◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro03.05.2024

Noul sezon „Gala umorului”, din 13 octombrie, la TVR 1

Seri de gală, vineri la TVR 1. Suntem invitaţii speciali ai actorilor Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba în fiecare vineri, la „Gala umorului”. De la ora 21.00, la TVR 1. 

 Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Jean Constantin, Draga Olteanu-Matei, Horaţiu Mălăele, Amza Pellea, Toma Caragiu – Generaţia de Aur a comediei româneşti ne încântă sufletul în serile de vineri, la TVR 1. „Gala umorului”, una dintre cele mai iubite producţii ale Televiziunii Române, ajunge la cel de-al 20-lea sezon şi ne propune în continuare întâlnirea cu marii actori ai Generaţiei de Aur în scheciuri celebre, momente şi schiţe comice. Din 13 octombrie, gazdele show-ului, Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba, ne dau întâlnire în fiecare vineri, la ora 21.00, la TVR 1. „Filmările pentru noul sezon au decurs în acelaşi spirit vesel. Sperăm ca şi telespectatorii TVR 1 să trăiască şi să se bucure de atmosfera plăcută, hazlie de la înregistrări şi să simtă starea noastră bună şi de acasă, din faţa televizorului, în fiecare vineri seara. Am pregătit 12 episoade pentru sezonul 20 Gala umorului, dintre care majoritatea sunt dedicate inegalabililor maeştri ai comediei româneşti – Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Stela Popescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Draga Olteanu-Matei şi Horaţiu Mălăele”, dezvăluie Cosmin Dumitru, producătorul „Galei umorului”. Cei doi talentaţi actori ai Teatrului de Comedie din Bucureşti – Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba – vor prefaţa fiecare moment din Arhiva de Aur interpretând roluri în scurte anecdote. „Noul sezon le rezervă telespectatorilor momente antologice din Arhiva de Aur a televiziunii, cu actori care au definit comedia pe micul ecran. Sunt momente pline de haz pe care doar la Televiziunea Română le puteți vedea!”, ne lansează invitaţia Mirela Zeţa. „La Gala umorului, telespectatorii TVR 1 vor vedea sau revedea o lume. O lume populată cu oameni talentaţi şi frumoşi pentru care relaţia, mijlocită de imaginea televizorului, cu noi, cei de acasă, reprezenta viaţa însăşi. Veniţi să îi redescoperiţi pentru că sunt mai mult decât nişte actori care ne fac să râdem sau să suspinăm nostalgic: ei sunt deja parte din istoria noastră şi ne vorbesc despre noi, cine am fost şi cine putem să fim!”, punctează actorul Dragoş Huluba. „Mi-ar fi plăcut să joc alături de Amza Pellea, Dem Rădulescu, de Tamara Buciuceanu și de mulți alții, pentru că au fost şi vor rămâne în memoria noastră ca mari actori ai teatrului și televiziunii. Când îi văd pe acești fantastici nu mă pot dezlipi de ecran, chiar dacă ştiu deja replicile din momentele prezentate. Sunt şi astăzi surprinzători și magnetici ca odinioară! Iar eu sunt fascinată de cât sunt de prezenți și autentici în meseria lor, pe care cu siguranţă au tratat-o ca pe o bijuterie aleasă”, a adăugat Mirela Zeţa.

În această toamnă, pe Mirela Zeţa o putem vedea în câteva spectacole pe care le joacă „alături de colegi extraordinar de talentați”, la Teatrul de Comedie. Şi Dragoş Huluba iubeşte toamna. „Pentru că, la fel ca atunci când eram mic, şi toamna era semnalul unui nou an şcolar, ca actor, toamna înseamnă un nou început: o nouă stagiune teatrală, cu tot ce aduce asta: spectacole, repetiţii, scenă, spectatori, emoţii, aplauze…”, mărturiseşte actorul. Şi în această toamnă, Dragoş Huluba joacă teatru. La Teatrul de Comedie din Bucureşti, în spectacole din stagiunea trecută, dar şi noutăţi.

În prima ediţie „Gala umorului” a noului sezon, pe 13 octombrie, ne reîntâlnim cu Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Mihai Fotino, Ştefan Bănică, Amza Pellea, Coca Andronescu, Sandu Sticlaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *