„Feeria zborului”… dincolo de timp

Întâlnirea cu „Feeria zborului” este prima mea întâlnire cu poezia și scrierile d-nei Gabriela Botici. O întâlnire magică, în care am plutit printre bulgări „Dincolo de timp” și  printre „Stropi de ploaie” în „Lumea fluturilor”, ca apoi „Amorțită” de „Dansul iubirii”, într-o „Lume fără culoare”, în care „Îți amintești?”,  „Gândul meu are aripi/ și zboară/ în căutarea liniștii…”.

Așa cum se observă, mi-a fost ușor să transmit mesajul literar al poeziei autoarei, deoarece în înșiruirea aranjată a titlurilor, cu care am început prezentarea, se  conturează o legătură profundă, care creează cititorului un orizont de așteptare, titlurile fiind în strânsă legătură cu mesajul poetic, prin figuri de stil și imagini artistice regăsite în versurile care le preced:

„Desprinsă de pe ram

în adierea vântului rece

amorțită într-o ghindă

pentru o clipă

am căzut cu întunericul

ce mă înspăimântă…” sunt versurile care preced titlul „Amorțită”.

Corespondența dintre titlu și mesajul  versurilor este accentuată de autoare și prin reluarea titlului de mai multe ori în cadrul poeziei, devenind astfel un laitmotiv:

„De mă întrebi de aripi îți voi răspunde fluturi”

„De mă-ntrebi de moarte, mă reîntorc la viață…” este declarația autoarei din poemul „De mă întrebi”.

Caracterizate prin armonie și eleganță, parcă într-un echilibru perfect cu lirismul macedonskian, rondelurile Gabrielei Botici au o sensibilitate fascinantă, o muzicalitate a cuvântului în care întâlnim un amestec de trăiri, stări sufletești, natură și universul personal al cărților.

Prezența, în versurile din volumul de față, a unor simboluri și a motivelor literare precum luna, soarele, ploaia, umbrele, tristețea, durerile, teama, rătăcirea sau durerea înscriu poezia „boticiană”, la fel ca poezia lui Macedonski  și Minulescu, în lirica simbolistă, bazată pe emoție și stări sufletești nedefinite:

„Vântule,

de zărești un suflet

rătăcit, purtat pe frunzele ce zboară

suflet ce își plânge

îngerul ce l-a purtat în pântec

căută-l în ungherele amintirilor

ce fură suflete,

nu-l lăsa să cadă,

dă-i cheia seifului unde

trebuie păstrată speranța, apoi

încredințează-i siguranța pașilor

vegheați de îngerul intangibil”, ne transmite pe un ton confesiv autoarea, în poemul „Suflet rătăcit”

Încadrarea pe care am făcut-o în poezia simbolistică se poate remarca și datorită cultivării în versuri a culorilor și a pietrelor prețioase, cu ajutorul cărora realizează corespondența între simboluri:

„Mi-e teamă… că te vei pierde-n neant,

Purtând sclipirea altui diamant” găsim în poemul „Teama”;

„Ce spui de verdele ce plânge

Înăbușit și astăzi de-atâta neputință”, din poemul  „Ce spui de verdele…?”.

Gabriela Botici, pot afirma fără să greșesc, este un poet simbolist al secolului XXI, la limita cu romantismul,  deoarece poezia domniei sale folosește simboluri, realizând corespondența între diferite elemente ale vieții, cultivă sugestia și reușește să creeze versuri pentru a reda imagini artistice diferite în aceeași poezie, în antiteză cu  melancolia, gândurile și descrierea emoțiilor personale.

                                     Maria Petrescu / UZPR București