◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro03.05.2024

Vremea unificatorilor (discurs la Adunarea festivă consacrată Zilei Naţionale a României, organizată de Mişcarea „Sfatul Ţării-2”)

Dragi prieteni! În această zi, exact cu o sută unu ani în urmă, regele Ferdinand al României intra în Alba Iulia, purtând înain­tea sa, ca pe un scut al dreptăţii, o Biblie ferecată în argint.

În acea Carte sfântă se menţionează că şi Dumnezeu se bu­cură atunci când fraţii se unesc. În Psalmul 132 se spune:

Iată ce-i frumos nespus,

Iată vestea cea mai bună

Dorită de Cel de Sus:

Fraţii să fie-mpreună!

Ferdinand Întâiul a intrat în cetatea veche a Albei ca să le spună românilor:

– Bine aţi venit în România, ţara noastră comună, dragi ro­mâni transilvăneni!

Am amintit de acest episod din istorie şi pentru că noţiunea de „Unire” face parte din vocabularul Tatălui Ceresc, dar şi pen­tru că ne dorim ca şi celălalt neamţ, Klaus Iohannis, pe care basa­rabenii l-au votat la recentele alegeri cu 96 la sută, să intre cât mai curând, poate chiar în anul 2020, în cetatea noastră de scaun, ca să ne anunţe, precum un alt Ferdinand Întregitorul:

– Bine aţi venit în România, ţara noastră comună, dragi ro­mâni moldoveni!

Ne bucură faptul că în ultimii ani – de când se poate vorbi despre Unire fără să fii târât prin sălile de judecată, fără să fii dat afară din serviciu sau ameninţat de securitate, numărul unioniştilor a sporit considerabil.

Din păcate însă, s-a creat o impresie că unionişti sunt cei că­rora doar le place să vorbească despre Unire, fiind mai puţin sau deloc preocupaţi de realizarea ei. Şi aici ar trebui să ne punem mai multe întrebări care-şi caută răspunsuri:

De ce unioniştii pierd teren?

Cum poţi fi unionist şi să ataci alţi unionişti?

Cum poţi fi unionist şi să-l votezi pe Dodon şi camarila lui?

Cum poţi fi unionist şi să susţii antiunioniştii?

În acest context, ar trebui să facem distincţie între unionişti şi unificatori.

Unionişti sunt cei care vorbesc de Unire, unificatori sunt cei care o fac.

Mihai Viteazul n-a fost unionist, ci unificator.

Nici Alexandru Ioan Cuza n-a fost unionist, el a unit.

Nici membrii Sfatului Ţării în anul 1918 – de la Ion Inculeţ la Pan Halippa, şi de la Ion Pelivan la Daniel Ciugureanu – nu s-au numit unionişti, ei au fost unificatori de Ţară.

A venit vremea unificatorilor, iar unioniştii să-şi caute de vorbele lor.

Am ajuns la etapa faptelor.

Să ne întrebăm şi să-i întrebăm pe cei care vorbesc de Unire: dar tu ce-ai făcut concret pentru Unire?

Unirea se realizează de la om la om şi clipă cu clipă. Cum spunea Faust din lucrarea lui Goethe: „Pentru libertate trebuie să lupţi în fiecare zi”.

Nimeni nu ne cere să realizăm imposibilul.

Dar avem datoria să facem ceea ce depinde de fiecare dintre noi.

Un unificator crede că o zi în care n-a făcut nimic pentru cauza Unirii este o zi pierdută.

Să unificăm visuri, intenţii, doruri, spaţii culturale – doar aşa vom putea unifica şi bucăţi de ţară.

Care a fost lecţia generaţiei de la 1859? Sau cea a generaţiei de la 1918?

Ele au unificat bucăţi de ţări, fără să-şi ceară voie, fără să în­trebe cum, fără să aştepte ca Unirea să le-o facă alţii.

Şi lor li s-a spus că nu e momentul unificărilor, că nici con­junctura nu le este favorabilă. Că nu sunt nici oamenii care s-o facă.

De 30 de ani, de la 1989 încoace, se afirmă aceleaşi lucruri.

Dar care state, atunci când s-au unificat, au avut conjuncturi favorabile?

Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe desti­nele. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.

La 27 martie 2018, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului de la Bucureşti s-a spus clar: dacă aşchia de popor din Basarabia va spune: „Vrem să revenim la locul de unde am fost smulşi fără voia noastră”, România va fi de acord, iar Uniu­nea Europeană va fi pusă în faţa unui fapt împlinit, pe care nu va avea decât să-l accepte.

Totul depinde de noi.

În această direcţie trebuie să muncim cu toţii.

Două state – o singură naţiune – aceeaşi lege!

Aceasta ne este credinţa.

Relaţia noastră cu Ţara trebuie să decurgă din acest deziderat.

Scopul fiecăruia dintre noi este lichidarea frontierei de la Prut.

Dar există un lucru şi mai important decât acesta: scoaterea sârmei ghimpate din mintea basarabeanului.

De acolo ea trebuie scoasă mai întâi.

Şi atunci cealaltă va cădea de la sine.

Aici trebuie să ne conjugăm toate eforturile noastre.

Să-i explicăm moldoveanului că românul nu-i este duşman, că dânsul este român şi, deci, el nu poate să-şi fie sieşi duşman.

Şi să-l mai convingem că a alege între Uniunea Europeană, aici – România, şi Uniunea Vamală Eurasiatică, adică Federaţia Rusă, înseamnă a alege între libertate şi sclavie.

La ora actuală, Dodon şi banda lui antinaţională vor putea fi opriţi doar creând un front larg, al tuturor celora cărora le pasă cu adevărat de destinul Republicii Moldova.

Mişcarea „Sfatul Ţării-2” a făcut de mai multe ori apel la so­lidaritate, în contextul în care hoţii sunt solidari, forţele răului sunt solidare, duşmanii neamului nostru sunt solidari.

Afirmam: noi suntem mai mulţi ca ei.

Dar noi pierdem mereu. Iar ei câştigă mereu.

Pentru că noi suntem dezbinaţi, iar ei sunt uniţi.

Motive pentru ca partidele noastre să fie cât mai multe şi pentru ca liderii lor să nu fie împreună se vor găsi totdeauna suficiente.

Aşa am ajuns ca cele peste 35 la sută din populaţie, care se declară adepte ale Unirii, să nu fie reprezentate în actualul Parlament.

Ca cele 65 de procente din concetăţeni, care la alegerile parlamentare au votat pentru partide proeuropene şi prounio­niste, să fie duse, de un guvern al celor 36 de procente ale adepţilor lui Putin, într-un spaţiu antieuropean.

Coagularea forţelor unioniste şi proeuropene e stringent ne­cesară şi din motiv că în anul care vine vor mai avea loc nişte alegeri. Ca acestea să nu ne găsească iarăşi nepregătiţi, să facem totul să fim împreună.

Să identificăm un candidat unic al dreptei, pentru a putea alege un preşedinte al republicii de care să nu ne fie ruşine.

Nu cred că aici putem conta pe persoane care n-au o poziţie naţională şi proeuropeană clară sau au făcut – cu voie ori fără de voie – ca Federaţia Rusă să preia controlul total asupra Republi­cii Moldova.

Dragi lideri de partide politice, dacă nu veţi găsi înţelepciunea de a fi împreună – cu compromisurile necesare, generaţiile care vin vă vor condamna.

De ele să vă temeţi!

Dezbinarea dumneavoastră nu poate fi decât un act sinucigaş.

Atât pentru domniile-voastre, cât şi pentru această aşchie de pământ românesc.

Patriotismul fiecăruia dintre preşedinţii de formaţiuni se va vădi şi în măsura în care aceştia vor şti să colaboreze, să se tolere­ze, să se unească, să fie împreună la acţiuni comune.

„Unirea face puterea!”

Aceasta a fost deviza generaţiei de la 1859 şi a celei de la 1918.

Şi ele au reuşit.

Aceasta să fie şi deviza noastră, a generaţiilor din anul 2020!

Vom putea realiza Unirea cea Mare doar în măsura în care vom fi uniţi noi între noi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 

Nicolae DABIJA

5 decembrie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *