S-au împlinit, în septembrie 2022, 155 de ani de la apariția, la Giurgiu, a primului ziar local, Credința – Foița adevărului (săptămânal, cu administrația la Giurgiu, în Magazinul lui Vasile Anton, cum spunea anunțul de publicitate), o publicație ce-i demasca, în spiritul vremii, pe „ciocoii”, ce nu încetau „a îndrepta injuriile cele mai deșănțate contra oamenilor care toată viața au luptat pentru libertatea și întărirea nației române”, ca să cităm din editorialul numărului 3/24 septembrie/6 octombrie 1867, singurul ce se mai păstrează în colecțiile Bibliotecii Academiei Române. Meritul de a descoperi acest exemplar rarisim de presă giurgiuveană, odată cu alte câteva zeci de publicații efemere ce au colorat peisajul publicistic local, aparține confratelui și președintelui Filialei Sud „Dan Mucenic”, a UZPR, jurnalistul și istoricul literar Emil Talianu (n. 4 august, 1946, în satul Remuș, județul Giurgiu), co-fondator și director (între 1992-1996) al publicațiilor Vlașca și Valahia, al Editurii locale Pressco și corespondent pentru Giurgiu al posturilor Radio România Actualități și Antena Satelor. Neobosit scormonitor al arhivelor și bibliotecilor locale și centrale, Emil Talianu a continuat demersul început odată cu studiul Eminescu și Giurgiu (Ed. Semne, 1999), identificând peste 200 de publicații, unele cu totul uitate, ce au apărut de-a lungul vremii la Giurgiu și pe teritoriul fostului județ Vlașca (azi, parțial Giurgiu), evidențiind totodată și personalitățile jurnalistice, locale și naționale, care au scris în presa județeană. Rezultatul acestor cercetări îl reprezintă cartea Istoria jurnalismului giurgiuvean în date (Colecția Biblioteca giurgiuveană, nr. 102, coordonată de Mihaela Bardan, Iași, Ed. Rotipo, 2022).
Construcție publicistică inedită, deopotrivă istorie cronologică, evocare eseistică și dicționar onomastic, cartea ilustrează, dincolo de ineditul arhivistic, o profesie și o pasiune exercitate deopotrivă la Giurgiu, ca și peste tot în lume, în condiții adesea ingrate, în cazul de față înclusiv în umbra Capitalei, atotcuprinzătoare. Parcurgând paginile acestui veritabil compendiu de presă locală, nu putem să nu sesizăm și spiritul acid, de zeflemea sudică, am spune, ce răzbate din majoritatea publicațiilor inventariate cu acribie de Emil Talianu. Un exemplu în acest sens îl oferă inclusiv jurnalistul Ion Cristoiu, care, într-un articol publicat pe blogul său, în luna octombrie 2017, semnala gazeta Fără zgardă, „un ziar care mușcă”, ce a apărut în numai 3 numere (octombrie-decembrie 1931), în satul Baciu, din fostul județ Vlașca, o publicație cu totul „avangardistă”, am spune, amestec de tabloid și literatură absurdă, post-modernă, scrisă într-un limbaj ambigu, dezinhibat, încărcat de aluzii politice la zi, și cu trimiteri spre „cultura” minorităților. Între altele, remarca și Ion Cristoiu, întâlnim o „odă” închinată devalorizării lirei sterline britanice, de parcă ziarul ar fi apărut în inima districtului londonez City, iar nu la Baciu, în Vlașca: „Azi de nimeni căutată/ Lumea fugind să n-audă/ De-o Liră hodorogită/ Și franțuzu` râde-n barbă/ Iar dolarul frățior/ O întreabă mereu, de zor/ Ce făcuși, tu, surioară/ De-ajunseși de-așa ocară?
De altfel, spiritul umoristic nu lipsește din presa locală vlăsceană, exemplul cel mai grăitor fiind ziarul „umoristic” Ciuraru(lu), din 1870, o replică, am spune a gazetelor hasdeiene Aghiuță și Satyrul, ce apăreau la București, cam în aceeași perioadă (1866). Menționăm în acest sens, editorialul Pere vară și strânge ventu, o replica la poezia Odă la ciocoi, publicată de B.P. Hasdeu, în gazeta sa Columna lui Traian, chiar în 1870: „Descoperiți-vă, kadâne, fețele acoperite cu suliman, feriți-vă, arhonteselor, nasurile cele cocorate ce le purtați în vânt, feriți-vă de cele văzute și nevăzute, știute și neștiute, că vă voi da nu numai prin ciur(ar) dar și prin dârmon” (p. 6).
Cu totul, presa giurgiuveană a cunoscut, după mărturiile „cronicarului” ei, Emil Talianu, toate experiențele și revelațiile presei centrale, trecând „glorios” prin gazetăria politică, economică, religioasă, inclusiv literară, dovedind vitalitate, spirit mimetic și tenacitate profesională. Nu întâmplător, Vlașca publicistică a dat nume „mari” ale gazetăriei românești, de la Dimitrie Bolintineanu, la regretatul Neagu Udroiu, iar dintre contemporani, de la Constantin Carbarău (d. 2012), fondatorul gazetei Sud, ce apare și azi la Bolintin Vale, la Dan Mucenic, apoi editorul și poetul Nicolae Țone, scriitorul și publicistul Petre Crăciun (în mod inexplicabil, absent din carte), și mulți alții, evidențiați aici, între care ne vom limita să le amintim mai ales pe doamne, scriitoarele și publicistele Dunia Pălăngeanu, Denisa Cristescu, Cornelia Bingan, Ivonette Peptănaru, Mariana Georgeta Mitroi ș.a.
Cartea mai aduce și informații inedite despre presa locală de după 1990, capitol cu totul inedit și deschis al presei românești actuale și evidențiază totodată momentul trecerii de la presa tipărită la cea online și la televiziunea prin cablu. Istorie locală, amestec de autoironie și obiectivitate, lucrarea lui Emil Talianu este vie, interactivă și atrăgătoare, la fel ca și farmecul etern al presei.
Marian NENCESCU