L-am cunoscut pe bătătarnicul iubitor de cultură Puiu Răducan cu prilejul unor ediții recente ale Festivalurilor dedicate lui Mihai Eminescu (din ianuarie și iunie) organizate în Țara Severinului (Drobeta Turnu-Severin, Orșova, Băile Herculane) de scriitorul și promotorul Florian Copcea. Participant fervent și în câteva rânduri chiar laureat, dl Puiu Răducan ilustrează spiritul unui pasionat om de cultură, care recent s-a întors de la frații noștri din Transcarpatia, intenționând să scrie o monografie despre „Românii dimprejurul României”. În vara aceasta, după cum ne-a mărturisit într-o întrevedere ce a avut loc la Râmnicu-Vâlcea, urmează să meargă la Cernăuți și în ținutul Herța, să aducă un omagiu de suflet lui Aron Pumnul, dar mai ales fostului bun prieten, poetul patriot Vasile Tărâțeanu, care nu de mult ne privește din stele…
Vrem să spunem că autorul antologiei de fabule despre care scriem este un jurnalist învederat (membru mai vechi al UZPR) și, deopotrivă, un scriptor pasionat de proza scurtă și poezie umoristică (numai în 2023 a publicat culegerile: Din papornița neamului, Adevăr pe 1+3 rânduri, ………….), în care surprinde o tipologie caracteristică vremurilor pe care le trăim. Cine citește tabletele sale ironice și corozive de pe pagina d-sale de facebook, realizează repede că avem a face cu un arbiter mōrum, adică un „arbitru al moravurilor”, cu precădere vizând vicii politicianiste, fațetă de „scriptor civis” care ne amintește de vituperanța verbului jurnalistic eminescian (în volumul „Adevăr pe 1+3 rânduri”, citate consistente din gândirea Poetului național privind „Adevărul” care este „stăpânul nostru” în varii reflectări și implicări sunt cuprinse într-un fel de Prefață intitulată „În loc de cuvântul autorului și prefață să-l citim pe Eminescu cu al său adevăr”). Desigur, conștient că se bate cu morile de vânt, cum i-am zis de fapt, autorul, în dorința expresă de a lua atitudine, scrie răspicat despre aleșii îmbuibați din „sfatul țării”, cărora, ajunși acolo, puțin le mai pasă de nevoințele celor reprezentați, despre bârăcarea „demeritului”, vorba lui Eminescu, spre pacostea comună, și, desigur, despre lichelism și „trădare națională” etc.
Schițând acest portret al omului, pașnic și prietenos de altfel, care locuiește singuratic într-un colț de rai chiar pe malul Olăneștiului (ce-i curge pe sub terasa în care am adăstat, pe 24 iunie c., câteva minute, la o vorbă, arătându-ne cu acest prilej noile amenajări ale casei și instalația tipografică a editurii menționate), putem înțelege mai ușor de ce autorul antologiei masive „De la Esop la Urmuz” și-a propus acest efort costisitor sub toate aspectele. Și de data aceasta motto-ul cărții țintește „Adevărul” din perspectivă kierkegaardiană: „Adevărul este o momeală: nu-l poți avea fără a fi prins. Nu poți intra în posesia adevărului capturându-l, ci numai lăsându-l să te captureze.” (Kierkegaard).
Și poate că, de-a lungul culturii umane, cum „fabula este o scurtă povestire alegorică”, de obicei în versuri, de substrucție și constituție satirică, cu un tâlc moralizator, acest gen i-a căzut dlui Răducan precum cireașa pe tort: „Chiar dacă este hazlie, fabula trăiește-n timp (ba, la noi se potrivește și azi), chiar dacă se scurge din vremea anticului Esop, părintele ei.”
Antologia cuprinde, prin urmare, nu mai puțin de 20 de mari fabuliști și 335 de texte, care toate vizează moravuri, deprinderi, mentalități, tipologii, ce se reiau, sub alte forme și identități, de la epocă la epocă, desigur, într-o originală diferență specifică. Iată „acuzația” de „plagiat” din scurta prefață a autorului, expressis verbis: „solicit public condamnarea fabuliștilor pentru… «plagiat»”!
Același tâlc îl exprimă și cuvântul înainte al acad. Gheorghe Păun, managerul valorosului mensual de cultură „Curtea de Argeș”, intitulat „Între Esop și Urmuz”, care subliniază „unicitatea” antologatorului, un „poliscriptor”, autor de poezie, pamflete, povestiri, memorii etc, cu „reușitele, și nereușitele” sale: „Numai că nu din silogisme generale reiese unicitatea lui Puiu Răducan, el este unic în toate cele, unic mai ales prin felul de a fi. Prin feldeință, ca să folosesc vorba lui Cantemir Dimitrie cel multeștiutor. Puiu Răducan este multescriitor (…) De un număr de ani, are și propria lui editură, ba chiar și tipografie. Dacă ar fi fost contemporan cu Dosoftei, ar fi intrat în istorie. Ar fi lucrat zi și noapte, pe calculator și în tiparniță, ar fi pus timp, energie și toată pensia sa de inginer electrotehician pentru a tipări cărți. Alexandria și Esopia în primul rând.” Să ne ierte ilustrul academician din fosta cetate de scaun a Țării Românești despre care revista noastră a scris și va mai scrie (un interesant interviu cu d-sa a publicat în urmă cu câțiva ani, în paginile trimestrialului de cultură „Portal-MĂIASTRA” de la Tg.-Jiu, poeta și jurnalista Victoria Milescu), dar noi îl vedem pe Puiu Răducan mai aproape de gospodarul Arghezi, de la Mărțișor, din țandăra căruia credem a descinde exhortativa aplecare etică, spiritul critic vituperant, mușcătura teribilelor sale pamflete din proză și poezie (amintim aici recentul roman „Scorpia flământă”, recenzat de noi în nr. 2/ 2023 al periodicului amintit, în care autorul evocă problematica Răului, întinsă în sens atavic pe mai multe generații până în contemporaneitatea cea mai recentă, cu ecouri cosmogenetice și până la sancționarea flagelului respectiv de morala creștină).
*
DE LA ESOP LA URMUZ (Fabule) este un proiect editorial de mare actualitate, antologând texte din Esop (8), Fedru (12), Avianus (10), La Fontaine (52), Jean-Pierre Claris de Florian (11), Ivan Andreievici Krîlov (16), Constantin Stamati (1), Tudor Arghezi (doar 4 texte!), , Gheorghe Asachi (53), Anton Pann (8), Alecu Donici (86), Ion Luca Caragiale (6), Grigore Alexandrescu (38), George Ranetti (3), Gheorghe Sion (5), Vasile Alecsandri (4), Vasile Militaru (2), George Topârceanu (10), Nicolae Dragoș (5), Urmuz (avangardistul fiind prezent cu fabula „Cronicari” și cu un articol monografic din „Urmuz – Pagini bizare, ediție îngrijită de Io Pop, postfață de Corin Braga, Cluj-Napoca, 1999).
După cum se vede, fabuliștii străini sunt antologați după criteriul istoric, care nu se mai respectă în privința fabuliștilor români, conform enumerării de mai sus, care reproduce ordinea din Cuprins…
Nu putem să nu amintim și postfața „O carte actuală” semnată de prof. Mihai Mustățea, care-l consideră pe inginerul publicist Puiu Răducan drept un „editor și tipograf din tagma lui Anton Pann”, care, încumetându-se la acest „excurs de peste două mii de ani în evoluția speciei”, ne dovedește că fabula, departe de a fi intrat în desuetudine, este de o actualitate stringentă („actuala realitate politică oferă material din belșug, iar actorii ei sunt purtătorii unor măști care le devoalează caracterul” – „plagiatori inconștienți din miezoasele fabule”). Postfațatorul, după ce stabilește originea „orientală” a speciei, – pe care au preluat-o grecii, ca gen minor, și, apoi, latinii (nu aveau ei, oare, deviza mândriei satirice: „satira tota nostra est”?) -, se referă in extenso la patru fabuliști de seamă, cu reverberații catalitice în cultura română: Esop de origine asiatică (atât de viu în alegorii încât s-a născut „legenda trimiterii sale la moarte de locuitorii din Delfi”), Fedru (un Esop latin din vremea debilului împărat Nero, alcătuind „un fel de cronică codificată a vieții romane de la sfârșitul principatului lui Augustus până cel puțin în primii ani ai lui Nero”), La Fontaine (care atinge „culmi de literatură de valoare universală” prin textele sale rămase foarte actuale și după 400 de ani),Grigore Alexandrescu („fabulistul prin excelență”).
„Nu putem să nu remarcăm – scrie postfațatorul Mihai Mustățea – efortul editorului pentru a ne prezenta o carte într-o haină de gală: hârtie de bună calitate, prima copertă are o ilustrație simbolică, un lup îmbrăcat în piele de oaie, care trimite la cuprinsul cărții, iar pe coperta din spate se reproduce un bust al lui Esop. Este de admirat gestul editorului Puiu Răducan care se prezintă publicului cititor cu o frumoasă realizare.”
Subscriem la toate cele zise de antologator, prefațator și postfațator, cu aprecierea că DE LA ESOP LA URMUZ este o carte trudită, de „răsfăț” fabulistic, dar și de acută actualitate, cum de fapt, a fortiori, a fost și concepută de „unicul” Puiu Răducan, „certător” („gâlcevist” cantemirean) al unei diverse tipologii din societatea noastră de azi, cu atâta ochi critic-moralizator și, desigur, cu deplină îndreptățire…
Acta est fabula!
Zenovie Cârlugea