◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro11.05.2024

Mari solişti români de operă din diaspora, în concert la Timișoara

Voci de mare valoare ale unor solişti români din diaspora, care s-au impus pe scenele lirice internaţionale, vor susţine sâmbătă, de la ora 18,00, în sala Palatului Culturii din Timişoara, o Gală de operă, alături de orchestra Filarmonicii Banatul şi sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

Evenimentul este iniţiat de Clubul Rotary Cetate Timişoara, împreună cu Teatrul Naţional Timişoara şi Filarmonica Banatul, care şi-au propus să aducă acasă artişti români din diaspora, pentru a susţine proiecte artistice în programul anului Capitalei Europene a Culturii TM2023.

Protagoniştii evenimentului de sâmbătă sunt soprana Luiza Fatyol, tenorul Ioan Hotea şi baritonul George Petean.

Capul de afiş al evenimentului este George Petean, care cântă pe cele mai importante scene de operă din lume şi în acest va susţine un singur eveniment în România, cel de la Timişoara.

Directorul Filarmonicii Banatul, Ovidiu Andriş, a declarat pentru AGERPRES că sunt peste 4.000 de artişti români plecaţi în diaspora, care au şi loc de muncă stabil într-o orchestră, iar instituţia pe care o conduce vine în acest eveniment cu ce are mai bun, orchestra, dar şi cu dorinţa de aducere acasă a artiştilor români din diaspora, obiectiv care a devenit unul dintre proiectele sale prioritare.

Filarmonica participă la acest concert şi cu partea logistică şi cea artistică a evenimentului, făcând congruenţa între solişti, dirijor şi orchestră. Sâmbătă, cortina se va ridica în faţa a 60 de instrumentişti, trei solişti şi a dirijorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *