◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024

Credințe ancestrale în Macea din Pusta Aradului: mersul cu Anul Nou sau Grătulatul lu’ Văsălie

Când scriem aceste rânduri, nu s-au șters ecouri de corinde străbune, de aceea, satul ne cheamă, mai mereu, la sfat cu fântâna părăsită de cumpănă!

Dar a rămas cumpăna anilor! Și, ce mult contează ultimele secunde din an… cât o bătaie de ceas… Cu pași repezi, Anul Nou se apropie și nostalgia bunului făcut ne stăruie în minte.

Am lăsat acasă, în cartier, miros de brad și scortișori, și am plecat pe Ulița copilăriei, la Macea. Macea este o comună la Poarta de vest a țării, recunoscută pentru tradițiile înveșnicite, pentru fiecare Prag sau anotimp!

De când am plecat din sat, am lăsat, ca zălog, limba, portul local și credințele ancestrale. Am găsit casa goală dar locuită de alte gazde, am lăsat cele două morminte zidite de tăcere și m-am îndreptat spre Căminul Cultural pe care l-am slujit, amator, vreme de zeci de ani! Știam că nu e pustie clădirea! Aproape îi este Însemnul memorial, în formă de carte, al Eroilor anonimi de la Marea Unire (donat de familia Ioan Alexandru Ardelean).

Că se gătește de sărbători aniversare cum ar fi: aproape nouăzeci și cinci de ani de la Casa Culturală „Avram Iancu”, 60 de ani de activitate la Căminul Cultural și Bibliotecă și alte surprize în anul care vine.

Mai tânărul director, Bobdan Florian  Ardelean, era la stradă, de parcă știa că voi poposi pentru o clipă în prag! „Sunt bucuros că tocmai a trecut o Serata a Festivalului de Crăciun, cu sala plină de peste cinci sute de spectatori, plus cei de afară și din picioare și plus cei peste trei sute de actanți pe scenă”, îmi spune măturând ultimele frunze.

Mă îndrept spre una din sălile de repetiții, unde aud glasuri.

„Hai înlontru, doamna noastră”, aud din hol. Era glasul unei voci a sfătosului satului, Baci Ghiuri a lu’ Hămfău’, care procesa ultimele ziceri de Anul Nou, acompaniat la instrumente (acordeon și saxofon) de alți rapsozi locali, dirijorul corului, ing.Valer Muler și fostul director de cămin, Ioan Chișeuan.

Zestrea locală glăsuieste formula:

„Anul Nou ce astăzi vine/Să v-aducă dar și bine /Anul Nou ce a întrat/Fie binecuvântat /Holdele să vă rodească/Mânăstirea(măiestria n.n) să-nflorească/La tătă casa/ Bucurie/Veselie/La mulți ani să trăiți”!

Desigur, am aflat că un atelaj ajutător era chiar plugul de lemn, cu două coarne, care însoțea urătorii, împănat cu prime(hârtie creponată) în noaptea dintre ani, pe jos, pe urme de sănii, pe biciclete, pe la ferești cu obloace sau la uși ne-ncuiate, sau chiar la „on deț”… cu dulce sau rom… la micul birtuț „Țucă-l unchiu”, local.

Și, dacă întrebați ce primeau urătorii, ei bine, erau goștiți cu bucate alese, de la Pomana porcului, plăcinte coardă săi pită unsă și vin fiert sau crampă(răchie fiartă)! În tot acest timp, de la una din casele din vecinătatea casei mele părintești, venea un miros ademenitor de semințe de ludaie(dovleac ) prăjite sau de ruje(floarea soareluu) în dobă(cuptor). Așa că am mai povestit cu gazdele mele. „Cu siguranță, iarna rămâne anotimpul plin de feerie, farmec și colorit aparte iar, acum, că lucrul e gata, facem repetiții la Corul Bisericii Ortodoxe, ce a împlinit 125 de ani, încercăm să atragem și tineret” (ing. Valer Muler, dirijor).

„Mai demult erau adevărate spectacole cu taraful, originale cântări îmi însoțesc amintirile, vreme de cincizeci de ani ca dirijor și instrumentist, am în minte adevărate comori autohtone de muzicanți” (Ioan Chișeuan).

Și uite-așa, pe drum, pe drum, am pornit cu „Anul Nou” alături de sătenii mei, îmbrăcați în straie vechi de peste două sute de ani (sumane, păntăloni priceași sau cioareci, cizme Burgher sau boconci). Când aștern cu duioșie aceste rânduri ca un adevăr epic, Sfântul Văsălie (Vasile)e pe aproape!

E început de An Nou!

Formă de Văsălie, Văsălică, la bărbați, Veselina, la femei, e cea îndătinată, ca onomastică,Vasile e cea modernă!(peste șase sute de mii de români își poartă acest nume cu hipocoristice aferente).

Satul meu! Vatra mea de dor!

Urători în pridvor cu șozănii (iz satiric) locale aflate de la cele patru gazde ale mele, adevarat aspect spectacular:

„Anu’ Nou şi Anu’ Vechi/Umple cada ghi curechi! (varză)” și care, mi-a stat, ca un Logos, loc de popas, cu… potcoave… de colac… și cuie de cârnaț… ca o împărtășanie liturgic (ne)disonantă. Pentru că un nou ciclu al credințelor ancestrale abia începe. Iar cei doi Ardeleni (tată și fiu) alături de cele două glasuri au pornit varianta locală (de trei ori) a cântării „Mulți ani trăiască”!

Undeva, de peste turnul de biserici dispuse în triunghi, bătea jalnic un clopot!

Vine Anul Nou!

Grătulăm de SânVăsălie!

Primiți-l!

A consemnat

Florica R. Cândea

membru UZPR Filiala Arad

foto: Bogdan Florian Ardelean, Ardelean Ioan Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *