În urmă cu mai bine de 16 ani, la Deva apărea primul număr al săptămânalului „Accent Media”. „A fost un început care a coincis cu Ziua Naţională a României, iar lucrurile au evoluat având în atenţie doar cititorul, prietenul nostru din fiecare săptămână. Graţie muncii depuse de o echipă care a rămas constantă, am încercat să aducem în faţa dumneavoastră cele mai importante ştiri din judeţ, să le alegem din noianul de informaţii pe cele mai relevante şi să păstrăm obiectivitatea acestei publicaţii. Au fost şi perioade mai grele, în care sprijinul cititorilor a fost singura modalitate prin care am reuşit să mergem mai departe. Am fost criticaţi – poate pe bună dre tate, am fost şi lăudaţi – poate prea mult. Noi credem însă că am reuşit să ne păstrăm o linie de echilibru şi să nu facem rău nimănui. Însă asta nu înseamnă că am închis ochii acolo unde am semnalat abuzuri şi nedreptăţi! Prin cele 800 de numere ale săptămânalului Accent Media am încercat să fim aproape de oamenii judeţului Hunedoara, alături de care am rezonat pe deplin. Ne propunem să continuăm pe aceeaşi linie şi vă mulţumim, încă o dată, că sunteţi alături de noi. Contează enorm!”, menționează redacția.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.05.2024Articole recente
- Fenomenul Piața Universității,
ecou peste timp - Simpozion Eticheta Ecologică Europeană
- S-a lansat România Atractivă, cea mai complexă platformă multimedia
de promovare a
turismului cultural - Încă o televiziune
de la București trece Prutul, cu 94% producţii audiovizuale românești - Mondializare. Vremuri critice
- Măriuca, nefericita prințesă a României
- Ultima întâlnire cu Grigore Vieru
- Spectacolul „Hai Doamne Ajută”
- Domnitorul Alexandru Ioan Cuza pomenit la Heidelberg
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro