Nu sunt foarte mulți consumatori de știri, cum li se spune astăzi celor care citesc presa, care să nu știe că Jurnalul Național este un brand de top al presei românești. Citit cu nesaț, după stat la coadă, pe vremea când lumea încă mai citea presă print, mutat cu succes și în spațiul virtual, versatil, adaptabil, inspirat în colecțiile cu care a știut mereu să-și atragă publicul, Jurnalul Național a fost văzut în multe „oglinzi paralele”, dar a avut mereu – și are – repere fixe.
În cei 30 de ani care s-au scurs de când ieșea să cucerească lumea românească avidă de informație, și care se împlinesc chiar astăzi, ziarul a stârnit nenumărate patimi, dar a știut să rămână echilibrat și profesionist; a lansat personalități media, a făcut istorie cu ințiative care s-au dovedit irezistibile pentru public (cine nu are acasă colecțiile de cărți pe care le-a lansat – „Biblioteca pentru toți”, „Cele mai frumoase povești”, „Jamie Oliver”, „Carte de Buzunar”, „Britannica”, „Poveștile bucătăriei românești”, „Basmele românilor”?) și a păstrat un standard profesional pe care l-a dovedit înalt din prima zi.
În spatele câtorva cuvinte – Jurnalul Național este un zar de frunte din România – se ascund ani de muncă, profesionști care nu au știut când a trecut vremea, trăind pe repede înainte, fără program și fără oprire ritmul trepidant al informării, o cantitate enormă de pasiune, ce a fost mai bun, ideatic și profesional, în jurnaliștii care au alcătuit, în timp, redacția Jurnalului Național.
Nu am lucrat la Jurnalul Național, dar am citit mereu Jurnalul Național; ca un cititor… ca un membru al publicului pe care jurnaliștii acestei publicații au știut să-I servească cu atâta devotament timp de trei decenii. În calitate de cititor care a învățat să caute surse de informare avizate și de încredere, doresc „La mulți ani înainte!” unei publicații pe care poți să n-o iubești, dar nu poți să n-o respecți.
Roxana Istudor