În cadrul seriei de evenimente profesionale prilejuite de reuniunea „UZPR Iași 2023”, prezent la Simpozionul „Ziariştii profesioniști și prețul curajului”, președintele Camerei de Comerț România-Italia și al Asociației Românilor din Italia, Eugen Terteleac, a acceptat să devină președinte al Filialei Roma a UZPR și a detaliat pe marginea legăturilor dintre România și Diaspora din Italia: „De 30 de ani, de când m-am stabilit la Roma, mi-am făcut un ideal din a-i sprijini pe conaționalii noștri din Peninsulă, atât pe românii care trăiesc și muncesc acolo, cât și pe cei care doresc să investească sau să se lanseze în afaceri. Din acest considerent am și înființat două organisme de presă – Dacia tv și revista Info Camera, publicație de specialitate care este distribuită prin sistemul Camerelor de Comerț din Italia și din România și unde sunt promovate toate oportunitățile investiționale din România, activitățile statului român cu privire la atragerea investițiilor străine și așa mai departe. Într-adevăr, Diaspora din Italia merită o atenție sporită din partea Uniunii Ziariștilor Profesionști din România și o colaborare cât mai strânsă cu colegii din țară, pentru că încă există un perete între societatea românească și românii care trăiesc în străinătate. Împreună cu UZPR, sperăm cu toții să dărâmăm acest perete”.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024Articole recente
- Valahii din Balcani în cronica francezului Robert de Clari,
de la începutul secolului
al XIII-lea - Poezia – o pasăre spin
- Povești fabuloase prind viață
la Castelul ,,Ghika”
din Dofteana, Bacău - „Ar fi bine să existe un ghid de utilizare
a mediului virtual, care să ajute la identificarea informațiilor corecte și să inoculeze o rezistență la propagandă”. Interviu neconvențional
cu jurnalista Lavinia Betea - UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- „Ziariștii, dar și decidenții politici trebuie
să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze viața,
dar să nu ajungă să ne domine”.
Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop,
președintele Academiei Române - Dulcea viață
de europarlamentar… - Pictura ca terapie a sufletului
- Muzeul Național al Literaturii Române și UZPR
celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei
prin expoziția de caricatură jurnalistică
semnată de Vali Ivan
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro