◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024

„Lumea magică a Mariei”

Maria Drăguța Ecaterina, trei nume cu semnificații puternice, care împreună realizează portretul unei autoare de poezie pentru copii, așa cum este ea în viața reală, dar și în lumea magică a copilăriei  în care ne conduce prin versuri.

„Dragoste” de la Drăguța, „iubire” de la Maria și „pur” de la Ecaterina, combinate cu personalitatea unui cadru didactic implicat, creativ și modern, este portretul autoarei volumului de versuri „Lumea magică a Mariei”, o lume cu personaje reale, inspirate din viață și natură, o lume spre care îi ghidează pe copii, dar și pe părinți.

Maria Drăguța Ecaterina pare că a găsit cheia fundamentală pentru stimularea creativității elevilor, deoarece cele două cărți de poezie publicate par a fi ghiduri călăuzitoare, conducând elevii către natură, animale, lectură și poezie.

Poeziile autoarei orientează activitatea elevilor, dar și a cadrelor didactice, încurajându-i să descopere frumusețea vieții înconjurătoare din alt unghi, încurajând creativitatea, explorarea, experimentarea și punerea de întrebări. Versurile  Mariei devin mediator între copil și realitate, fiind o sursă directă de informație, completată de desenele sugestive, realizate de chiar fiul acesteia, care transpune în imagini, într-o relație privilegiată de analogie cu realul vizibil, atributele personajului sau anotimpului descris.

Toate reprezentările vizuale se suprapun cu versurile, sunt două lumi, una în cuvinte și alta în imagini, care ne poartă în aceași lume magică, a Mariei.

Fiecare poezie a Mariei transmite sentimente și emoții pozitive, ne apropie de lumea copilăriei și ne învață să citim și să ne distrăm alături de copiii noștri.

Haideți să descoperim împreună „Lumea magică a Mariei”!

                    

                                                             Maria Petrescu / UZPR București

Un comentariu pentru “„Lumea magică a Mariei”

  1. Maria este o persoana sensibilă,creativă și caldă, care readuce lumea copilăriei ei, prin aceste doua cărti, atat pentru cei mici căt si pentru cei mari, deoarece reușește sa treazească la viața copilul din noi. Așteptăm cu nerăbdare viitoarele creații literare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *