de mixtum compositum a „barocului macedonskian”, să evidențiem câteva virtuți ale acestei proze, în general, dar părerea noastră este că acest sector veritabil al creației macedonskiene încă nu și-a găsit interpretul pe măsură, cea mai bătătorită de criticii literari fiind „Thalassa”…
Revenind la ideea antologiei realizate de dl Ion Munteanu, vom aminti din poezia respectivă acel irepresibil sentiment nostagic și imaginea peisajelor ce se perindau în ochii copilului Macedonski venind cu trăsura la moșia părintească, precum această „Eglogă I” din ciclul „Amărăzene”:
„Când mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei,
De la Murgaș în Adâncata și de la Vocna-n Pometești
Junincile-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzii,
Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploștii în Goiești,
Se desfășoară-n tihna verii idila cea mai răpitoare
De turme de oi și de verdeață, de fagi cu umbră-nvietoare,
De ulmi înalți sau de porumbe pitice, de păstori
Cu părul creț, mărunt și aspru și cu ochi mari schinteietori.”
Într-un „Rondel al trecutului” (1919), poetul surprinde bucuria copilului de altădată care mergea de la Craiova cu trăsura la moșia familiei de pe Valea Amaradiei:
„Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Re-nviază mama, îmi zâmbește tata…
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.
Jar și vâlvorare soarele urcat-a.
Arde grâu-n flăcări pân la brâu crescut.
Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Iarba pe tot șesul de cosit e gata.
Apele-și deșiră graiul ne-ntrecut.
Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata:
Copilandrul vesel din nou m-am făcut…
Iată Pometeștii, iată Aâncata.”
„Reîntoarcerea” (1872) este prilej de amintiri scumpe din anii copilăriei:
„În fine, revăzut-am acele scumpe locuri,
Acea frumoasă casă din vârful unui deal,
Pe unde în pruncie săltam în mii de jocuri
Cu inima curată, cu gândul virginal!
Am revăzut i valea și selba-ncântătoare
Pe unde Amaradia își duce al său mers,
Și am văzut pe-o stâncă, de vânturi și de soare
Că numele meu încă d-acolo nu s-a șters!”
Pierderea moșiei de la Pometești și Adâncata, după moartea generalului Alexandru Macedonski (mama poetului fiind nevoită să vândă și să se stabilească la București), este un prilej de amară evocare lirică, precum rezultă din poemul în opt părți „Mângâierea dezmoștenitului”:
„Din averea strămoșească astăzi nu mai e nimic,
Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă…
…………………………………………………………….
II. Regret albia-ți frumoasă, Amaradie iubită,
Regret piscurile tale coperite de păduri,
Dulcele murmur din moara ce umbla neostenită,
Văile misterioase, adâncite și obscuri.
Casa de pe muchia verde, cu obloane colorate,
Pomii cei sădiți de tata și iubitele lui flori,
Cărțile ce-i erau scumpe, armele-i cele-adorate
Și portretul său pe care eu am plâns de-atâtea ori!”
Incriminând pe „cămătarul fără milă”, pe „veneticul” care a intrat în posesia moșiei, poetul realizează o imagine plină de culoare a tot ceea ce i-a încântat copilăria: „hora veselă și cadențată”, „hora cea cu sălbi de aur și zevelci muiate-n fluturi”, „hora fetelor frumoase și-a frumoaselor neveste/ Hora-n care, p-ici, pe colo, se primeau, se dau săruturi/ În a frunzelor șoptire, în a dragostii poveste!” (IV).
Un alt prilej de bucurie era sărbătoarea Paștilor „cu ouă roșii”, petrecute alături „de tata-moșu” și „mama-mare”, în ambianța țărănească a goviilor (nedei) de altădată, ca în proza „Govie” (V), sau chiar la bisericuța din valea îngustă:
„VI. Mi-a rămas adânc în minte noaptea Paștelor cea sfântă;
În bisericuța văii mă revăd și parcă-aud
Vocea preotului care, leturgiile le cântă
În memoria acelui ce-a-ndurat martir mai crud!…”
Timpul a trecut și o odată cu el „am pierdut chiar amintirea inocenței de-altădată”:
„VII. Vai! S-a scurs de-atunci o vreme! Multe Paște au trecut,
Pragul sfintelor biserici n-am călcat de nu țin minte!”
În sfârșit, dezmoștenitul are o dorință-mângâiere: aceea de a i se recunoaște că „am plâns și-am suferit/ și lumea m-a-nrăit!”:
„Urgisit de cer și oameni, le-am răspuns prin urgisire!
Am fost paria-n mijlocul țării mele. M-am luptat
Corp la corp cu traiul zilnic și cu soarta ne-mpăcată
Subt a căreia sandală inima-mi însângerată
Chiar și astăzi e strivită, fără-nvins a mă fi dat!”
Imagini ale copilăriei, „scumpă, vârstă-atât de fericită”, precum și alte biografeme din această etapă a vieții sale regăsim și în alte poeme.
După „trei ani și jumătate prin țări străine”, poetul revine în Craiova copilăriei sale: „Căci într-însa petrecut-am dulcea mea copilărie,/ Scumpe zile dispărute în Craiova le-am trecut,/ În orașul cel mai mare din viteaza Oltenie,/ Unde frica niciodată să ajungă n-a putut!”:
„Tu, Craiovă, mult iubită, ce-nalți fruntea cu mândrie,
Ce de loc încingi o spadă ca să-ți aperi dreptul tău,
Rog, primește de la mine astă mică poezie,
Eu am scris-o pentru tine și în contra celui rău!
Ție dar a mea cântare, numai ție se cuvine,
Căci în tine se mai află d-acel sânge românesc,
Ce de nimeni n-are teamă și se luptă cu oricine,
Fie-oricine cât de mare, cât de neam împărătesc!”
Mai târziu, în „Rondelul Domniței” (1920), Macedonski împinge imaginea Craiovei în legendă:
„Ieșind din balta Craiovița,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Văpaie, vezi plutind Domnița
Mai argintată ca un crin.
Sub lună-i tremură cosița,
În suflet poartă ca un chin,
Plutind pe balta Craiovița,
Unde-a fost crai Craiovisin.
Își duse viața-ntr-un suspin,
Nedându-și nimănui gurița,
Da a rămas mironosița,
Din veacul cel de tot creștin,
Plutind pe balta Craiovița.”
Craiova este evocată și în poeme precum Fântâna ori Rondelul orașului de altădată, dar, într-un sens mai general, poezia reține și aspecte privind specificul vieții de la țară, văzut cam idilic, pre-sămănătorist (Fericirea vieții câmpenești, Mărgele de Olt), bucuria revenirii din străinătate („Salutare, locuri sfinte…/ Mână, mână, surugiu!” – Reîntoarcerea), istoria vestitei provincii, „viteaza Oltenie” numită Mica Valahie (Olteniei I-III, Cântecul olteanului, Chemarea la arme a lui Tudor Vladimirescu…).
Nu mai puțin interesantă este proza, partea cea mai rezistentă estetic din această antologie, căci în aceste scrieri de maturitate Macedonski evocă o lume autentică pe care a cunoscut-o direct, la sursă, fiind printre primii scriitori care au conturat o parte de geografie literară oltenească, cu specificul zonei și obiceiurile caracteristice, despre care și Monica Lovinescu își amintește într-o epocă succesivă (frumoasele zile petrecute la conacul Bălăcioilor de la Crușeț, pe Valea Amaradiei, unde dinspre mamă se afla neamul boierilor Bălăcioiu). Iată cum evocă locurile natale, în scrisoarea trimisă fiicei sale la Paris, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, cu doar câteva zile înainte de arestarea din 1958 și depunerea sa la Malmaison: „Mă revăd – încadrată de sute de coline din Oltenia, revăd râul care-n sufletul meu se identifică cu Amaradia, sau vișinii, prunii în pâlcuri; îți mai amintești de prunii din Crușeț? «pe deal, pe vale» acolo unde, pe când erai mică așteptai ecoul vocii tale imperative și amplificate care-ți umplea sufletul de copil de bucurie și uimire hrănindu-l cu porții mari de supranatural și de legendă.” (v. Doina Jela: „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat”, Ed. Corint, 2022, 510 p.).
Mama mea, Eugenia născută Milculescu (n.1923), leat cu fiica Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, îmi povestea despre „prietenia” ei cu Monica, fiica familiei Lovinescu, și participarea lor la unele obiceiuri (govii), când aceasta era adusă la țară (am regăsit evocate acele imagini ale copilăriei în lucrarea memorialistică a Monicăi Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, I – 1999, II – 2001). Fiind vecine cu moșiile, între Bălăcioi și Milculești existau relații foarte bune, mama mea fiind botezată de fam. Eugen și Ecaterina Lovinescu – am evocat mai pe larg telefonul primit de mine de la Monica Lovinescu, în urma scrisorii mele din 2006, și relațiile dintre familiile respective în „Portal-Măiastra” (vezi art. „Un telefon de la Monica Lovinescu”, evocare publicată în nr 5/2006, anul II, p. 51 al trimestrialului de cultură „Portal-MĂIASTRA” din Tg.-Jiu și nr. 2. 2023, pp. 1 și 5-6, arhiva revistei pe Net).
Toate prozele antologate conțin biografeme macedonskiene, într-o transfigurare artistică realmente veridică și pline de culoare locală, recomandând acest spațiu oltenesc, mai puțin abordat cu mijloace artistice, unei geografii literare alutane mai cuprinzătoare: Ouă de Paști, Paște, Govie, Zi de august, Lăutari din Gorj, Verigă-țiganul, Isprăvnicelul, Trecerea Oltețului, Soare și grâu, Dramă banală, Bariera Șimnicului, Pomul Mărgăritei, Pe drum de poștă, Pomul de crăciun, Nuvelă în scrisori, la care am putea adăuga paginile din rapoartele trimise ministerului despre mănăstirile Horezu, Sfântul Dumitru din Craiova și Polovragi…
În totul, antologia „Oltenia lui Alexandru Macedonski” este o lucrare nu numai binevenită dar și necesară (noi înșine ne gândisem la așa ceva, în perioada în care lucram la cartea despre Macedonski, anii ’90). Ea pune în lumină, printr-o cercetare a Operei și biografiei în ansamblu, legătura de suflet pe care poetul Rondelurilor și al Nopților a avut-o cu spațiul Olteniei, din care cobora neamul său dinspre mamă, Mica Valahie regăsindu-se în scrierile macedonskiene cu toată vibrația nostalgică a unui spirit „european”, ca o icoană evocând Oltenia copilăriei sale…
Zenovie Cârlugea