„Arc peste timp” nu desparte, așa cum titlul sugerează, lumea poetului Gheorghe Duță Micloșanu de lumea scriitoarei Geni Duță, ci dimpotrivă, demonstrează că drumul în timp devine efemer atunci când liantul este poezia. Cartea scriitoarei Geni Duță ne conduce printr-o călătorie temporală fascinantă, oferindu-ne o perspectivă asupra combinației a două stiluri de poezie, într-un dialog fabulos, facilitând o întâlnire de suflet între două generații.
„Arc peste timp” este, în viziunea lui Geni Duță, metafora unui spirit care fundamentează o legătură trainică, asemenea unui fir conducător, de la o generație la alta, purtător ale unor valențe culturale, devenind un model de dialog pentru noi ceilalți.
Timpul poetic din „Arc peste timp” diferă de timpul comun, care este o reflectare a imanentului (permanentului) imediat, oferind cititorului o clipă a veșniciei:
„Cu fiecare pas eu fac risipă
De umbră, pe pământul călător.
Vârtej de timp e fiecare clipă
În neputința clipelor ce mor”, ne definește timpul Gheorghe Duță Micloșanu, în poemul „CÂND TIMPUL”, în dialog cu timpul lui Geni Duță:
„Timp nepăsător
Boltind peste fire
Neîndurător” (din poemul „TIMP”), schimbându-ne viziunea asupra timpului, așa cum o face și Nichita Stănescu în volumul „Dreptul la timp”, pentru care timpul este o absenţă care crează şi o creaţie care nu se poate numi: „Ceea ce nu e, fără de margini este / Pretutindenea călătoreşte, pete mari întâlnind / Cărora Timp le spun.”
Aristotel ne spune că, fără mişcările sufletului, timpul nu poate fi măsurat pentru că sufletul îl punctează prin clipă, adică mai clar, timpul nu poate exista fără suflet!
Raportul dintre timp şi clipă se aseamănă, conform lui Aristotel, cu dialogul dintre Gheorghe Duță Micloșanu și Geni Duță, clipa atingând timpul și marcându-l. Chiar dacă limbajul poetic îmbracă stiluri diferite, dialogul continuă oglindind trăirile legate de această curgere temporală:
„Ca-ntr-un sfârșit de veac simțim risipa
de arderi ce se strâng fără măsură.
De-o scânteiere-i suspendată clipa…” – este clipa lui Gheorghe Duță Micloșanu, din poemul „Secunda”, în timp ce opinia lui Geni Duță este:
„Clipe adânci
Rotindu-și fără grabă
Misterul divin” (din poemul „Clipe”).
Vă îndemn să porniți în această călătorie, pregătiți, pentru că dialogul magic dintre generații nu va permite să o abandonați înainte de a ajunge la fila 227.
Maria Petrescu / UZPR București