◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.05.2024

Expoziție despre rolul jurnalismului în democrație, la Albuquerque Museum

O expoziție care analizează modul în care jurnalismul informează și protejează democrația se deschide pe 12 august la Albuquerque Museum, din SUA. Intitulată

„Știri pentru oameni: Jurnalismul local în anii 1970”, expoziția va putea fi vizitată până pe 3 martie 2024 și explorează semnificația jurnalismului în anii 1970 în Albuquerque și în zonele înconjurătoare, modul în care acesta diferă de presa națională și importanța presei pentru societate.

Organizatorii, citați de cabq.gov, expun modul în care jurnaliștii au creat povestiri și cel în care ziarele, radiourile și televiziunile au relatat și au reacționat la cele mai importante probleme sociale ale perioadei. Tradiția bogată de a relata probleme locale este prezentată într-o cronologie vizuală, de la ziarele timpurii care au acoperit perioada teritorială a statului până la redacții care s-au concentrat pe evoluțiile din politică, cultură și societate. Ca sursă principală de informare pentru multe persoane din stat, jurnaliştii au jucat un rol important în formarea opiniei publice şi informarea oamenilor.

Expoziția se bazează în mare parte din colecția de obiecte istorice a muzeului și include articole împrumutate de la New Mexico Press Women, Albuquerque Public Library’s Special Collections Branch, Center for Southwest Research de la UNM și colecțiile personale ale jurnaliștilor care au fost parte integrantă a cercetării. Reprezentând cele mai importante teme din jurnalism pentru comunitatea locală în urmă cu mai bine de 50 de ani, obiectele din expoziție identifică nu numai modul în care reportajele de știri s-au schimbat în era tehnologiei, ci vizează și probleme sociale importante în anii 1970. Publicațiile, buletinele de știri, mașinile de scris și fotografiile cu proteste și jurnaliști din expoziție arată cum știrile au modelat percepția comunității locale. Conținutul și poveștile oamenilor implicați oferă o privire asupra pionierilor acestor forme de media, care s-au schimbat în anii 1970 pentru a include mai multe voci feminine și indigene.

Libertatea de exprimare și accesul la informații sunt esențiale pentru ca jurnalismul să prospere. Forme alternative de media, cum ar fi Wassaja, Seers Catalog și El Grito del Norte au publicat materiale tipărite care acoperă subiecte din comunitățile locale pe care marile corporații media le treceau cu vederea. Jurnaliștii locali au informat publicul despre mișcările de protest care au modelat peisajul social și politic din New Mexico în acea epocă. „Relatarea știrilor către public a fost întotdeauna esențială pentru democrație, deoarece oferă cetățenilor informații corecte și de încredere, facilitează discursul public și atrage atenția asupra derapajelor politicului și autorităților. Determinarea manifestată de creatorii, producătorii, editorii și consumatorii de jurnalism a asigurat ca știrile să rămână pentru oameni”, punctează organizatorii expoziției. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *