Fotojurnalista Sanna Irshad Mattoo, din Kashmir, câștigătoare a Premiului Pulitzer, a fost oprită de autoritățile indiene să zboare la Paris, unde urma să participe la o lansare de carte și să la o expoziție de fotografie cu lucrări proprii din Kashmir.
Fotojurnalist și documentarist independent, Mattoo a câștigat Premiul Pulitzer în mai 2022, la categoria Feature Photography, pentru munca sa publicată de Reuters. Ea a împărțit premiul cu alți trei fotografi Reuters, pentru acoperirea pandemiei de COVID-19 din India, relatează voanews.com.
Mattoo a spus că a fost oprită pe aeroportul din Delhi, în ciuda faptului că deținea o viză franceză valabilă. „Oficialii de imigrare m-au oprit să mă îmbarc în zborul din New Delhi. Nu am voie să călătoresc în străinătate, au spus ei. I-am întrebat de ce sunt oprită. Ei au spus că nu știu motivul. Voiam să particip la o lansare de carte și o expoziție de fotografie, pentru că sunt unul dintre cei 10 câștigători ai Grantului Serendipity Arles 2020. Fotografiile mele vor fi expuse acolo. Sunt nemulțumită că nu pot zbura la Paris pentru a participa la acest festival”, a declarat Mattoo pentru Vouce of America.
Șase câștigători indieni ai Serendipity Arles Grant 2020 au fost invitați la Paris de către organizatori pentru a participa la festival. Se pare că Mattoo este singurul beneficiar al grantului care a fost oprit de la a zbura în Franța de către autoritățile indiene. Pe Twitter, fotojurnalista a distribuit fotografii cu pașaportul și cartea sa de îmbarcare ștampilate cu „Anulat” de către oficialii de imigrație din aeroportul din Delhi. (redacția UZPR)
Foto: YouTube
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024Articole recente
- Valahii din Balcani în cronica francezului Robert de Clari,
de la începutul secolului
al XIII-lea - Poezia – o pasăre spin
- Povești fabuloase prind viață
la Castelul ,,Ghika”
din Dofteana, Bacău - „Ar fi bine să existe un ghid de utilizare
a mediului virtual, care să ajute la identificarea informațiilor corecte și să inoculeze o rezistență la propagandă”. Interviu neconvențional
cu jurnalista Lavinia Betea - UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- „Ziariștii, dar și decidenții politici trebuie
să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze viața,
dar să nu ajungă să ne domine”.
Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop,
președintele Academiei Române - Dulcea viață
de europarlamentar… - Pictura ca terapie a sufletului
- Muzeul Național al Literaturii Române și UZPR
celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei
prin expoziția de caricatură jurnalistică
semnată de Vali Ivan
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro